9 Februarie – La mulți ani, tuturor stomatologilor!

0
664
Ziua Internațională a Stomatologului este celebrată, la data de 9 februarie, cu scopul de a promova importanța sănătății dentare și a serviciilor stomatologice, dar și pentru a încuraja oamenii să ia măsuri în vederea îmbunătățirii și protejării sănătății orale.
„Cu această ocazie îi felicităm pe cei 157 de medici stomatologi din Rețeaua de Medicină Școlară a ASSMB pentru grija și profesionalismul cu care își desfășoară activitatea zi de zi pentru asigurarea unor zâmbete sănătoase elevilor și studenților din unitățile de învățământ de stat din Municipiul București.
Eforturile depuse pentru asigurarea sănătății dentare a tinerilor se materializează printr-o îmbunătățire constantă a serviciilor și tratamentelor stomatologice oferite, precum și adaptarea continuă la nevoile și provocările cotidiene” – menționează, într-0 informare, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).
„În această zi specială, felicităm medicii stomatologi din rețeaua școlară pentru munca nobilă depusă cu scopul asigurării unor zâmbete frumoase și a unor dinți sănătoși copiilor noștri!
Această profesie dificilă și, totodată, atât de importantă, necesită multă atenție, acuratețe și răbdare, scopul final fiind sănătatea viitoarelor generații” – transmite dr. Oana Coriu, din partea ASSMB.
„Cu prilejul Zilei Mondiale a Stomatologului, exprimăm respectul nostru profund pentru toți membrii colegiului nostru. Profesioniști în stomatologie, sunteți în linia întâi a îngrijirii sănătății orale. ​
În contextul actual, în care provocările sunt tot mai complexe, vrem să subliniem importanța și dedicarea constantă pe care o aduceți în furnizarea serviciilor medicale de calitate. ​
În această zi, să reflectăm asupra impactului pozitiv al muncii noastre asupra comunității și să continuăm să fim un exemplu de profesionalism și excelență medicală.​
La Mulți Ani, colegilor stomatologi! Să avem împreună grijă de sănătatea orală a celor pe care îi servim” – transmit, la rândul lor, reprezentanții Colegiului Medicilor Stomatologi din București.
Articolul precedentColegiul Medicilor Stomatologi din România: Anunț referitor la crearea unui nou cadru de acordare a punctelor EMC
Articolul următorSCJU Sibiu: Cursuri de resuscitare intraspitalicească pentru cadrele medicale