Ministrul Educației, despre condițiile în care elevii ar putea renunța la mască la orele de sport

0
731

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marți, că s-a consultat cu reprezentanții Ministerului Sănătății și s-a stabilit în ce condiții ar putea renunța elevii la masca de protecție în timpul orelor de educație fizică.

„Am dat exemplul tuturor țărilor europene care nu impun purtarea măștii în cadrul orelor de educație fizică. Există, în afară de regiunea Veneto, din Italia, în care încă există obligativitatea purtării măștii, singura regiune din Europa, mai există încă un caz special, cazul Franței, care recomandă ca orele de sport să se facă fără mască, dar să se facă în exteriorul școlii”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la un post de televiziune.

Ministrul Educației spune că a avut discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății, iar soluția acceptată până acum ar fi că orele de sport s-ar putea desfășura fără mască doar dacă sunt ținute în spații deschise. Acesta a precizat că discuțiile pe acest subiect vor continua.

„Am discutat cu Ministerul Sănătății și punctul de vedere până acum este că ar putea fi acceptabil să nu se poarte mască doar în condițiile în care orele de sport se fac în exteriorul școlii, în spații deschise. După cum vedem, temperaturile din acest moment nu permit aplicarea acestei variante propuse de Ministerul Sănătății. Discuțiile vor continua”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Articolul precedentMS: Fonduri europene, de aproape 90 milioane lei, pentru modernizarea a trei spitale din România
Articolul următorSuedia: Varianta britanică a coronavirusului se extinde rapid. Ar putea urma un al treilea val epidemic