Dr. Sorin Paveliu: Este nevoie de o reformă a sistemului sanitar

0
615

Dr. Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate, a declarat că este nevoie de o reformă a sistemului sanitar românesc.

„Reforma nu se face o dată, reforma este un proces continuu, pentru că mediul se schimbă permanent. Uitați-vă, de exemplu, câte schimbări s-au făcut de când a început pandemia, schimbări care ulterior au fost înlocuite, îmbunătățite, pentru că mediul se schimbă rapid. În timpul pandemiei s-a văzut această schimbare de la o zi la alta. Când e vorba de sistemul sanitar în general, lucrurile sunt ceva mai lente, dar ele se modifică”, a precizat dr. Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate.

Dr. Sorin Paveliu a explicat că succesul sistemului sanitar se reflectă în creșterea speranței de viață a întregii populații.

„Creșterea speranței de viață a întregii populații cere întotdeauna mai mulți bani. Acest lucru trebuie explicat tuturor, pentru a înțelege de ce niciodată banii în sistemul sanitar nu par a fi suficienți”, a spus dr. Sorin Paveliu.

Expertul în politici de sănătate a vorbit și despre disfuncționalitățile sistemului sanitar românesc.

„Plata personalului sanitar este complet disfuncțională, sunt diferențe între cei care lucrează în sistem ambulatoriu și cei care sunt în spital și li s-au majorat salariile. Mai mult, sunt diferențe între personalul medical și personalul TESA”, a precizat dr. Sorin Paveliu.

„Pârghiile Colegiului Medicilor din România în configurarea reformei sanitare sunt limitate. Avem doar arma negocierii pentru contractul-cadru. Una dintre soluții ar fi implicarea de masă a membrilor, pentru ca toate propunerile venite de la practicieni să justifice un rol nou al CMR: partener în cadrul reformării sistemului”, a explicat dr. Sorin Paveliu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Noi și Sistemul de Sănătate”, organizată vineri, de Colegiul Medicilor din România, unde participanții au expus problemele cu care se confruntă medicii și pacienții din România, împreună, în raport cu sistemul de sănătate. Managementul logistic și comunicarea aferente proiectului din partea CMR au fost asigurate de Sănătatea Press Group.

Articolul precedentVicepreședinte CMR: Medicii de familie au preluat monitorizarea majorității cazurilor ușoare de COVID-19
Articolul următorDr. Ioan Susan: Medicul riscă să i se impute un serviciu sau rețetă ca fiind acordate în afara normelor CNAS