Primul concert test din Europa: Cercetătorii spun că rezultatele liniștitoare sunt dificil de extrapolat

0
77

Rezultatele liniştitoare ale primului concert-test european, care a avut loc la Barcelona în luna decembrie, sunt dificil de extrapolat în vederea redeschiderii acestui sector cultural, din cauza „condiţiilor stricte” în care s-a desfăşurat evenimentul, au avertizat cercetătorii într-un studiu publicat vineri, informează AFP.

Aproape 500 de spectatori au participat, cu mască, la un concert fără distanţare fizică într-o sală de spectacole din oraşul spaniol şi nu a fost detectat niciun caz pozitiv printre testele PCR efectuate opt zile mai târziu (comparativ cu două, în grupul de control), au anunţat cercetătorii la începutul lunii ianuarie.

Articolul prezentat în jurnalul britanic The Lancet Infectious Diseases este versiunea publicată şi revizuită de alţi oameni de ştiinţă independenţi asupra acestor prime rezultate.

Ad in title

„Studiul nostru oferă date iniţiale care arată că evenimentele muzicale în spaţii interioare pot avea loc fără a creşte riscul de transmitere a Sars-CoV-2 atunci când sunt luate măsuri de precauţie, dar (…) nu înseamnă neapărat că toate adunările mari sunt sigure”, a avertizat doctor Josep Maria Llibre de la spitalul Germans Trias i Pujol din Badalona, potrivit Agerpres.

Specialistul recomandă analizarea concluziilor în funcţie de situaţia epidemiologică din Spania de la acel moment, marcată de un nivel relativ redus de circulaţie a virusului.

„Parametrii pandemiei se modifică în mod constant. Campaniile de vaccinare de amploare, variaţiile ratei de incidenţă într-o anumită zonă şi apariţia unor variante mai transmisibile ale Sars-CoV-2 sunt elementele ce pot avea un impact” asupra rezultatelor, a adăugat el, solicitând să se realizeze „mai multe studii” care să testeze „diferite scenarii şi măsuri care ţin cont de contextul local”.

Cercetătorii subliniază, de asemenea, că acest concert a avut loc în „condiţii stricte” (cu obligativitatea purtării unei măşti FFP2, agenţi de securitate responsabili de evitarea mişcării mulţimii, ventilaţie optimizată), care sunt dificil de reprodus atunci când sectorul muzicii live îşi reia activităţile.

Aceasta ar putea avea „un cost prohibitiv” pentru unii organizatori, în condiţiile în care „testarea a mii de oameni în câteva ore (…) constituie o provocare logistică”, au notat cercetătorii.

Aceeaşi echipă a realizat un alt concert-test, pe o scară mai mare, la 27 martie, cu 5.000 de spectatori, şi a concluzionat că nu există semne de contagiune, însă participanţii nu au mai fost testaţi sistematic ulterior.

Alte ţări au efectuat experimente similare pentru a testa riscurile de infectare în timpul unui concert desfăşurat cu respectarea unui protocol strict, în special în Olanda, la începutul lunii martie (1.300 de persoane) şi în Regatul Unit, la 2 mai (5.000 de persoane fără măşti).

Primul test de acest tip va avea loc sâmbătă în Franţa, cu 5.000 de spectatori testaţi negativ în prealabil şi care vor avea obligaţia de a purta mască.

Articolul precedentCare sunt măsurile de relaxare ce ar putea fi aplicate de la 1 iunie
Articolul următorEMA urmează să se pronunțe vineri cu privire la vaccinul Pfizer pentru categoria de vârstă 12-15 ani