18.1 C
București
luni, septembrie 14, 2026
More

    Arafat: Internările şi intervenţiile chirurgicale, suspendate pentru 30 de zile. Ce excepții sunt prevăzute

    Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, luni, că va fi emis un ordin conform căruia, pentru o perioadă de 30 de zile, vor fi suspendate internările şi intervenţiile chirurgicale, precum şi alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţe şi care pot fi reprogramate.

    Raed Arafat a arătat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, că din cauza infecţiilor cu SARS-CoV-2, în acest moment există o presiune asupra sectorului de urgenţă şi a celui sanitar. În acest sens, a atras atenţia asupra faptului că în decurs de o săptămână numărul infecţiilor s-a dublat şi că nu se poate constata deocamdată „o tendinţă de plafonare sau de scădere”.

    „După discuţiile cu colegii de la Ministerul Sănătăţii, analizele făcute la Centrul Naţional de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei, discuţii cu mai mulţi manageri de spitale, suntem nevoiţi să emitem un ordin, pe 30 de zile, care prevede că începând cu data emiterii acestuia, managerii unităţilor sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor, pentru intervenţii chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţă şi care pot fi reprogramate. Vor face acest lucru managerii unităţilor sanitare publice”, a spus șeful DSU.

    Arafat a subliniat însă că aceste prevederi nu se aplică în cazul urgenţelor, al femeilor însărcinate care necesită controale obligatorii, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă, care trebuie să se prezinte periodic pentru monitorizare, investigaţii sau tratament. Astfel de proceduri medicale se vor realiza în continuare în unităţile medicale publice.

    Măsurile sunt aplicabile pe baza analizei medicului curant de specialitate. Arafat a menţionat că medicul respectiv va argumenta în foaia de observaţie care este motivaţia medicală ce impune necesitatea internării pacienţilor.

    „Adică, fiecare caz este analizat de medicul care tratează cazul respectiv şi decide dacă poate fi reprogramat, poate fi amânat sau dacă trebuie neapărat să fie tratat în această perioadă în unitatea respectivă”, a precizat Arafat.

    Totodată, managerii unităţilor publice cu paturi vor distribui personalul care devine disponibil către structurile care tratează pacienţii COVID.

    Cazurile COVID-19, în scădere în Israel, după debutul campaniei de imunizare cu a treia doză de vaccin

    Numărul noilor cazuri de infectare cu coronavirus din Israel a scăzut semnificativ la câteva luni de la debutul campaniei de administrare a celei de-a treia doze de vaccin, informează agenţia DPA luni.

    Ministerul Sănătăţii a raportat luni 2.653 de cazuri noi pentru ziua precedentă.

    Între sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, Israel a înregistrat peste 11.000 de noi cazuri de infectare pe zi, cea mai mare cifră de la începutul pandemiei. În perioada respectivă, însă, au fost efectuate mai multe teste.

    Potrivit Ministerului Sănătăţii, circa 61% din aproximativ 9,4 milioane de locuitori au fost vaccinaţi cu două doze, iar aproximativ 37% au primit trei doze de vaccin.

    Condiţia prealabilă pentru a treia doză este ca a doua doză să fi fost administrată cu cel puţin cinci luni înainte.

    La sfârşitul lunii iulie, Israelul a devenit prima ţară din lume care a început administrarea dozei de rapel (booster).

    Potrivit ministerului, în prezent 564 de pacienţi COVID-19 se află în stare gravă. În septembrie, cifra depăşea uneori 700. Marea majoritate a celor grav bolnavi nu sunt vaccinaţi, a precizat ministerul.

    Premierul israelian Naftali Bennett a declarat, în cadrul şedinţei de cabinet de duminică, pe tema coronavirusului: ”Veştile sunt bune. Am început să blocăm tulpina Delta, însă ar fi foarte periculos acum să lăsăm garda jos”.

