CNCAV: Aproape 130.000 doze de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) ajung, joi, la Institutul ”Cantacuzino”

0
60

129.600 doze de vaccin Vaxzevria ajung, joi, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Potrivit CNCAV, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.

”Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, a transmis CNCAV.

Ad in title

Sursa citată a precizat că până în prezent, ţara noastră a recepţionat 2.201.200 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 657.318 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

Articolul precedentPrefectul Capitalei a anunțat intrarea Bucureștiului în scenariul verde. Ce măsuri s-au luat
Articolul următorGCS a anunțat 953 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2