CE a aprobat 47 milioane de euro pentru construirea și echiparea unui spital de urgență în Cluj

0
458

Comisia Europeană a aprobat o investiție de 47 milioane de euro în vederea construirii și echipării unui spital de urgență în Cluj, unitate ce va deservi Regiunea de Nord-Vest a României, predominant rurală.

Banii provin din Fondul european de dezvoltare regională.

Spitalul va avea aproximativ 850 de paturi și va fi dotat cu tehnologie avansată, care să asigure servicii medicale de urgență de o calitate mai bună și accesul la servicii medicale salvatoare de vieți, potrivit proiectului. De asemenea, unitatea medicală va oferi îngrijiri medicale secundare și terțiare, dar și asistență medicală primară și servicii de bază, precum chirurgia generală și medicina internă.

”O mai bună calitate a vieții cetățenilor, indiferent de locul în care trăiesc, reprezintă principala prioritate a politicii de coeziune a UE. Prin faptul că le asigură tuturor pacienților servicii medicale adecvate, inclusiv celor care locuiesc în zone rurale îndepărtate, acest proiect contribuie la menținerea sănătății tuturor, fără excepții, ceea ce este deosebit de important în vremuri de pandemie globală”, a precizat comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.

Noua unitate medicală va face parte dintr-o rețea de spitale regionale de urgență, proiectul sporind accesul la asistență medicală pentru persoanele care trăiesc în zone rurale sau sărace.

Reprezentanții Comisiei Europene estimează că proiectul va fi operațional începând cu anul 2026.

Articolul precedentComisia anti-COVID: Asimptomaticii cu COVID să nu mai fie internați până la negativarea a două teste
Articolul următorCoreea de Sud confirmă cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus