Întâlnire Sanitas cu ministrul Sănătății:Menținem poziția împotriva obligativității vaccinării și a testării

0
70

Ministerul Sănătății va derula campanii de conștientizare a necesității de vaccinare în rândul angajaților din Sănătate astfel încât imunizarea voluntară să acopere un procent cât mai mare din salariați, după cum au anunțat reprezentanții Federației Sanitas care au precizat că organizația sindicală își menține poziția împotriva obligativității vaccinării și testării salariaților din sistemul sanitar.

„În urma statisticilor privind stadiul vaccinării salariaților și a imunizării celor trecuți prin boală, Ministerul Sănătății va derula campanii de conștientizare a necesității de vaccinare în rândul angajaților din Sănătate astfel încât vaccinarea voluntară să acopere un procent cât mai mare din salariați”, se arată într-un comunical al Sanitas.

Anunțul vine în contextul în care marți a avut loc prima întâlnire a reprezentanților Federației Sanitas cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, însoțită de Levente Vass, secretar de stat și o echipă tehnică.

Ad in title

Potrivit Sanitas, în cadrul întâlnirii au avut loc mai multe discuții, astfel:

1. Memorandumul cu tema ”Stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.

„Se va constitui un grup de lucru format din reprezentanți ai federațiilor reprezentative și personal tehnic din Ministerul Sănătății, care să elaboreze simulări astfel încât să nu se ajungă la scăderi ale veniturilor angajaților din sistemul sanitar public de stat”, se arată în comunicatul Sanitas.

2. Punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 43/2020 cu modificările şi completările ulterioare pentru personalul din unităţile sanitare pentru care cheltuielile de personal se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii (UPU, CPU).
„Se va solicita unităților sanitare situația acordării stimulentului de risc și se va proceda la reglementarea situației”, se arată în comunicatul Sanitas.

3. Aprobarea şi punerea în aplicare, în regim de urgenţă, a proiectului de O.U.G. privind reglementarea statutului personalului contractual care în perioada stării de alertă a fost încadrat pe perioadă determinată.

„Proiectul de OUG urmează să fie revizuit de către Ministerul Sănătății pentru a elimina unele aspecte constatate ca inadecvate de Ministerul Justiției în formularea inițială. Ministerul Sănătății continuă să susțină necesitatea menținerii personalului angajat în pandemie, în sistem”, se arată în comunicatul Sanitas.

4. O.U.G. nr. 69/2021 pentru suspendarea aplicării prevederilor Legii nr.5/2021 care a determinat suspendarea unor drepturi pentru membrii noştri de sindicat, câştigate odată cu adoptarea Legii nr.5/2021.

„Se va constitui un grup de lucru care va urmări: acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.5/2021 tuturor categoriilor de salariați care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, recunoașterea CIM-urilor cu timp parțial de lucru, pentru efectuarea gărzilor, ca stagiu de cotizare și alte aspecte considerate necesare de către partenerii sociali”, se arată în comunicatul Sanitas.

5. Revizuirea Ordinului M.S. 1224/2010 privind aprobarea normativelor de personal, în principal introducerea profesiei de Moaşă, se va realiza începând din toamnă.

6. Clarificarea tuturor aspectelor privind vaccinarea şi testarea personalului angajat în sistemul sanitar.

„În urma statisticilor privind stadiul vaccinării salariaților și a imunizării celor trecuți prin boală, Ministerul Sănătății va derula campanii de conștientizare a necesității de vaccinare în rândul angajaților din Sănătate astfel încât vaccinarea voluntară să acopere un procent cât mai mare din salariați”, se arată în comunicatul Sanitas.

7. Revizuirea Legii 56/2020 pentru facilitarea punerii în aplicare a prevederilor acesteia.
„Proiectul de act normativ care să faciliteze punerea în aplicare a legii este pe circuitul de avizare”, potrivit aceluiași comunicat.

Articolul precedentMinisterul Sănătății organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager al INSMC „Alessandrescu Rusescu”
Articolul următorValeriu Gheorghiță: Schema de vaccinare anti-COVID cu serul de la AstraZeneca rămâne aceeași