28.7 C
București
marți, septembrie 8, 2026
More

    Ministrul Sănătății, despre reluarea școlii în contextul valului 5 al pandemiei

    Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat joi cu privire la o eventuală amânare a deschiderii școlilor în ianuarie, în contextul valului 5 generat de varianta Omicron, că ”este un susținător al menținerii școlilor deschide” dar că vor urma unele discuții pentru luarea unor ”decizii echilibrate”.

    ”Sunt un susținător al menținerii școlilor deschise. Vedeți că sunt și țări care au o incidență înaltă a acestei infecții și mențin școlile deschise. Întotdeauna trebuie să pui în balanță impactul asupra sănătății publice al deschiderii școlilor și impactul asupra sănătății copiilor. Să nu uităm că sănătatea copiilor din această generație este responsabilitatea noastră”, a declarat ministrul joi în cadrul unei conferințe de presă de la Institutul ”Matei Balș” din Capitală.

    Totodată, ministrul Rafila a explicat că închiderea școlilor pentru perioade scurte și menținerea lor închise pe perioade mari de timp sunt lucruri total diferite, cu implicații diferite. Oficialul spune că în acest fel ”afectezi nu numai procesul de învățământ, ci și sănătatea copiilor, modul în care ei se dezvoltă din punct de vedere psihic, fizic. Consecințele închiderii pe durate lungi s-ar putea să se facă resimțite ani de zile”.

    Cu toate acestea, prof. dr. Alexandru Rafila a susținut că vor exista discuții cu toți actorii din zona de sănătate și educație astfel încât să poată fi luate „decizii echilibrate”.

    Ciucă: 90% dintre medicii de familie sunt vaccinați. Este cel mai elocvent exemplu de încredere în știință

    Premierul Nicolae Ciucă s-a arătat joi mulțumit de procentul mare de medici de familie vaccinați împotriva SARS-CoV-2, fapt pe care l-a considerat ”cel mai elocvent exemplu de încredere în știință”.

    Totodată, premierul a mai precizat că a făcut apel la medicii de familie să continue eforturile de până acum în lupta cu pandemia.

    ”Astăzi (joi – n.r.), împreună cu ministrul Rafila, am avut o întâlnire cu reprezentanții medicilor de familie, pe care îi considerăm a fi cei mai aproape de cetățeni și cei care cunosc cel mai bine comunitățile locale. Am făcut apel la dumnealor să continue efortul pe care l-au făcut până acum astfel încât împreună să putem depăși cu bine sperăm într-o perioadă cât mai scurtă pandemia COVID-19. Am aflat că 90% dintre medicii de familie sunt vaccinați, ceea ce este un lucru îmbucurător. De asemenea, consider că este demn de subliniat faptul că acesta poate fi considerat cel mai elocvent exemplu de încredere în știință pe care cei care desfășoară această activitate îl dau față de cei cărora le acordă asistenșă medicală. Pe acest pilon construim rolul cheie pe care îl vor avea medicii de familie în gestionarea pandemiei și practic urmărim amplificarea rolului și relevanței pe care ei îl au în noul plan pe care l-au realizat colegii noștri de la Ministerul Sănătății. Considerăm că prin implicarea lor în extinderea capacității de testare a pacienților, aplicarea tratamentului și monitorizarea persoanelor cu forme ușoare ale bolii, precum și informarea cetățenilor cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 constituie măsuri care impuneau pentru a putea face față valului 5 al pandemiei COVID-19”, a declarat premierul Ciucă înainte de ședința de Guvern de joi.

    În același timp, Ciucă a dat asigurări că Guvernul va facilita toate resursele necesare în vederea susținerii sistemului sanitar în lupta cu COVID-19.

    ”La nivelul Guvernului vom asigura resursele necesare pentru a susține sistemul sanitar să facă față efectelor pandemiei, iar consultările cu specialiștii trebuie să rămână o constantă în gestionarea crizei sanitare”, a mai precizat premierul.

    Doza booster a vaccinului anti-COVID Johnson&Johnson, eficacitate de 84% în prevenirea spitalizărilor

    Doza booster a vaccinului anti-COVID-19 Johnson&Johnson (J&J) are o eficacitate de 84% în prevenirea spitalizărilor în cazul lucrătorilor sanitari din Africa de Sud infectaţi cu varianta Omicron, au precizat joi oamenii de ştiinţă.

