24 de refugiaţi, printre care copii şi o femeie însărcinată, au ajuns la SJU Suceava

0
696

Un număr de 24 refugiaţi din Ucraina au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, printre care copii, o femeie însărcinată şi studenţi nigerieni, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Dan Teodorovici.

Sursa citată a precizat că în ultimele trei zile au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe 24 de persoane venite din Ucraina, dintre care şapte copii, o femeie însărcinată şi cinci studenţi nigerieni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Suceava, doar un copil şi femeia însărcinată au nevoie de internare, iar majoritatea şi-au revenit din punct de vedere fizic după ce au primit îngrijiri medicale.

Dr. Dan Teodorovici a exemplificat cu situaţia unui copil în vârstă de un an cu rinofaringită acută, icter fiziologic la un bebeluş în vârstă de numai 8 zile, sindrom dureros abdominal cu dispepsie acută la un copil în vârstă de 13 ani sau angină acută eritematoasă cu febră, vărsături şi dureri abdominale în cazul unei fetiţe care s-a deplasat din Ucraina, pe jos, timp de 30 de ore până la Siret.

Articolul precedentCNCAV: Peste 700 de persoane, vaccinate anti-COVID-19 cu prima doză în ultimele 24 de ore
Articolul următorFNPMF: Sesizare către MS privind solicitările DSP pentru prezența obligatorie a medicilor de familie în taberele de refugiați pentru realizarea triajului epidemiologic