    Pentru a reduce în continuare numărul de infecţii, guvernul intensifică presiunea asupra persoanelor care au fost vaccinate cu două doze. De duminică, aşa-numitul ”certificat verde” va fi valabil doar până la şase luni după a doua doză de vaccin. După această perioadă, este necesară doza a treia de vaccin.

    Chiar şi persoanele care au avut rezultate pozitive la testul de coronavirus trebuie să se vaccineze cel mult după şase luni.

    Cîmpeanu, despre testele non-invazive pe bază de salivă: Nu se pot raporta în Corona Forms

    Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a explicat, luni, că testele non-invazive pe bază de salivă pentru screening-ul infecţiei cu SARS-CoV-2 nu vor putea fi folosite pentru raportarea în Corona Forms a cazurilor pozitive, acestea trebuind, în continuare, să fie confirmate prin teste PCR sau antigen rapide.

    „Nici în România şi nici în alt stat, indiferent care va fi tipul testelor non-invazive pe bază de salivă, acestea nu vor putea fi folosite pentru raportare în Corona Form a cazurilor de persoane infectate. Ele vor trebui în continuare să fie confirmate. Atunci când în procesul de screening vom avea acele semnale de atenţie, rezultat pozitiv la teste pe bază de salivă, vor trebui să fie confirmate prin teste PCR sau prin teste antigen rapide şi raportate, bineînţeles, în Corona Forms”, a afirmat Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă.

    Potrivit ministrului, dacă se insistă pe teste care să necesite personal medical pentru administrare, procesul se va bloca, deoarece personalul sanitar este „deja depăşit”.

    „În martie, aprilie am solicitat public să se autorizeze testele non-invazive, pe bază de salivă, din mai multe motive. O dată am observat nivelul de respingere a testelor considerate invazive de către părinţi, a doua oară am constatat lipsa de personal medical necesar pentru administrarea acestor teste (…) şi a treia oară am constatat că sunt ţări europene în care aceste teste pot fi administrate chiar şi de către copii de vârstă mică. Cu atât mai mult ele pot fi administrate de părinţi fără competenţe medicale şi chiar sunt convins că există disponibilitate şi din partea angajaţilor din învăţământ. Una din cerinţe este să fie uşor administrabile. Acestea sunt motivele pentru care sunt convins că şi testele pe care Agenţia Naţională a Medicamentului le va identifica vor fi uşor administrabile. Toate variantele sunt posibile. Dacă insistăm pe teste care să necesite personal medical pentru administrare, ştim foarte bine că personalul sanitar este deja depăşit şi vom avea din nou o blocare a procesului de testare”, a spus Sorin Cîmpeanu.

    Studiu: Rata mortalității cauzată de COVID-19, de 11 ori mai mare la persoanele nevaccinate

    Americanii nevaccinați au o rată a mortalității din cauza COVID-19 de 11 ori mai mare decât cei imunizați, odată cu apariția tulpinii dominante Delta. Totodată, persoanele vaccinate cu schemă completă au un risc de zece ori mai mic de a ajunge la spital și o probabilitate de cinci ori mai mică de a se infecta, arată un studiu recent al Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite. Studiul a fost realizat, în vara anului 2021, pe adulții din 13 state și orașe din America, transmite Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

    Studiul arată și că eficiența vaccinurilor a scăzut moderat în perioada în care varianta Delta a devenit dominantă, în jurul datei de 20 iunie. Cu toate acestea, vaccinurile rămân foarte eficiente în special în prevenirea spitalizării și a decesului din cauza COVID-19.

    „Persoanele nevaccinate au avut o rata de infecție de 11,1 ori mai mare decât persoanele vaccinate înainte de circulația Delta și de 4.6 ori mai mare după. Aceste cifre reprezintă scăderi ale eficienței brute pentru toate tipurile de vaccin luate împreuna, de la 94% la 91% pentru deces, de la 92% la 90% pentru internările în spital și de la 91% la 78% pentru prevenirea infecției”, se arată în raportul publicat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite.