    Studiul, care conţine date din lumea reală, dar care nu a trecut prin procedura de evaluare peer-reviewed, a analizat efectele unei a doua doze de vaccin J&J, administrată unui număr de 69.092 de lucrători sanitari în perioada 15 noiembrie – 20 decembrie, potrivit Reuters.

    Administrarea doar a unei doze iniţiale s-a dovedit a oferi o protecţie cu mult redusă împotriva infecţiei cu Omicron.

    Cu toate acestea, mai multe studii au arătat că o doză booster oferă protecţie semnificativă împotriva unei forme severe de boală în urma infectării cu această variantă.

    Studiul sud-african arată că eficacitatea vaccinului J&J în a preveni spitalizările a crescut de la 63% la scurt timp după administrarea boosterului la 84% 14 zile mai târziu. Eficacitatea a atins 85% după una până la două luni după administrarea rapelului.

    ”Ne oferă siguranţa că vaccinurile anti-COVID-19 continuă să fie eficiente pentru scopul în care au fost produse, adică să protejeze oamenii împotriva formelor grave de boală şi a decesului”, a subliniat Linda-Gail Bekker, cercetător asociat în cadrul studiului.

    ”Este încă o dovadă că nu am pierdut acel impact nici măcar în faţa unei variante care a suferit mai multe mutaţii”, a mai spus cercetătorul.

    Bekker a mai adăugat că juriul ”deliberează încă” asupra problemei unor boostere suplimentare la vaccinul J&J.

    ”Ceea ce demonstrăm este că două doze restabilesc cu adevărat protecţia totală şi nu cred că puteam extrapola de aici că vom avea nevoie de o a treia sau a patra doză”, a declarat Bekker.

    Cercetătorii au precizat că analiza lor prezintă mai multe limitări inclusiv perioadă scurtă de monitorizare – în medie de opt zile pentru lucrătorii sanitari ce au primit doza booster cu până la 13 zile în urmă sau de 32 de zile pentru cei care au primit boosterul în urmă cu una până la două luni – şi care ar putea distorsiona eficacitatea per ansamblu a vaccinului, potrivit sursei citate.

    INSP: 1 caz de gripă de tip B și 3 de tip AH3, de la începutul sezonului

    Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează joi că, de la începutul sezonului, au fost confirmate în laborator un caz de gripă cu virus gripal tip B și trei cazuri de gripă cu virus gripal tip AH3.

    Cazul cu virus gripal tip B a fost identificat în București, iar cele trei cu virus gripal tip AH3 în județul Vrancea.

    Potrivit raportării INSP, nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal.

    Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) în săptămâna 20 – 26 decembrie, la nivel naţional, a fost de 38.332, cu 3,9% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (36.893) şi cu 1,5% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (37.770), mai precizează INSP.

    De asemenea, în săptămâna 20 – 26 decembrie, au fost raportate la nivel naţional 79 de cazuri de gripă clinică, în comparaţie cu patru cazuri înregistrate în săptămâna similară din 2020.

    În același interval a fost înregistrat un caz de infecţie respiratorie acută severă (SARI), cu 7 mai puţine faţă de săptămâna precedentă şi la
    fel ca în aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

    Conform INSP, până la data de 26 decembrie, au fost vaccinate antigripal 1.109.849 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

    GCS: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.497 de cazuri noi de COVID-19

    Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.497 de cazuri.

    Până joi, 30 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.807.223 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.212 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

    1.737.543 de pacienți au fost declarați vindecați.

    Dintre cazurile înregistrate în ultimele 24d e ore, 191 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

    Tot pțnă joi, 58.714 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În intervalul 29.12.2021 (10:00) – 30.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 37 de decese (16 bărbați și 21 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Teleorman și Timiș.

    Dintre cele 37 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 la categoria de vârstă peste 80 ani.

    35 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

    A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, înregistrat în luna noiembrie 2021, în județul Arad.

    Dintre cei 37 de pacienți decedați, 31 erau erau nevaccinați și 6 vaccinați. Cei 6 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

    În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.365. Dintre acestea, 402 sunt internate la ATI. Dintre cei 402 pacienți internați la ATI, 34 au certificat care atestă vaccinarea.

    Din totalul pacienților internați, 55 sunt minori, 48 fiind internați în secții și 7 la ATI.

    Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.042.986 de teste RT-PCR și 6.008.769 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.848 de teste RT-PCR (4.841 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.007 la cerere) și 28.609 teste rapide antigenice.

