Aproximativ 1.500 de elevi din Constanța se vaccinează anti-COVID-19

0
56

Acţiunea de vaccinare anti-COVID-19 a elevilor din judeţul Constanţa debutează miercuri, la Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân”, aproximativ 1.500 de adolescenți, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, urmând să fie imunizaţi.

”În această perioadă premergătoare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a sprijinit Direcţia de Sănătate Publică Constanţa prin colectarea datelor privind vaccinarea elevilor cu vârste cuprinse între 16 – 18 ani din unităţile de învăţământ constănţene, prin fluidizarea canalului de comunicare între instituţiile şcolare şi DSP, precum şi prin diseminarea informaţiilor medicale specifice acestei acţiuni”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), potrivit Agerpres.

Potrivit ISJ, în perioada următoare, aproximativ 1.500 de elevi vor fi vaccinaţi anti-COVID-19 în baza unui program stabilit de către Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, astfel încât procesul educaţional să nu înregistreze sincope şi acţiunea să se deruleze cu succes.

Ad in title

Elevii care au acordul părinţilor pentru a se vaccina împotriva COVID-19 provin din 68 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat şi privat din judeţul Constanţa.

”Este îmbucurător faptul că această campanie de vaccinare la nivel naţional a determinat părinţii să îşi exprime acordul pentru ca aceşti tineri constănţeni să fie vaccinaţi. Rolul nostru este în permanenţă acela de a oferi elevilor, părinţilor şi colegilor noştri o informare corectă şi completă cu privire la vaccinare şi de a transmite în comunitate mesajul că şcoala înseamnă sănătate fizică, mentală şi emoţională, fundament al dezvoltării echilibrate a societăţii noastre. În acest context, participarea celor aproximativ 1.500 de elevi la vaccinare poate fi considerată un rezultat favorabil al eforturilor interinstituţionale depuse până în prezent”, a afirmat inspectorul şcolar general, Sorin Mihai.

Articolul precedentEmiratele Arabe Unite administrează a treia doză de vaccin anti-COVID-19 Sinopharm
Articolul următorIndia: 4.529 de decese cauzate de COVID-19 în 24 de ore, un nou record