INSP estimează că în România se vor înregistra până la 200 cazuri noi de COVID pe zi, la sfârșitul lui iulie

0
41
Foto: alba24.ro

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a publicat, miercuri, un raport în care estimează că la sfârșitul lunii iulie 2021 în România se vor înregistra, în medie, între 20 – 200 cazuri noi pe zi. Totodată, INSP avertizează că acoperirea vaccinală nu depășește 40% la nicio grupă de vârstă în România, iar din categoria cu cel mai mare risc (peste 60 de ani), doar un român din trei s-a vaccinat.

În documentul  intitulat „COVID-19 Evaluarea situației actuale si a perspectivei de evoluție”, elaborat în 14 iulie, INSP subliniază că în acest moment, situația la nivel național a infectărilor cu noul coronavirus este stabilă, cu un trend descendent in ultimele 60 de zile, atât în ceea ce privește numărul de cazuri confirmate, cât și cel al deceselor, ratei de pozitivitate si numărului de pacienți internați la terapie intensivă. Media cazurilor noi s-a stabilizat în jurul valorii de 40 cazuri pe zi.

Totuși, la nivel internațional situația este mai gravă, din cauza apariției unor noi variante de virus.

Ad in title

„Situația pare foarte gravă în mai multe țări terțe din afara Europei, dar începe sa se înrăutățească si in statele din zona Europei atât in contextul răspândirii variantei Delta cat si al renunțării la masurile de limitare”, arată INSP.

INSP precizează că, în această situație vaccinarea trebuie sa se afle în continuare în centrul strategiei de gestionare a COVID-19, pentru reducerea numărului îmbolnăvirilor, deceselor și spitalizărilor.

„Prin vaccinare, mai puține persoane vor dezvolta boala COVID-19, iar cei care o fac sunt mult mai puțin susceptibili de a fi spitalizați sau de a deceda. Cu toate acestea, nu toți cei cărora le este destinat vaccinul îl vor face și există unele categorii populaționale, cum ar fi copiii, pentru care vaccinul nu este încă autorizat. Chiar și atunci când sunt vaccinați, există încă șansa ca persoanele să contacteze virusul și să-l transmită. Niciun vaccin nu este 100% eficient și, la fel ca toate virusurile, SARS CoV2 poate dezvolta mutații”, arată INSP.

Până în 9 iulie 2021, la nivel național, au fost administrate peste 9.100.000 de doze de vaccin. Peste 4.640.000 de persoane sunt vaccinate cu schema completă, iar 170.000 au făcut doar prima doză de vaccin.

Îngrijorător este faptul că acoperirea vaccinală nu depășește 40% la nicio grupă de vârstă. În ceea ce privește grupele de vârstă cu risc de dezvoltare a unor forme mai severe de boală, cei peste 60 de ani, în medie doar una din 3 persoane eligibile a ales să se vaccineze.

Potrivit documentului:

  • în doar 2,3% din localități acoperirea vaccinală este peste 30%;
  • nu se poate estima trendul epidemic dat de varianta Delta, dar este de așteptat ca în România o evoluție cu număr mic de decese, pe model britanic, să nu se materializeze, din cauza ratei scăzute de acoperire vaccinală. „Scenariul principal de luat în considerare ar fi cel care arată că următorul val epidemic cu tulpina Delta va fi unul substanțial în ceea ce privește infecțiile și spitalizările.”
  • având în vedere potențialul de evoluție a variantei Delta în România și acoperirea vaccinală scăzută în rândul persoanelor la risc, este necesar ca unele restricții să rămână în vigoare în continuare. Printre cele mai necesare ar fi obligativitatea portului măștii de protecție în zone aglomerate, piețe, magazine, transport în comun. Restricțiile privind reîntoarcerea din călătorii internaționale vor trebui să rămână în vigoare și în perioada următoare.
  • în cazul constatării răspândirii unei variante de virus care prezintă abilitatea de a eluda răspunsul imun datorat vaccinării nu se va putea exclude posibilitatea de reimpunere de restricțiilor economice și sociale la nivel local, regional sau național.
Articolul precedentCîțu: Urmează să fie construite trei centre de mari arşi în România
Articolul următorAlthamer (MS): 40 de pacienți cu arsuri severe, transferați în strănătate în perioada 2016-2020.