    Varianta Delta reprezintă acum peste 99% din noile infecții din SUA. Doar peste jumătate din populația totală (54%) este acum complet vaccinată, iar 63% au primit cel puțin o doză.

    Studiul CDC a urmărit 569.142 cazuri COVID-19, 34.972 persoane internate în spital și 6.132 de decese. Dintre persoanele vaccinate aflate în studiu, 92% au primit vaccinuri ARNm, restul vaccinul Janssen (Johnson & Johnson).

    Eficiența vaccinurilor în funcție de vârstă

    Alte doua studii citate de CDC arată că scăderea eficienței vaccinurilor este mai pronunțată la persoanele mai în vârstă, cu mențiunea că aceste persoane au fost prioritizate pentru vaccinare la începutul campaniei, iar efectul observat ar putea fi o combinație intre scăderea eficientei în timp, răspunsul mai slab la vârste înaintate și alte variabile neluate în calcul.

    Cu toate acestea, nivelul general de protecție împotriva spitalizării pentru COVID-19 a rămas ridicat, la 86%. Vaccinurile au fost 89% (85% până la 92%) eficiente în prevenirea internărilor COVID-19 în rândul adulților cu vârsta sub 75 de ani, și 76% (64% până la 84%) eficiente în cazul persoanelor peste 75 de ani.

    Datele au oferit „dovezi suplimentare ale puterii vaccinării”, a declarat directorul CDC, Rochelle Walensky, după ce a prezentat concluziile studiilor în cadrul unui briefing al Casei Albe. „Asa cum am arătat, studiu după studiu, vaccinarea funcționează”.

    Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 amintește că vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului, cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european:-

    • vaccinurile reduc semnificativ riscul de infecție;
    • vaccinurile reduc considerabil riscul de boală severă și limitează răspândirea virusului;
    • vaccinurile reduc considerabil riscul de spitalizare;
    • vaccinurile reduc considerabil riscul de deces;
    • vaccinurile împreună cu măsurile de protecție non-farmaceutice sunt principalele căi de a limita efectele pandemiei.

    Coronavirus: Ministerul Educației cumpără 70 de milioane de teste pe bază de salivă pentru școli

    Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că, în câteva zile, Autoritatea Naţională a Medicamentului urmează să stabilească tipul de teste non-invazive care vor fi folosite pentru screening-ul infecţiei cu SARS-CoV-2 în şcoli, circa 70 de milioane de teste trebuind să fie puse la dispoziţia unităţilor de învăţământ.

    „Prim-ministrul a solicitat celeritate. E vorba de o achiziţie de nivel foarte mare, pentru că au rămas din cele 14 săptămâni de şcoală din semestrul I, care urmează să se încheie la finalul anului calendaristic, un număr de 11 săptămâni, (…) 3,2 milioane de beneficiari. Având în vedere că procesul de screening necesită posibilitatea de testare a tuturor, înseamnă circa 3,2 milioane de beneficiari în sistemul de educaţie, înmulţit cu doi, înseamnă 6,4 milioane de teste non-invazive necesare săptămânal şi, dacă vorbim de 11 săptămâni, rezultă 70 de milioane de teste non-invazive pe bază de salivă”, a explicat Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă.

    Ministrul a precizat că Autoritatea Naţională a Medicamentului urmează să stabilească tipul de test şi cerinţele minime de performanţă.

    „Nu vor fi omologate. Ele vor fi autorizate pe baza identificării acestor cerinţe minime de performanţă şi a cerinţelor de reglementare, foarte importante. Sunt convins că vorbim de zile”, a spus Sorin Cîmpeanu.

    Ministrul a adăugat că se fac teste în şcoli, acolo unde există cabinete medicale, Ministerul Sănătăţii suplimentând, la finalul săptămânii trecute, cu 280.000 numărul de teste antigen aflate la dispoziţia şcolilor.

