IGSU a recepţionat ultimele trei elicoptere uşoare H135 SMURD destinate gestionării situaţiilor de urgenţă

0
33

Cele şase elicoptere uşoare H135 SMURD destinate gestionării situaţiilor de urgenţă, intrate în dotarea IGSU, vor reduce timpul de intervenţie, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, după ce a participat la evenimentul de recepţie a ultimelor trei astfel de aeronave.

„În urmă cu trei luni erau recepţionate primele 3 elicoptere din lotul de 6 elicoptere uşoare de ultimă generaţie destinate gestionării situaţiilor de urgenţă. Prin recepţionarea ultimelor 3 elicoptere uşoare, achiziţionate prin Proiectul VIZIUNE 2020 din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, se încheie o etapă, dar seria dotărilor cu echipamente complexe de intervenţie menite să salveze vieţi nu se opreşte aici”, a scris Bode, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, cu ajutorul acestor elicoptere se va scurta timpul de intervenţie, accesul va fi mai facil în zone cu dificultate ridicată, aria de acoperire şi deservire va fi mai mare prin crearea a trei baze noi pentru intervenţie montană, iar toate aceste beneficii se traduc în vieţi salvate.

Ad in title

„Cu ajutorul lor vor fi gestionate misiuni complexe de evacuare medicală, acţiuni de căutare şi salvare în condiţii dificile, în special în zone de munte şi intervenţii aeriene pentru cazuri medicale critice. Apreciez implicarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă în finalizarea acestui proiect, arătând încă o dată eficienţa activităţii de atragere a fondurilor europene, atât de importantă pentru dezvoltarea sectoarelor esenţiale ale României”, a mai spus Bode.

El a încurajat structurile MAI pentru promovarea de iniţiative instituţionale menite să contribuie la succesul misiunilor de intervenţie.

Potrivit ministrului Afacerilor Interne, aceste dotări sunt extrem de importante pentru creşterea eficienţei şi rezilienţei sistemului naţional de salvare şi de intervenţii în situaţii de urgenţă.

Aeronavele sunt achiziţionate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanţat prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul căruia IGAV deţine calitatea de partener, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă are calitatea de lider.

În cadrul proiectului menţionat anterior vor fi achiziţionate şi alte 6 elicoptere medii/grele – variantele uscat, respectiv maritim.

Articolul precedentEpidemiolog: Varianta indiană, cu circa 60% mai transmisibilă decât varianta britanică
Articolul următorDescinderi la o clinică de înfrumuseţare din Capitală: evaziune, exercitarea fără drept a unei profesii