Un milion de cazuri de cancer sunt nediagnosticate în Europa, din cauza pandemiei de COVID-19

0
137

Aproape un milion de cazuri de cancer sunt omise a fi diagnosticate, în prezent, în Europa, din cauza pandemiei de coronavirus şi a contextului sanitar generat de COVID-19, arată datele publicate, la nivel european, în aceste zile, de către Organizaţia Europeană de Combatere a Cancerului (European Cancer Organisation).

Cifrele Organizaţiei Europene de Combatere a Cancerului (OCE) sunt constatări dure privind provocările întâmpinate de serviciile şi unităţile medicale de tratare a cancerului în Europa, pe durata pandemiei de coronavirus. Aceste date stau la baza lansării campaniei „Time To Act”, concepută şi desfăşurată de Organizaţia Europeană de Combatere a Cancerului (OCE), pentru a determina publicul larg, din ţările europene, pacienţii diagnosticaţi cu diverse forme de cancer, responsabilii în elaborarea politicilor de sănătate, dar şi profesioniştii din domeniul sănătăţii să conştientizeze şi să lupte, în continuare, împotriva cancerului, în ciuda dificultăţilor generate de contextul pandemic, în special asupra sistemelor sanitare de pe continent (şi nu numai).

Datele European Cancer Organisation (OCE) scot în evidenţă amploarea crizei privind lupta împotriva cancerului, astfel:

  • Aproximativ un milion de cazuri de cancer sunt în pericol să fie nediagnosticate la timp, în ţările din Europa;
  • Aproximativ 100 de milioane de teste de screening, în vederea depistării cancerului, nu au fost efectuate, în Europa, pe durata pandemiei, lucru care duce la diagnosticări în faze tardive şi, implicit, la scăderea, per total, a ratei de supravieţuire a pacienţilor bolnavi;
  • 1 din 2 persoane, care prezintă simptome de cancer, nu au primit trimitere de urgenţă pentru diagnosticare;
  • La ora actuală, 1 din 5 pacienţi diagnosticaţi cu cancer, din Europa, nu primeşte tratamentul chirurgical sau chimioterapia de care are nevoie.

Prezentarea şi analiza datelor Organizaţiei Europene de Combatere a Cancerului (OCE), precum şi instrumentele campaniei „Time To Act”, disponibile în peste 30 de limbi, printre care şi limba română, vor fi prezentate în cadrul unui eveniment virtual, ce va avea loc pe 9 septembrie, intervalul orar 10:00-11:00 (ora de vară a Europei Centrale).

„Aceste constatări scot în evidenţă impactul pe care COVID-19 îl are asupra luptei împotriva cancerului. Avem nevoie urgentă de măsuri, luate la cel mai înalt nivel politic european, pentru a rezolva problemele din domeniul cancerului, precum şi pentru a restabili încrederea în serviciile medicale privind tratarea cancerului şi a combate, totodată, deficitul de forţă de muncă şi de aprovizionare din sectorul medical”, punctează Dr. Matti Aapro, Preşedinte al European Cancer Organisation (OCE).

„Vrem să ne asigurăm că, pe întreg continentul european, există un cadru esenţial de servicii pentru nevoile psiho-sociale în îngrijirea cancerului, şi în perioada COVID-19. Nu putem vorbi despre supravieţuire fără să ne raportăm la gestionare suferinţei oncologice şi a sănătăţii mintale. Accesul la îngrijirea psiho-socială şi medicală a pacienţilor diagnosticaţi cu cancerului ar trebui recunoscut ca un drept universal al omului. În această pandemie, sănătatea mintală şi nevoile psihologice ale pacienţilor ar trebui să fie considerate la fel de importante precum virusul COVID-19. Căci cele două alcătuiesc componenta umană, extrem de importantă în procesul de combatere a cancerului. Este timpul să acţionăm”, afirmă şi Csaba Degi, membru al Consiliului de Administraţie şi copreşedinte al European Cancer Organisation.

„La nivel european, pandemia a accentuat inegalităţile în privinţa controlului cancerului, pe fondul accesului diferenţiat, atât la servicii, cât şi la inovaţie. Noua organizare a sistemelor de asistenţă medicală post-pandemie trebuie să pună în centru cetăţeanul şi nevoile sale şi să pună accent, mai mult ca niciodată, pe inovaţia în lupta împotriva cancerului (prevenţie, depistare precoce, screening, diagnostic de precizie şi acces la tratament), căci reprezintă un factor care poate reduce inegalităţile, şi nu sporirea lor”, explică Dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină şi membru al Steering Board Inequalities Network – European Cancer Organisation.

În campania „Time To Act”, europenii sunt îndemnaţi să fie atenţi la semnalele de avertizare în depistarea cancerului (de exemplu: sângerări în urinare, tumori identificate la sâni, dificultăţi de înghiţire, pierderi neobişnuite în greutate) şi să meargă degrabă la medic, în momentul în care observă că se confruntă cu simptome suspecte.

Vizitele de screening privind depistarea cancerului sunt esenţiale în creşterea şanselor de diagnosticare la timp şi de tratare a bolii. Totodată, în cazul pacienţilor europeni diagnosticaţi deja cu cancer, tratamentul nu poate fi întârziat, motiv pentru care OCE îi îndeamnă să înţeleagă şi să militeze pentru importanţa programelor lor de tratament, în vederea vindecării cancerului, şi să le menţină.

„Time To Act” reafirmă misiunea Organizaţiei Europene de Combatare a Cancerului de a îndemna şi sprijini specialiştii din domeniul sănătăţii în angajamentul lor privind oferirea îngrijirii necesare bolnavilor de cancer.

Organizaţia Europeană de Combatere a Cancerului (European Cancer Organisation) este cea mai mare organizație multi-profesională din domeniul cancerului, din Europa. Aceasta vizează reducerea suferințelor cauzate de cancer și îmbunătățirea rezultatelor de depistare și a calității îngrijirii acordate pacienților diagnosticați cu cancer prin intermediul multidisciplinarității și a caracterului multiprofesional.

Articolul precedentVaccinare obligatorie pentru unele categorii în Grecia: Angajați ai unui azil, „suspendați”
Articolul următorCare sunt județele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19