    „Se adaugă celor minimum 5.000 de teste existente în fiecare judeţ. Aceste teste sunt în continuare la dispoziţia şcolilor. Aceste teste vor putea fi utilizate nu numai în cazul apariţiei unor persoane cu simptome, vorbim de elevi şi cadre didactice în egală măsură, ci vor putea fi utilizate, tocmai ce am transmis o instrucţiune către toate Inspectoratele şcolare judeţene, şi pentru testarea acelor elevi care vor să revină în cea de-a opta zi la şcoală, pe baza prezentării unui test negativ, test antigen negativ sau test PCT”, a indicat ministrul Educaţiei.

    Potrivit lui Cîmpeanu, posibilitatea de revenire în cea de-a opta zi la şcoală, cu condiţia prezentării unui test PCR sau antigen rapid negativ, a existat din data de 13 septembrie. „Vreme de trei săptămâni, în toată România, nu am înregistrat nicio situaţie în care să se solicite efectuarea acestor teste. Nici măcar una, ca să înţelegem bine amploarea solicitării”, a mai spus ministrul Educației.

    Ministrul Educaţiei, despre când se vor închide școlile

    Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că şcolile se vor închide în momentul în care, prin ordine de carantinare, se va face această precizare expresă.

    „Nu este bine să ne jucăm de-a închis, deschis şcoala. Şcolile se vor închide în momentul în care, prin ordine de carantinare, se va face această precizare expresă. (…) Am căutat să avem două reguli clare: apariţia unui caz de îmbolnăvire (de COVID-19) într-o clasă conduce la suspendarea activităţii cu prezenţă fizică în acea clasă fără a fi nevoie de şedinţe ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă; dacă avem un număr de clase cu prezenţa fizică suspendată, cel puţin jumătate din numărul total de clase din şcoală, se suspendă activitatea cu prezenţă fizică în întreaga şcoală, de data aceasta fiind nevoie şi de decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă”, a explicat Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă.

    Ministrul Educaţiei a precizat că miercuri va fi prezentată o situaţie referitoare la numărul de clase care au avut activitatea fizică suspendată din motiv de îmbolnăvire cu COVID-19.

    Tătaru, despre numărul real de cazuri zilnice de infectare cu SARS-CoV-2: Ar putea fi deja de 50.000

    Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, actual consilier al premierului Florin Cîțu, a declarat că numărul real de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 ar putea fi deja de 50.000 pe zi, în comparație cu bilanțul oficial, care, luni, a indicat aproape 9.000 de cazuri noi.

    „Noi făceam anul trecut acele studii și ajunsesem la concluzia că numărul de cazuri pe care îl avem îl înmulțim cu 5 până la 10 pentru a vedea numărul real de cazuri. În acest moment eu spun că putem înmulți cu 5 până la 10. Pe nedeclarați putem să avem până la 50.000 de cazuri. INSP spunea că putem ajunge până la 30.000 de cazuri declarate zilnic”, a declarat Nelu Tătaru, la un post de televiziune.

    Fostul ministru al Sănătății a subliniat că ”unitățile de primiri urgențe nu ne mint, secțiile de ATI la fel. Aceste cifre ne arată ce se întâmplă în societate. În acest moment terapiile intensive sunt pline. Trebuie să înțelegem că nu suntem singurii care vrem să beneficiem de aceste secții”.

    „Cei care se declară astăzi în raportările oficiale sunt mai puțini. Sunt multe capacități de testare, ne testăm acasă”, a adăugat fostul minsitru.

    Tătaru a precizat că accesul la anumite activități în baza vaccinării reprezintă cel mai bun mod de a convinge populația să se imunizeze anti-COVID.

    „Vaccinare nu te ferește să nu te infectezi, vaccinarea te ferește să nu ajungi la ATI și să nu mori.Corpul medical și terapiile intensive sunt sugrumate. Au perfectă dreptate cei care spun că în terapiile intensive este „iadul”. Multă lume așteaptă până în ultimul moment până să meargă la spital. Oamenii nu mor pentru că nu sunt paturi ATI. Paturi în ATI sunt. Oamenii mor pentru că vin prea târziu, pentru că nu s-au vaccinat. Nu trebuie să venim în a 10-a zi de boală când nu mai putem”, a atras atenția Nelu Tătaru.

