Cîțu, despre evenimentele pilot: La o săptămână sau două, vom vedea exact implicațiile

0
44

Premierul Florin Cîţu a declarat că până la 1 iunie vor avea loc evenimente pilot, precum spectacole de teatru, operă, menţionând că se va putea discuta altfel despre această situaţie după ce vor fi 5 milioane de persoane vaccinate.

„În Bucureşti vor fi câteva evenimente-pilot şi vom vedea spectacole la Teatrul Naţional. Cred că este unul şi la Opera Română. Aceste evenimente vor avea loc în perioada următoare, după aceea vom vedea exact implicaţiile, la o săptămână sau două după, dar tocmai am vorbit cu domnul primar al Clujului, care doreşte să facă şi dumnealui un eveniment similar, un eveniment pilot la Cluj. După ce avem aceste informaţii, putem să vorbim mai mult, dar, repet, când ajungem la 1 iunie şi dacă avem 5 milioane de persoane vaccinate atunci – şi de asta trebuie să ne vaccinăm – putem să discutăm altfel despre situaţie. Dacă nu ne vaccinăm, orice scenariu pe care noi îl punem pe masă va fi complicat să mergem cu el înainte”, a afirmat Cîţu, întrebat în legătură cu propunerile de relaxare pentru 1 iunie şi când ar putea avea loc primele evenimente cu spectatori în Bucureşti.

El a spus că până la 1 iunie va fi „o perioadă de încercări” cu aceste evenimente-pilot pentru a vedea cum evoluează lucrurile.

Ad in title

„Aş vrea ca pentru restaurante, de exemplu, să nu mai existe această legătură cu rata de incidenţă şi să rămână deschise, cu o capacitate de 30, 40, 50 la sută, dar există o condiţie importantă: aceea de a avea vaccinat tot personalul. E complicat să elimini riscul de infectare dacă în personal există oameni care nu s-au vaccinat încă”, a adăugat premierul.

Articolul precedentIoana Mihăilă: Pe 7 mai va fi redactată o formă mai avansată a raportului referitor la decesele de COVID-19
Articolul următorAlte 83.790 de doze de vaccin antiCOVID administrate zilnic.Peste 53.500 de persoane,vaccinate cu prima doză