Ziua mondială a psoriazisului este marcată anual pe 29 octombrie, fiind o zi dedicată celor afectați de psoriazis sau de artrită psoriazică.

Ziua mondială a psoriazisului atrage atenţia pacienţilor, cadrelor medicale, dar şi populaţiei în general, asupra implicaţiilor pe care le presupune această maladie şi asupra severităţii ei. Manifestările prilejuite de această zi au ca scop facilitarea accesului bolnavilor la un tratament adecvat.

Ziua mondială a psoriazisului este marcat de către Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Psoriazis (IFPA), un for internaţional format din organizaţii de psoriazis din diferite ţări ale lumii, care se reunesc pentru a dezbate probleme importante care afectează comunităţile bolnavilor de psoriazis.

Tema Zilei mondiale a psoriazisului din acest an este „Informat”, IFPA şi membrii săi din 56 de ţări organizând activităţi şi campanii pentru conştientizarea şi încurajarea incluziunii, precum şi pentru crearea de conexiuni între persoane şi organizaţii. Îndemnul temei din acest este acela de a fi informat cu privire la psoriazis şi artrita psoriazică. De asemenea, tema din acest an face parte din campania organizată pe o perioadă de trei ani, sub eticheta „Conectat. Informat. Unit”, potrivit ifpa-pso.com.

Organizatorii consideră că pacienţii informaţi îşi pot gestiona mai bine condiţia de boală şi motivează schimbarea comportamentului în comunităţile lor. De asemenea, asociaţiile informate de pacienţi sunt mai eficiente în apărarea nevoilor pacienţilor cu psoriazis, în timp ce profesioniştii informaţi din zona medicală au capacitatea de a oferi informaţii solide despre psoriazis şi despre accesul la tratament. Nu în ultimul rând, o societate informată va şti că psoriazisul nu este transmisibil către/de la o altă persoană prin atingere sau prin contact apropiat, lucru care va ajuta la diminuarea stigmatizării, a discriminării şi a excluderii persoanelor care trăiesc cu psoriazis, mai scrie sursa citată.

Potrivit Societăţii Române de Dermatologie, psoriazisul este o afecţiune cutanată cronică, caracterizată printr-o evoluţie accelerată a celulelor pielii. În mod normal, celulele pielii se regenerează în 28-30 de zile, însă, în cazul psoriazisului, acest proces are loc în trei-şase zile. Această accelerare are drept consecinţă apariţia unor plăci tegumentare îngroşate, de culoare roz, acoperite cu cruste alb-sidefii.

De asemenea, psoriazisul nu este contagios, dar se extinde, putând afecta şi alte organe. Fiind o afecţiune cu debut la orice vârstă şi incidenţă egală pe sexe, psoriazisul presupune existenţa unor leziuni eritemato-scuamoase tipice localizate pe scalp şi pe zonele de extensie (coate, genunchi). Deşi cei mai mulţi pacienţi prezintă forme uşoare care pot fi tratate topic, 15-25% din cazuri sunt moderate şi severe, determinând un disconfort fizic crescut, un stres psiho-social sever şi, în final, un impact negativ asupra calităţii vieţii pacientului, potrivit Societăţii Române de Dermatologie.

Artrita psoriazică este un tip de artrită ce apare la aproximativ 15% dintre pacienţii cu psoriazis. Această formă de artrită poate afecta orice încheietură, iar simptomele variază de la persoană la persoană. Cercetătorii au demonstrat faptul că inflamarea îndelungată a articulaţiilor poate duce la distrugerea articulaţiilor respective.