     

    Colegiul Farmaciștilor din România: Serviciul de testare pentru COVID-19 poate fi tarifat

    Reprezentanții Colegiului Farmaciștilor din România (CFR) au precizat că farmaciile pot percepe un anumit tarif pentru serviciul de testare pentru COVID-19, tarif care să acopere cheltuielile nedecontate, reprezentate de materialele de protecție, consumabile și plata personalului.

    Precizarea Colegiului Farmaciștilor din România vine ca urmare a informațiilor apărute recent în spațiul public, conform cărora „peste 100 de farmacii din țară testează gratuit pentru COVID-19, folosind teste antigen rapide de la Ministerul Sănătății”.

    „Deși comunicatul Ministerului Sănătății preciza în mod clar faptul că ‘serviciul de testare prestat de către unitățile farmaceutice poate fi tarifat, în acord cu legislația în vigoare’, în mass-media au apărut informații care transmiteau publicului că în farmaciile autorizate pentru efectuarea acestui serviciu farmaceutic, testarea ar fi gratuită. Este motivul pentru care Colegiul Farmaciștilor din România face precizarea că deși în această activitate se folosesc, prioritar, teste distribuite gratuit de Direcțiile de Sănătate Publică județene, conform stocului disponibil, în acord cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătății Nr. 644 din 10 mai 2021 privind activitatea de testare în farmacii comunitare şi oficine comunitare rurale, utilizând teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV2, farmaciile pot percepe un anumit tarif pentru acest serviciu, pentru a acoperi cheltuielile nedecontate, reprezentate de materialele de protecție, consumabile, plata personalului”, se arată într-un comunicat al Colegiului Farmaciștilor din România.

     

    Jurma: Fiecare dintre noi va avea pe cineva infectat în cercul intim de prieteni sau al cuiva din familie

    Medicul și cercetătorul Octavian Jurma a declarat că în familiile conectate la școli va fi foarte greu de evitat infectarea cu noul coronavirus, iar în perioada următoare, fiecare dintre noi va avea pe cineva infectat în cercul intim de prieteni personal sau al cuiva din familie.

    „La 100.000 de cazuri pe săptămână și o rată de detecției de 5:1, România acumulează de azi încolo 500.000 (jumătate de milion de cazuri reale saptămânal). În acest ritm, vom ajunge la fundul prăpastiei (vârful valului) în 4 săptămâni (+/-2). Pare puțin timp, dar obervați că e timp suficient ca să mai dublăm de două ori rata de infectare și trecem de 200.000 de infectări pe săptămână. Unde este vârful depinde acum doar de câți de mulți oameni de pot infecta într-o evoluție nestânjenită. România este o țară mare și chiar dacă doar 5 milioane de oameni (25% din populație) sunt susceptibili la infectare, tot e nevoie de 1 milion de cazuri confirmate în valul 4. Dacă însă 50% e disponibilă, atunci numărul de cazuri se poate dubla și vârful ar putea fi atins doar în 6 săptămâni. Pur și simplu nu avem de unde să știm unde este fundul abisului pâna când căderea nu se va opri”, a scris Octavian Jurma, pe pagina sa de Facebook.

    Cercetătorul a atenționat că odată atins vârful acestui val vom avea nevoie de aproximativ același drum parcurs în revers, iar mai mult de jumătate din cazurile unui val și peste 50% din cazurile grave și decese se acumulează în faza descendentă. De aceea, politica de imunizare de turmă adoptata de Guvernul nostru este „o aberație monstruoasă”.

    Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu are un nou manager

    Reprezentanții Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au anunțat că începând de luni, dr. Daniel Chelcea a fost numit în în funcția de manager al instituției medicale.

    Numirea a fost făcută în baza Dispoziției Președintei Consiliului Județean Sibiu, pe o perioadă de patru ani, după ce dr. Daniel Chelcea a promovat concursul organizat de către Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență.

    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.