Franţa: Varianta Delta va deveni dominantă ”probabil în acest weekend”, anunță ministrul francez al Sănătăţii

0
489
Microscopic view of Coronavirus, a pathogen that attacks the respiratory tract. Analysis and test, experimentation. Sars. 3d render

Varianta Delta înlocuieşte rapid alte tulpini ale coronavirusului în Franţa şi reprezintă deja „aproape 50%” din contaminări, a declarat, vineri, ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, potrivit AFP.

„Varianta Delta, această variantă care ne-a venit iniţial din India” înainte de a se dezvolta în alte zone precum Regatul Unit, „a apărut în urmă cu câteva săptămâni în ţara noastră şi este cu 60% mai contagioasă decât celelalte tulpini virale care au circulat până acum”, a reamintit ministrul Olivier Veran pentru France Inter.

Delta „înlocuieşte treptat toate celelalte tulpini de coronavirus care existau şi va fi în curând majoritară, probabil în acest weekend, în ţara noastră”, a adăugat ministrul francez, precizând că varianta Delta „nu era departe de 50%” dintre noile cazuri de contaminare joi seară.

Răspândirea acestei variante mai contagioase a declanşat o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 din ţară, a subliniat Olivier Veran.

„Provoacă din nou o creştere a contaminărilor în Franţa”, a adăugat ministrul, observând că „în fiecare săptămână există cu aproximativ 50% mai multe infectări decât în săptămâna precedentă”.

„Are loc un fenomen destul de similar cu ceea ce am experimentat vara trecută: virusul afectează în principal persoanele tinere, care fac puţine forme grave, dar se infectează”, a adăugat Veran.

Chiar şi cu această variantă însă, „vaccinul rămâne eficace împotriva formelor severe” de COVID-19, a subliniat ministrul francez.

Articolul precedentEXCLUSIV Focar generat de o boală rară în România: Decesul poate apărea la cinci-șapte ani, de la debut
Articolul următorCare sunt primele zece localități cu cea mai mare rată de acoperire vaccinală