Turiștii care merg în Franța nu vor mai beneficia de teste COVID gratuite

0
27

„Am decis să introducem plata pentru aceste teste din 7 iulie pentru turiştii străini, la preţul de 49 de euro pentru testele PCR şi 29 de euro pentru cele antigen”, a declarat într-un interviu acordat miercuri portalului Les Echos purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, relatează EFE.

În Franţa, aceste teste erau acoperite de asigurările de sănătate indiferent de situaţie, inclusiv dacă o persoană prezenta simptome sau intrase în contact cu un caz pozitiv.

Purtătorul de cuvânt al executivului a justificat această decizie prin reciprocitate, având în vedere că astfel de teste „se fac cu plată în majoritatea ţărilor vizitate de turişti”.

Ad in title

„Turiştii care vin în ţara noastră au obligaţia de a deţine un certificat sanitar”, a reamintit Attal.

Academia Franceza de Medicină a recomandat recent renunţarea la gratuitatea testelor „în interes personal”, care se realizează fără ca o persoană să prezinte simptome sau să fi intrat în contact cu o persoană pozitivă.

Guvernul a confirmat că studiază această posibilitate în următoarele luni, mai ales ca o modalitate de stimulare a vaccinărilor.

Costul estimat de Casa de Asigurări de Sănătate din Franţa este de 30 de euro în cazul testelor antigen şi de circa 70 de euro pentru cele PCR de laborator.

Articolul precedentModalitatea de calcul a tarifelor decontate pentru servicii de spitalizare acuți
Articolul următorLista țărilor cu risc epidemiologic crescut a fost actualizată. Hotărârea CNSU