Coronavirus Franța: Certificatul COVID, necesar de luni pentru unele activități zilnice

0
700
Foto: gestion.pe

Începând de luni, în toată Franţa, activităţi zilnice, cum ar fi mersul la o cafenea sau o călătorie cu trenul, vor fi permise doar celor care pot dovedi prin certificatul COVID-19 că sunt vaccinaţi, că s-au vindecat sau că au fost testaţi negativ pentru noul coronavirus, ca urmare a unor măsuri controversate care au intrat în vigoare.

Normele mai stricte, care prevăd, de asemenea, obligativitatea vaccinării tuturor lucrătorilor din domeniul sănătăţii până la 15 septembrie, vor fi în vigoare până la jumătatea lunii noiembrie şi se vor aplica tuturor celor care au peste 18 ani, potrivit DPA.

Chiar și adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani vor trebui să prezinte o astfel de dovadă începând cu data de 30 septembrie.

Restaurantele, autobuzele care circulă pe distanţe lungi, avioanele, târgurile comerciale şi unităţile de sănătate se numără printre locurile în care trebuie să se prezinte de acum înainte o astfel de dovadă. De la jumătatea lunii iulie un paşaport digital de sănătate este deja necesar pentru a merge la cinema, la  muzee sau pentru a participa la un eveniment major.

Cu toate acestea, unele dintre reguli nu vor fi atât de dure cum au fost planificate iniţial, cum ar fi posibilitatea ca un test negativ să rămână valabil până la 72 de ore, în loc de 48, a precizat duminică ministrul Sănătăţii din Franța, Olivier Veran pentru cotidianul Le Parisien.

Autotestele sunt, de asemenea, acceptate, cu condiţia ca să fie efectuate sub supravegherea unui profesionist din domeniul medical.

Dintre cei 67 de milioane de locuitori ai Franţei, aproximativ 63% au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19. Mai mult de jumătate sunt complet vaccinaţi, potrivit sursei citate.

Articolul precedentSondaj Sanitas: Care este procentul medicilor și al asistenților care s-au vaccinat anti-COVID
Articolul următorProiect: Concurs anual pentru ocuparea posturilor vacante de medici, organizat de Ministerul Sănătății