Coronavirus: Un angajat al unui aeroport din China a fost depistat pozitiv. Au fost anulate sute de zboruri

0
68

Aeroportul din Shenzhen, oraş în sudul Chinei, a anulat sâmbătă sute de zboruri şi a dispus intensificarea verificărilor, după ce angajata unui restaurant de pe aeroport a prezentat rezultate pozitive la testul pentru varianta Delta a coronavirusului, relatează France Presse.

Pentru a intra în aeroport, este necesar de prezentat un test negativ efectuat de cel puţin 48 de ore, a declarat Shenzhen Airport Group într-un comunicat pe contul său oficial de pe reţeaua socială WeChat. Aceste restricţii au intrat în vigoare de la ora locala 13:00 (05:00 GMT).

O ospătăriţă în vârstă de 21 de ani de pe Aeroportul Internaţional Shenzhen Baoan s-a dovedit a fi contaminată cu variantă Delta, au declarat autorităţile sanitare ale oraşului. Ea a prezentat rezultate pozitive în urma test de rutină efectuat joi angajaţilor aeroportului, potrivit Agerpres.

Ad in title

La Shenzhen, un oraş situat pe continent şi în vecinătatea Hong Kong, îşi au sediul mari companii tehnologice precum Huawei şi Tencent.

China a raportat vineri 30 de cazuri noi de coronavirus, dintre care şase în provincia Guangdong (sud), unde se află situat Shenzhen.

Aproape 400 de zboruri au fost anulate vineri, potrivit site-ului VariFlight. Zeci de zboruri programate pentru sâmbătă au fost, de asemenea, anulate.

Costul biletelor va fi rambursat integral călătorilor, potrivit autorităţilor aeroportuare chineze.

Milioane de locuitori din Shenzhen au fost testaţi în ultimele săptămâni, după detectarea unui mic focar în port în această lună.

 

 

Articolul precedentGCS a anunțat un număr de 63 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Articolul următorIoana Mihăilă anunță că personalul medical nevaccinat se va testa perioric pe cheltuiala proprie