OMS avertizeaza in ceea ce priveste comertul ilegal cu rinichi

0
269

Specialistii Organizatiei Mondiale a Sanatatii si-au exprimat ingrijorarea in ceea ce priveste comertul ilegal cu rinichi. Iar asta cu atat mai mult cu cat in fiecare ora este vandut cel putin un rinichi. Astfel, se estimeaza ca in fiecare an, pe piata neagra, se efectueaza aproximativ 10.000 de tranzactii, potrivit The Guardian.

Traficantii de organe preleveaza parti ale corpului de la persoanele cu o situatie precara. Acestea sunt dispuse sa isi vanda o parte din organe chiar si pe sume mici. Iar asta in timp ce pacientii pot plati pentru un organ si 200.000 de dolari.

Astfel de retele ilegale au fost descoperite in Pakistan si India.

Potrivit OMS, o astfel de situatie nu face decat sa inrautateasca nivelul de sanatate in randul persoanelor cu situatii sociale nu tocmai propice traiului.

in acelasi timp, un studiu al Organizatiei Mondiale a Sanatatii a aratat ca din comertul ilegal cu organe, traficul cu rinichi reprezinta 75%. Numai in anul 2010, in 95 de tari din intreaga lume au fost efectuate peste 105.800 de transplaturi de organe, atat legal cat si ilegal. Din acest total, mai bine de 73.000 au reprezentat transplaturi de rinichi.
Cu toate acestea, OMS nu are informatii cu privire la statutul donatorilor de organe, respectiv daca au fost persoane decedate sau prieteni si rude in viata ai pacientilor.
Dovezile in ceea ce priveste intensificarea traficului ilegal cu organe au fost colectate de retele medicale din diferite tari, ce au rolul de a monitoriza retelele criminale.

Articolul precedentProf. univ. dr. Vasile Astarastoae: Medicii romani sunt adevarati ambasadori ai scolii medicale romanesti
Articolul următorTestarea factorului Rh joaca un rol important in sarcina