EXCLUSIV Două locuri libere la ATI COVID-19 la principalele trei spitale de linia I și II din București

0
942

Două locuri mai sunt libere la ATI COVID-19 la principalele trei spitale de linia I și II din București. La Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” nu mai există niciun loc disponibil la Terapie Intensivă, potrivit datelor Ministerului Sănătății. Între timp, la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” și la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale ”Victor Babeș” mai este liber câte un pat.

Iar situația se anunță și mai dificilă. Managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, dr. Beatrice Mahler”, a declarat pentru RoHealthReview.ro și Sanatatea.TV că, în prezent, mai sunt cinci pacienți internați pe secții cu forme severe. Iar în ultimele 24 de ore au fost internați șase pacienți cu infecție confirmată cu SARS-CoV-2, dintre care cinci pacienți au pneumonie bilaterală (inflamații ale țesutului la nivelul ambilor plămâni) și comorbidități.

De asemenea, au mai fost internați doi pacienți suspecți.

„Ultima săptămână a adus în Institutul Marius Nasta pacienți cu forme moderate și severe de infecție cu SARS-CoV-2, pacienți care necesită inițierea ventilării pe secție, pentru că locurile din ATI sunt limitate, astfel încît în ATI sunt internate doar cazurile critice”, a declarat managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, dr. Beatrice Mahler. Ea a mai explicat că pe secții de folosește ventilația non-invazivă.

La Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” sunt ocupate în prezent 18 paturi la ATI și niciunul nu este liber. La Institutul ”Matei Balș” există un potențial de extindere până la 60 de paturi de ATI, spunea săptămâna trecută managerul, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel. Problema o reprezintă, însă, personalul.

Și situația pe secții este îngrijorătoare. Din 221 de paturi, 191 sunt ocupate.

La cel de-al doilea spital de linia I din București, Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale ”Victor Babeș”, sunt ocupate opt paturi de ATI, iar unul este liber. Pe secții, din 429 de paturi, 267 sunt ocupate.

La spitalul Colentina, spital suport, din 31 de paturi la ATI, 12 sunt ocupate. Pe secții, din 445 de paturi, 141 sunt ocupate.

Articolul precedentLista prețurilor de decontare ale medicamentelor din programele naționale de sănătate, publicată în MO
Articolul următorPrimul curs de Inteligență Artificială în medicină din România, la UMF Iași, din toamnă