VIDEO Recomandări pentru persoanele aflate în autoizolare la domiciliu

0
738

Spitalul Militar de Urgență “Dr. Carol Davila” din București transmite o serie de recomandări pentru persoanele care stau în autoizolare, fiind suspecte de infecția cu noul coronavirus.

Colonel dr. Octavian Vasiliu, medic primar psihiatrie, din cadrul Secției Clinice Psihiatrie, face precizări și dă mai multe sfaturi pentru a evita cât mai mult răspândirea virusului SARS-CoV-2, dar și cum putem să ne coordonăm activitățile cât timp stăm în casă.

Recomandări generale:

– Evitați să folosiți obiecte în comun cu alte persoane care stau în aceeași locuință, inclusiv vesela;

– Dacă este posibil, folosiți băi diferite și limitați la minimum contactul direct cu alte persoane din casă, iar când comunicați direct cu acestea respectați limita de 2 metri distanță interpersonală;

– Spălarea rufelor este preferabil să se facă în tranșe diferite, în cazul persoanelor expuse și a celor care coabitează cu acestea;

– Folosiți dezinfectante pe bază de clor sau alcool pentru suprafețele din casă;

– Este de reținut că animalele de casă nu transmit infecția la om;

– Copiii nu sunt imuni la infecția cu COVID-19;

– Persoanele în vârstă și cele cu comorbidități somatice sunt mai vulnerabile, evitați la maximum contactul cu ele!

– Folosiți aplicațiile online pentru a comanda produsele necesare vieții cotidiene la domiciliu, iar dacă prietenii, rudele, vecinii doresc să vă ajute nu veniți în contact direct cu aceștia!

Menținerea sănătății mentale:

– Statul prelungit în aceeași incintă se poate asocia cu unele capcane psihologice, precum tendința spre autovictimizare (”Numai mie mi se putea întâmpla una ca asta”, ”Niciodată nu am noroc”), spre catastrofizare (”Nu mai am scăpare”, ”Este o situație fără ieșire”), autodevalorizare (”Nu sunt bun de nimic dacă am ajuns aici”), revoltă inadecvată (”Trebuie să ies din casă ca să-mi dovedesc că sunt bine”), descurajare totală (”Mai bine nu aș mai fi”).

 

Acestea sunt gânduri automate care pot fi controlate și combătute activ prin una sau mai multe dintre următoarele metode:

– Găsiți-vă un hobby care poate fi făcut în casă (muzică, citit, vizionarea filmelor, exerciții fizice regulate, pictat, jocuri online, bricolaj, grădinărit etc);

– Discutați cu prietenii sau familia prin telefon/mediul online inclusiv despre stările dumneavoastră emoționale și gândurile pe care le aveți, evitarea dezvăluirii acestora nu este de ajutor; veți descoperi foarte probabil că și ceilalți au stări/gânduri similare și vă pot împărtăși din metodele lor de a face față situației;

– Fiți indulgenți cu dumneavoastră, nu are sens să vă criticați pentru că nu mergeți la serviciu sau nu mai puteți să faceți lucrurile pe care le făceați de obicei; practic sunteți util social prin efortul dumneavoastră de a rămâne în casă;

– Folosiți timpul pe care îl aveți la dispoziție, respectiv citiți cartea pe care vă doreați de mult să o citiți, uitați-vă la serialul pe care nu ați avut timp să-l urmăriți din cauza obligațiilor profesionale etc.

– Nu vă uitați non-stop la știri, faceți pauze în care introduceți alte activități!

– Relaxați-vă musculatura periodic, starea de neliniște se poate traduce prin tensiune musculară, astfel încât efectuarea unor simple exerciții fizice vă poate crește confortul psihic!

– Informați-vă doar din surse sigure (site-urile instituțiilor precum Ministerul Sănătății, OMSa, UNICEF etc) și nu împărtășiți altora date culese de pe bloguri, site-uri neautorizate, canale neoficiale de orice fel!

– Mențineți legătura cu medicul curant și comunicați-i orice schimbări apar în starea de sănătate!

– Monitorizați-vă în mod regulat parametrii pe care medicul curant v-a indicat să-i monitorizați, dar evitați să petreceți tot timpul făcând acest lucru! Un program cât mai diversificat vă poate ajuta în acest sens.

 

Articolul precedentRoche ar putea realiza un tratament pentru coronavirus ce ar putea fi disponibil până la vară
Articolul următorPersonal medical de la Spitalul Floreasca în izolare, după ce a îngrijit un pacient depistat cu coronavirus