Suceava: Testări gratuite și tratament fără interferon pentru hepatita C

0
926

La Spitalul Județean de Urgență Suceava se pot face testări gratuite pentru hepatita C și tratament fără interferon, a anunțat directorul medical al unității sanitare, Mircea Macovei, care a afirmat că spitalul face acum parte din programul național.

Hepatita C este asimptomatică, nu provoacă simptome evidente decât foarte târziu, dar afectează în timp funcţiile ficatului şi degenerează în ciroze hepatice, cancer de ficat, insuficienţă hepatică şi poate duce la deces, a avertizat șefa secţiei de boli infecţioase, Monica Terteliu, citată de Agerpres.

Boala se manifestă prin oboseală, dureri musculare, iritabilitate, greaţă sau icter uşor, se transmite de la o persoană la alta prin contaminarea cu sângele infectat, fiind mai expuse riscului personalul medical, persoanele cu parteneri sexuali multipli sau cele care şi-au făcut tatuaje, piercing-uri sau tratamente cosmetice cu instrumentar nesterilizat.

Reprezentanții spitalului Suceava spun că acum toate persoanele interesate, cu vârsta de peste 40 de ani, sunt aşteptate la ambulatoriul secţiei din cadrul unității sanitare pentru testarea gratuită, de luni până vineri între orele 8,00-15,00.

Acurateţea testului este de aproximativ 90%, iar persoanele depistate pozitiv vor fi apoi retestate prin metode de laborator şi, după confirmare, pacientul va putea efectua tratamentul fără interferon.

La acest tip de tratament s-au obținut rezultate foarte bune, cu o rată de vindecare de 99%, chiar şi în cazul unor pacienţi cu forme avansate de boală sau cu vârste de peste 80 de ani, a precizat șeful secţiei de Gastroenterologie, Dorin Achiţei.

Acesta a subiniat că tratamentul este gratuit, fiind decontat integral de Casa de Asigurări de Sănătate, iar firmele de medicamente primesc banii doar dacă tratamentul determină vindecarea pacientului.

Deoarece nu există un program naţional de screening în România, nu este cunoscut numărul de persoane care au hepatita C, dar se estimează o prevalenţă de 3% din populaţie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii având ca obiectiv eradicarea bolii până în 2030.

Articolul precedentVIDEO – Dr. Radu Țincu, medic primar ATI-Toxicologie, despre pericolele substanțelor pentru dezinsecție
Articolul următorMAE: 6 români de pe vasul Diamond Princess şi-au exprimat dorinţa de a reveni în ţară