Premierul Cîţu, despre producția de vaccin anti-COVID în România

0
120

El a declarat, într-o conferinţă de presă la Gura Humorului în judeţul Suceava, că sectorul privat românesc ar trebui susţinut pentru a face „măcar o parte din producţia de vaccin”.

Şeful Executivului a subliniat că autorităţile române au înaintat Comisiei Europene o listă cu numele a 11 societăţi comerciale româneşti capabile să producă vaccinul.

„Nu numaidecât un vaccin propriu, ci măcar să putem să îl producem. Nu numai România, ci toată Europa. Era bine să fi avut, pentru că BioNTech e o companie europeană, e adevărat, dar Pfizer, Moderna, AstraZeneca sunt companii din afara Uniunii Europene şi s-au văzut câteva sincope. Cred că cu toţii am învăţat şi cred că prin acest PNRR, care înseamnă şi rezilienţă, ceea ce înseamnă că poţi să te redresezi imediat după un şoc negativ, să ne gândim cum am putea susţine Start-up-urile şi companiile în Uniunea Europeană. Eu m-aş uita şi la sectorul privat din România. În ceea ce priveşte producţia de vaccinuri sau posibilitatea de a avea în România – măcar să facem o parte din producţia de vaccin.
Avem 11 companii pe care le-am pus pe listă pentru Comisia Europeană, dar eu cred că trebuie să ne uităm cum să susţinem Start-up-urile în România, care să crească şi să se dezvolte”, a afirmat Cîţu.

Premierul s-a aflat, vineri, într-o vizită de lucru în judeţul Suceava, unde a vizitat două centre de vaccinare şi a avut, printre altele, o întâlnire cu reprezentanţii sectorului HoReCa.

Articolul precedentRenunțarea la carantină pentru cei sosiți din UE, UK și Israel, în Italia
Articolul următorCNSU: Au fost aprobate primele patru evenimente pilot cu public