COVID-19: Canadienii nu vor să doneze vaccinuri țărilor sărace

0
59
vaccin, COVID-19
vaccin, COVID-19

Aproximativ 70% dintre canadieni sunt împotriva împărţirii vaccinurilor cu restul lumii până la încheierea campaniei naţionale de vaccinare, şi aceasta în timp ce ţara a comandat sau a rezervat peste 400 de milioane de doze pentru 38 de milioane de locuitori, conform unui sondaj realizat de Angus Reid.

„Aproape trei sferturi dintre canadieni (72%) sunt de părere că, până când toate persoanele de peste 12 ani nu îşi primesc vaccinul, ţara ar trebui să îşi concentreze eforturile mai degrabă în țară decât în străinătate”, se arată în sondaj, potrivit Agerpres.

Numai 18% dintre canadieni consideră că eforturile ar trebui să fie concentrate la nivel global spre persoanele vulnerabile, un procent care creşte (25%), însă, în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, potrivit aceluiași sondaj.

Ad in title

Până în prezent, 70,1% dintre canadienii cu vârsta de peste 12 ani au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, potrivit celor mai recente date raportate de guvernul canadian.

În Canada au fost autorizate până în prezent 4 vaccinuri: Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson & Johnson, însă numai primele trei sunt administrate.

Duminică, liderii G7, forul celor mai puternice 7 economii din lume, reuniţi în Marea Britanie au promis un miliard de doze de vaccinuri anti-COVID-19 ţărilor sărace, dintre care 100 de milioane ar urma să provină din Canada.

În plus, prin programul COVAX, Canada va dona 13 milioane de doze către alte state decât cele vizate de G7, a anunțat premierul Justin Trudeau.

De asemenea, Ottawa va finanţa 87 de milioane de doze prin mecanismul internaţional responsabil de accelerarea accesului la instrumentele de combatere a COVID-19.

Articolul precedentJurma, despre tulpinile dominante de coronavirus în valul al patrulea
Articolul următorLuna iunie este dedicată informării asupra efectelor consumului de alcool