Oancea: Mai mulți pacienți internați în spital pentru că distanțarea fizică nu a fost respectată de Paște

0
33

Prof. Dr.Cristian Oancea, director medical Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara, a afirmat că distanțarea fizică nu a fost respectată de  Sărbătorile pascale, iar în ultimele trei zile, mai mulți pacienți au fost internați în spital.

Prof. Dr.Cristian Oancea a făcut un apel la respectarea recomandărilor autorităților de către populație, în condițiile în care formele ușoare de coronavirus pot evolua rapid la forme moderate și severe.

Medicul a spus că în unitatea medicală în care lucrează au existat aproape 550 de pacienți infectați cu noul coronavirus, dintre care 400 vindecați și 35 de decese.

Ad in title

Cristian Oancea a afirmat că la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara există toate terapiile disponibile și în Germania și în America, dar câteodată virusul este mai puternic.

Profesorul a vorbit și despre astmatici, despre care a spus că nu intră în categoria de risc crescut.

“Ei dezvoltă forme moderate și severe, dar nu atât de mulți. Se pare că corticoterapia inhalatori, într-un fel este protectivă”, a spus Cristian Oancea, adăugând că “recomandăm continuarea tratamentului la pacienții astmatici”.

Explicațiile au fost oferite în cadrul conferinței online „ASTMUL și HIPERTENSIUNEA PULMONARĂ: două afecțiuni, mai multe fațete”. Evenimentul este realizat de Asociația pentru Educație în Boli Respiratorii în contextul Zilei Mondiale a Hipertensiunii Pulmonare. Astăzi ar fi trebuit ca Global Initiative for Asthma să marcheze și Ziua Mondială a Astmului, dar promovarea acestei zile a fost amânată de GINA din cauza contextului epidemiologic actual.

Articolul precedentCercetătorii din Israel au izolat un anticorp ce deţine un rol cheie în lupta împotriva noului coronavirus
Articolul următorCOVID-19: ADRFR mulțumește tuturor celor peste 7.700 de angajați ai companiilor membre aflați în linia întâi