10 scaune multifuncționale au fost donate către UPU-SMURD Baia Mare

0
416

Zece scaune multifuncționale au fost donate, miercuri, Unității de Primiri Urgențe (UPU-SMURD) din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Baia Mare, ca un gest de solidaritate din partea companiei Universal Alloy Corporation (UAC) Europe, producător de componente pentru industria aeronautică. Informația a fost transmisă de serviciul de comunicare al spitalului.

„Astăzi, în UPU-SMURD Baia Mare au ajuns 10 scaune multifuncţionale extrem de necesare pentru confortul şi siguranţa pacienţilor. Donaţia a fost făcută de UAC Europe, prin implicarea directă a domnului Daniel Vărzaru, director Dezvoltare şi Relaţii Guvernamentale, căruia îi mulţumim pentru deschidere şi promptitudine. Scaunele au fost preluate de managerul spitalului, dr. Rareş Pop, şi de medicul-şef UPU, dr. Dacian Juca. Vor fi folosite imediat în triaj, transport şi administrarea tratamentelor. Este un sprijin real pentru activitatea medicală de zi cu zi, mai ales că, până acum, în UPU mai existau doar trei scaune similare, vechi de peste 15 ani”, a transmis sursa citată.

Reprezentanții companiei UAC Europe subliniază că susținerea sistemului medical, alături de educație, face parte din angajamentul lor constant față de comunitate.

„Alături de educaţie, sănătatea reprezintă un domeniu prioritar al programului UACE de responsabilitate socială şi implicare în comunitate. Spitalul Judeţean din Baia Mare a fost un partener constant al nostru şi mă bucur că am putut răspunde pozitiv solicitării făcute acum câteva luni. Cele 10 scaune multifuncţionale sunt foarte utile pentru transportul şi transferul pacienţilor”, a declarat Daniel Vărzaru, director Dezvoltare și Relații Guvernamentale în cadrul UAC Europe.

UAC Europe își desfășoară activitatea în mai multe locații din România, deținând o unitate de producție în comuna Dumbrăvița (Maramureș), o fabrică în curs de dezvoltare lângă Aeroportul Internațional Maramureș și o altă unitate de prelucrare a aluminiului în Medieșul Aurit (județul Satu Mare).

Articolul precedentMinisterul Sănătății: 15 spitale noi în construcție prin fonduri PNRR
Articolul următorDSP: Două spitale din Prahova scapă de restricțiile la apă după analize favorabile