Marius Ungureanu, despre componenta de Sănătate din cadrul PNRR

0
68

Marius Ungureanu, director de cabinet la Ministerul Sănătăţii, a declarat că în momentul de faţă, componenta de Sănătate din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este structurată pe două direcţii principale, respectiv direcţia de reformă şi direcţia de investiţii, pentru că este nevoie ca investiţiile să vină pe un cadru care să fie reformat.

„În momentul în care au fost gândite, investiţiile au pornit de la câteva aspecte, privind dezechilibrul de finanţare între asistenţa medicală primară şi ambulatorie, pe de o parte, şi asistenţa ambulatorie medicală spitalicească, pe de altă parte, ineficienţele din sistemul de finanţare, precum şi infrastructura insufiecientă sau învechită sau rata crescută a infecţiilor nosocomiale”, a declarat Marius Ungureanu, în cadrul evenimentului online „Conferinţele CDG: Sănătatea – capital economic şi siguranţă naţională.Cum să vindecăm sistemul sanitar românesc”.

Articolul precedentPreşedintele ARPIM, despre vaccinarea anti-COVID: Este o realizare ştiinţifică incredibilă
Articolul următorMixich, despre reformele sistemelor medicale