Universitatea de Medicina si Farmacie a€œCarol Davila” si-a deschis portile pentru noua generatie de studenti

0
940

Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti si-a deschis portile, in data de 3 octombrie 2011, pentru noua generatie de studenti, viitori medici. Anul universitar 2011 – 2012 a fost deschis de rectorul universitatii, prof. univ. dr. Florian Popa. Potrivit acestuia, in facultatile universitatii predau 1.610 de cadre didactice, iar in anul universitar 2010 – 2011 cursurile au fost urmate de un numar de 8.430 de studenti, dintre care 7.193 romani, restul fiind studenti straini din 60 de tari.

Pentru anul universitar 2011 – 2012 s-au inscris aproximativ 1.000 de studenti. „Consideram ca cei veniti sunt oameni de calitate si incercam sa cream conditii pentru toti”, a declarat prof. univ. dr. Florian Popa in cadrul ceremoniei de deschidere a noului an universitar.

Mesaje de incurajare pentru studentii medicinisti, in special pentru cei care au calcat pentru prima data pragul Universitatii, au venit atat din partea celor doi sefi de promotie, Andrei Voiosu si Matei Banu, cat si din partea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. Edilul a precizat ca ii va sustine cu tot ce ii sta in putinta pe studentii de la medicina si ca se va intoarce cu drag, ori de cate ori are prilejul, la Universitate.

in cadrul ceremoniei de deschidere a anului universitar 2011 – 2012 s-au acordat si doua titluri Dr. Honoris Causa. Titlurile au revenit prof. univ. dr. Roberto LaGalla, rectorul Universitatii de Studii din Palermo si prof. univ. dr. Giovani Peri, de la aceeasi universitate.

Deschiderea oficiala a noului an universitar a fost urmata de lansarea monografiei „Cancerul renal cu extindere venoasa”, scrisa sub coordonarea prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal a€œFundeni”.

Articolul precedentOrteze pentru displazia congenitala de sold oferite de Centrul Ortopedica
Articolul următorDr. Gabriel Tatu-Chitoiu, presedinte ales al Societatii Romane de Cardiologie