OMS, despre varianta Delta a noului coronavirus, din India: Este în continuare considerată „îngrijorătoare”

0
80

O singură sub-linie genetică a variantei Delta a noului coronavirus, detectată pentru prima dată în India, este în continuare considerată „îngrijorătoare”, în timp ce alte două sub-linii ale aceleiaşi variante virale au fost „retrogradate”, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de AFP.

Varianta B.1.617, denumită Delta şi considerată potenţial responsabilă pentru recrudescenţa pandemiei de COVID-19 în India, s-a extins în peste 50 de ţări prin intermediul a trei sub-linii genetice diferite.

OMS a inclus luna trecută întreaga variantă din India în categoria celor „îngrijorătoare”, dar a anunţat marţi că doar o sub-linie genetică a acesteia trebuie să fie considerată astfel.

Ad in title

„A devenit evident că mai multe riscuri pentru public sunt asociate cu B.1.617.2, în timp ce rate de transmitere mai mici au fost observate pentru celelalte sub-linii”, a precizat OMS în raportul său epidemiologic săptămânal despre pandemia de COVID-19.

B.1.617.2 rămâne în categoria variantelor îngrijorătoare, la fel ca alte trei variante ale virusului SARS-CoV-2, considerate mai periculoase decât versiunea originală întrucât sunt mai contagioase, au un grad de mortalitate mai mare sau pentru că vaccinurile actuale ar putea să nu ofere o protecţie suficientă împotriva lor, potrivit Agerpres.

Luni, OMS a anunţat că va atribui litere din alfabetul grecesc denumirilor ştiinţifice ale diverselor variante detectate, precum Alfa, Beta, Gamma şi Delta – cea din urmă referindu-se la varianta B.1.617. Această iniţiativă doreşte mai ales evitarea unor denumiri „stigmatizante şi discriminatorii” pentru ţările şi teritoriile în care acele variante au fost depistate pentru prima dată.

„Continuăm să observăm o transmisibilitate în creştere netă şi un număr tot mai mare de ţări care semnalează recrudescenţe asociate acestei variante”, notează OMS, care consideră „prioritară” realizarea „unor studii noi” asupra impactului generat de varianta Delta.

O nouă variantă-hibrid, semnalată sâmbătă de autorităţile sanitare din Vietnam, pare să fie o variantă a tulpinii Delta, a anunţat marţi Maria Van Kerkhove, coordonatoarea biroului tehnic de luptă împotriva pandemiei de COVID-19 din cadrul OMS.

„Ştim că B.1.617.2, o sub-linie a variantei Delta, are o transmisibilitate crescută, ceea ce înseamnă că poate să se răspândească mai uşor în rândul oamenilor”, a adăugat ea.

În schimb, sub-linia B.1.617.1 a fost retrogradată în categoria „variantelor de interes” şi a fost redenumită Kappa.

Cât despre B.1.617.3, această sub-linie nu mai este considerată interesantă de către OMS şi nu a primit o literă grecească din cauza frecvenţei sale de apariţie relativ scăzută.

Articolul precedentAproximativ jumătate dintre germani, pentru purtarea măștii sanitare și după terminarea pandemiei
Articolul următorDecretul de numire a Anișoarei Ancu în funcția de membru în CA al CNAS, semnat de Iohannis