Iohannis: Dacă regulile vor fi constant încălcate ne îndreptăm spre un nou val de îmbolnăviri

0
501

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că de la intrarea în starea de alertă, a văzut foarte mulţi români care respectă în continuare regulile, dar din nefericire au fost şi exemple de contradicţie, în care “unii au înţeles complet greşit că starea de alertă înseamnă relaxarea totală a măsurilor”.

Klaus Iohannis a precizat că “virusul este încă printre noi”, iar dacă regulile vor fi constant încălcate ne îndreptăm spre un scenariu cu noi focare și un nou val de îmbolnăviri.

Şeful statului a mai spus că am reușit să controlăm epidemia iar măsurile luate și-au dovedit eficiența, fiind două luni foarte grele şi ar fi dramatic să le compromitem acum.

Iohnnis a spus că dacă ritmul de infectare şi presiunea pe spitale vor crește semnificativ, vom fi obligaţi să reintrăm în starea de urgenţă.

Articolul precedentZiua Medicului de Familie: Dr Sandra Alexiu, despre medicina de familie în pandemia de coronavirus
Articolul următorCOVID-19: Personal din 261 de unități sanitare din țară va beneficia de stimulentul de risc