Sperante pentru pacientii care sufera de Alzheimer: posibil tratament supus aprobarii in curand

0
558

O companie americana a anuntat ca a pus la punct prima terapie care ar putea incetini evolutia bolii Alzheimer, in conditiile in care tratamente existente nu ajuta decat la ameliorarea simptomelor.

Compania va cere la inceputul anului 2020 aprobarea Federal Drug Administration (FDA), autoritatea ce reglementeaza piata farmaceutica in SUA. De asemenea, intentioneaza sa faca demersuri similare in Europa.

Anuntul este surprinzator, in conditiile in care compania isi oprise eforturile privind aceasta terapie in martie 2019, in urma rezultatelor dezamagitoare obtinute la studiile clinice.

Reprezentantii societatii au spus, insa, acum, ca analiza noua a unui set mai mare de date obtinute in urma acelorasi studii arata ca doze mai mari din medicamentul pe care il dezvolta pot aduce beneficii semnificative pacientilor cu Alzheimer in forme incipiente.

Molecula dezvoltata de companie tinteste beta-amiloidele, care formeaza acumulari anormale in creierele persoanelor cu Alzheimer. Oamenii de stiinta cred ca aceste placi sunt toxice pentru celulele creierului.

”Suntem increzatori in perspectiva de a le oferi pacientilor prima terapie pentru a reduce declinul clinic provocat de boala Alzheimer”, a spus directorul general al companiei producatoare, Michel Vounatsos.

Articolul precedentSUA: Indicatie terapeutica extinsa pentru un medicament destinat pacientilor cu diabet zaharat de tip 2
Articolul următorAlerta in Franta din cauza Zika