Franța intenționează să organizeze primul concert test, pe 29 mai

0
398
sursa foto: shutterstock

Institutul Național de Sănătate și Cercetare Medicale (INSERM) din Franța a anunțat vineri că intenționează să organizeze primul său concert „test” la Marsilia, pe 29 mai, cu locuri pe scaun și fără test COVID la intrare, pentru a măsura riscurile de infectare cu noul coronavirus, relatează France24.

Potrivit unui comunicat de presă al INSERM, toate detaliile au fost finalizate pentru a putea lansa acest proiect de cercetare într-un timp foarte scurt.

„Protocolul științific a fost stabilit riguros și majoritatea autorizațiilor pentru realizarea acestui studiu au fost emise”, se arată în comunicatul INSERM.

Data de 29 mai este „preconizată”, „în funcție de evoluția situației sanitare”.

Acest concert test ar trebui să le permită oamenilor de știință să constate dacă măsurile de prevenție puse în aplicare prezintă un risc de contaminare „identic cu cel la care este expusă populația în viața de zi cu zi”.

În detaliu, concertul va fi organizat fără testare la intrarea în sală „pentru a fi cât mai aproape de viața reală”, în fața unui public de studenți ai Universității Aix Marsilia „așezați fără distanțare”. Astfel, ar urma să fie organizate două sesiuni, pentru un total de 4.500 de spectatori.

„Dincolo de evenimentul cultural, este în primul rând un studiu științific riguros, care își propune să obțină rezultate solide care să informeze luarea deciziilor publice”, potrivit INSERM.

Un concert-test, cu 5.000 de participanți, a fost organizat în luna martie în Barcelona, concluziile arătând că niciunul dintre participanți nu s-a infectat.

Articolul precedentCîţu: La centrul din Piaţa Constituţiei s-a vaccinat un pacient pe minut. Accelerăm campania
Articolul următorArafat: Măsurile de relaxare ar putea fi luate zonal, în funcţie de rata de vaccinare