VIDEO Personalul medical militar poate apela serviciul de asistență psihologică

0
923


Centrul Național de Psihologie și Sănătate Comportamentală pune la dispoziția personalului Ministerului Apărării Naționale programe și servicii de asistență psihologică, adresată celor care se confruntă cu distres emoțional cu precădere persoanelor implicate în eforturile de combatere a pandemiei de coronavirus.

Numărul de telefon la care poate fi solicitată consilierea psihologică este 0766.40.94.94.

„Linia telefonică de suport psihologic este asigurată în permanență de doi psihologi, care răspund non-stop. (…) Psihologii își desfășoară activitatea la sediul centrului nostru, unde beneficiază de resurse informaționale obținute din surse oficiale ale Ministerului Apărării și ale Guvernului României. Pot contribui în felul acesta nu doar la normalizarea reacțiilor emoționale ale apelanților, ci și la rezolvarea unor nevoi și preocupări curente, prin furnizarea de informații practice”, a declarat șeful Centrului Național Militar de Psihologie și Sănătate Comportamentală, col. Vasile Mărineanu.

„În situațiile în care sunt identificate persoane cu comportamente majore de risc, cum ar fi tentativele de suicid, persoanele sunt îndrumate către un serviciu psihiatric de urgență”, a adăugat el.

Linia va funcționa pe toată perioada în care este instituită starea de urgență.

 

 

Articolul precedentAeroportul Iaşi a anulat cursele ce urmau să transporte muncitori sezonieri spre Germania
Articolul următorNumărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 5.467