Prof. dr.Mihălțan:Datele OMS arată opt milioane de decese din cauza fumatului, faţă de trei cauzate de COVID

0
135

Prof. dr. Florin Mihălțan, şef secție Pneumologie, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a declarat că la nivel mondial, au murit trei milioane de oameni din cauza COVID-19 și opt milioane din cauza fumatului.

Dintre cele opt milioane de persoane decedate din cauza fumatului, un milion au murit din cauza fumatului pasiv, a spus prof. dr. Florin Mihălțan, citând date ale Organizației Mondiale a Sănătății.

„Organizația Mondială a Sănătății a publicat ceea ce s-a întâmplat pe Mapamond, unde au murit trei milioane de oameni de COVID-19 și opt milioane din cauza fumatului (…). Din cei opt milioane, un milion a murit prin fumat pasiv, un element care ar trebui să ne dea de gândit. Avem la dispoziție niște manete pe care le putem folosi cu succes ca să stăpânim o dependență (…), dar noi, pneumologii, știm că este o boală cultivată de o dependență, și care de ani de zile își continuă acest periplu mortal cu victime pe care le presară pe drumuri”, a declarat prof. dr. Florin Mihălțan, în cadrul sesiunii hibrid a celei de-a X-a Conferințe Managementul Bolilor Pulmonare

Ad in title

În ceea ce privește situația din România, prof. dr. Florin Mihălțan a spus că „sunt foarte multe lucruri care trebuie corectate concentrat, respectiv Legea antifumat care la un moment dat ne-a propulsat în primele zece țări verzi, și care nu mai este corectată din 2016, mă gândesc la sistemul de taxare sau banii care ar trebui să vină pentru activități de asistare a fumătorului care se gândește să se lase, ca să aibă un acces facil la orice tip de serviciu”.

Cea de-a X-a Conferință Managementul Bolilor Pulmonare este transmisă pe platforma Sanatatea.ONLINE , producţia online şi managementul evenimentului fiind realizate de Sănătatea Press Group.

Articolul precedentAlcoolul, indiferent de cantitate, risc pentru sănătate
Articolul următorConf. dr. Diana Păun: Cancerul pulmonar, incidenţă semnificativă în România