Mesajul președintelui CMMB, Prof. dr. Cătălina Poiană, de Ziua Internațională a Asistentului Medical

0
551

„Asistentul medical este parte a echipei medicale. Medici și Asistenți, mereu am fost, suntem și vom fi împreună”, a transmis, miercuri, Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB), de Ziua Internațională a Asistentului Medical.

„Pacientul are nevoie de medic, dar cu siguranță are nevoie și de îngrijirea asistentului medical. Ca și medicul, asistentul medical are un rol fundamental în realizarea actului medical. Nu trebuie uitat că semnificația cuvântului echipă este dată și de legătura ce există între asistentul medical și medic. De la rolul asistentului medical într-o sală de operație, atunci când deciziile se iau într-o fracțiune de secundă, la rolul asistentului medical într-un cabinet, și oriunde asistentul medical își desfășoară profesia… acesta este indispensabil”, a precizat Prof. dr. Cătălina Poiană.

Potrivit președintelui CMMB, „pe lângă alte cerințe pe care le știm cu toții, ca un sistem sanitar să fie perfect funcțional acesta trebuie să aibă ca o constantă și un număr suficient de asistenți medicali”.

Prof. dr. Cătălina Poiană a apreciat, totodată, efortul echipei de voluntari implicată în desfășurarea Maratonului Vaccinării – Ediția București, care a dat dovadă „de solidaritate și implicare”.

„Nu mai departe de acum câteva zile am fost parte din organizarea unui eveniment care a arătat forța unei echipe și anume Maratonul Vaccinării – Ediția București. Am văzut un eveniment la care partea medicală a lucrat în regim de voluntariat, dar a lucrat ca o echipă. Dumneavoastră, asistenții medicali din București ați fost acolo într-un număr foarte mare, ați dat dovadă de solidaritate și implicare”.

Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele CMMB a subliniat că, în sisitemul medical, resursa umană este cea mai importantă.

„Mulți când vorbesc de sistemul medical vorbesc de resurse. Iar acestora le spun că prima resursă pe care trebuie să o ia în calcul este cea umană. Când vorbim de sănătate vorbim în primul rând de medici și de asistenți medicali. Poți cumpăra paturi, poți cumpăra stații de oxigen, dar pentru medici și asistenți îți trebuie oameni implicați, oameni care se formează în timp. Împreună suntem o echipă, împreună facem să funcționeze sistemul medical bucureștean și românesc!”

„Vă mulțumesc și vă doresc sănătate și să lucrați într-un mediu corect, profesionist, funcțional, astfel încât să oferiți cea mai bună îngrijire pacienților dumneavoastră!”, a mai transmis Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București, cu ocazia Zilei Internaționale a Asistentului Medical.

Articolul precedentAparatură medicală de 11,8 milioane de lei, pentru Spitalul de Pediatrie din Sibiu
Articolul următorVaccinarea la centrul drive-through din Piața Constituției, încheiată miercuri mai devreme