UMF ”Carol Davila”, acreditare instituțională internațională pe baza standardelor World Federation for Medical Education

0
1734
foto: UMFCD

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București a obținut pentru prima dată acreditarea instituțională internațională pe baza standardelor World Federation for Medical Education.

Acreditarea a fost conferită de Independent Agency for Accreditation and Rating (IAAR) pentru o durată pe 5 ani și reprezintă o recunoaștere internațională a calității învățământului și cercetării din Universitate.

Prin această acreditare, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București se aliniază noilor cerințe de certificare ale ECFMG (Educational Commission for Foreign Medical Graduates) din Statele Unite ale Americii.

Decizia de acreditare a fost luată de Consiliul de Acreditare al IAAR pe baza unui dosar complex de autoevaluare, validat prin vizita comisiei de evaluatori internaționali din 16 – 18 octombrie 2023.

„Le multumesc tuturor membrilor comunității noastre academice, studenți și cadre didactice, pentru modul exemplar în care s-a desfășurat procesul de acreditare internațională, dar și pentru pentru eforturile dumneavoastră consecvente în a deveni, sau în a pregăti profesioniști performanți, care să facă cinste universității noastre oriunde în lume”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.

Articolul precedentAr putea tiparele foarte neregulate ale somnului să crească riscul de demenţă? Rezultatele unui studiu australian
Articolul următorINSP: 2.455 de cazuri confirmate cu rujeolă în 34 de judeţe şi în Capitală, de la începutul anului