Expert în sănătate publică:Sunt mai multe cazuri de infectare decât cele raportate. Nu se testează suficientă

0
568

Expertul în sănătate publică Ioana Stăncel a afirmat că este posibil ca și în România să existe foarte multe tulpini mutante ale coronavirusului, dar ele s-ar depista prin secvențiere genetică, ceea ce însă nu se face întrucât nu sunt nici centre specializate, nici personal de specialitate, iar costurile sunt ridicate.

„Oricum sunt mai multe cazuri decât cele raportate, pentru că nu se face testare suficientă. Și până acum au existat tulpini. Faptul că nu facem secvențiere genetică la toate persoanele infectate nu înseamnă că nu avem tulpini noi. Virusul este predispus la mutații la transferul de la o persoană la alta, iar ăsta e motivul de îngrijorare privind sănătatea la nivel internațional. Probabil avem deja foarte multe tulpini mutante în România. Există și alte tulpini de acoperit la nivel global, problema e când ajung atât de mult modificate față de varianta inițială pentru care s-a creat vaccinul, de aceea este foarte important ca vaccinarea să se facă repede, pe scară mare”, a declarat Ioana Stăncel, la un post de televiziune.

Aceasta a dat exemplul Poloniei, unde a apărut o nouă tulpină la nurci, cu transmisibilitate la om, astfel încât „ne putem aștepta oricând să existe tulpini”.

 

Articolul precedentMedicul Ciuhodaru: Hipotermia, un ucigaș tăcut. Care sunt primele semne
Articolul următorEXCLUSIV Andreea Moldovan, despre obligativitatea vaccinării în România