     

    Dr. Cătălin Apostolescu: Certificatul COVID, instrument foarte util pentru a motiva populația să se vaccineze

    Managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală, dr. Cătălin Apostolescu, a declarat joi că certificatul COVID este un instrument important pe care îl putem utiliza în vederea opririi circulației virusului SARS-CoV-2 și care să motiveze populația să se vaccineze împotriva noului coronavirus.

    ”Certicatul COVID este un instrument foarte util pentru a motiva populația să se vaccineze. Scopul nostru este să vaccinăm un procent cât mai mare din populație. În felul acesta putem opri circulația virusului sau măcar putem spera că vom avea doar forme ușoare care să nu pună viața în pericol. De aceea noi, medicii, resimțim nevoia acestui instrument”, a declarat dr. Apostolescu în cadrul unei conferințe de presă.

    Totodată, managerul Institutului ”Matei Balș” din Capitală a mai precizat că pandemia este a întregii societății și că doar împreună putem să luptăm împotriva acesteia.

    ”Pandemia nu este a noastră, a medicilor. Pandemia este a întregii societăți și întreaga societate trebuie să se implice în rezolvarea acestei pandemii, inclusive autorități și clasă politică”, a mai adăugat dr. Cătălin Apostolescu.

    Ministrul Sănătății a vizitat joi Pavilionul V al Institutului ”Matei Balș”, afectat de incendiu

    Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a vizitat joi Pavilionul V al Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, pavilion afectat la începutul anului de un incendiu puternic.

    Ministrul a dat asigurări că ”se lucrează intens pentru redarea în circuitul medical al acestui pavilion” și că personalul medical va fi pregătit ca în luna ianuarie să acorde asistență medicală înalt calificată aici.

    ”Este foarte important ca să folosim toate resursele pe care le avem la îndemână în această perioadă, în condiții de siguranță a pacienților, dar să folosim toate resursele de a acorda asistență medicală înalt calificată pacienților infectați cu noul coronavirus. Ne pregătim pentru valul al cincilea și această componentă de asistență medicală spitalicească este esențială. La Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” se lucrează intens pentru redarea în circuitul medical al acestui pavilion, trei etaje cu circa 100 de paturi, cu oxigen și cu medici foarte, foarte buni. Vor fi pregătiți în luna ianuarie să acorde asistență medical”, a declarat ministrul Rafila în cadrul unei conferințe de presă susținută la Institut după vizitarea Pavilionului V.

    La rândul său, managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală, dr. Cătălin Apostolescu, a precizat că pavilionul a beneficiat și de o serie de îmbunătățiri.

    ”Nu ne-am mulțumit să dăm în funcțiune Pavilionul V așa cum era înainte de incendiu, ci facem și o serie de îmbunătățiri în așa fel încât să putem obține fără probleme autorizație de funcționare. În acest sens am înlocuit în trei din cele patru nivele ale pavilionului toată instalația electrică, începând cu cabluri, continuând cu prize și cu corpurile de iluminat. De asemenea, am montat senzori de incendiu în fiecare camera și mai avem de montat niște uși anti-incendiu, care sunt deja primite și urmează să le montăm imediat după Revelion, în așa fel încât în cursul lunii ianuarie să putem da în folosință aceste paturi. Trebuie să vă spun că acestea nu sunt niște paturi obișnuite, ci sunt acele paturi de terapie acută, pentru că beneficiază toate de aport de oxigen pentru fiecare pacient în cadrul unei instalații de oxigen nouă care a fost făcută în cursul anului trecut”, a subliniat managerul Institutului ”Matei Balș”.

    Pe de altă parte, ministrul Sănătății a precizat că efortul depus de Institutul ”Matei Balș” ar trebui urmat și de alte unități sanitare din țară, astfel încât actul medical și asistența medical oferită pacienților să se desfășoare în depline condiții de siguranță.

    ”Cred că ce fac în acest moment colegii de la Matei Balș este un lucru care ar trebui urmat și de alte unități medicale în ceea ce privește reabilitarea unor zone sensibile din punct de vedere al instalațiilor electrice, din punct de vedere al instalațiilor de oxigen, să oferim siguranță pacientului. Lucrul acesta se poate face însă numai cu interes, cu bunăvoință, cu sprijin din partea Ministerului Sănătății și a Guvernului, dar și a autorităților locale pentru că avem multe spitale care sunt ale autorităților locale. Fără un efort colectiv în toată această perioadă nu o să putem trece cum trebuie prin acest val 5”, a mai adăugat prof. dr. Alexandru Rafila.

     

    Un nou pavilion va fi ridicat în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Iași

    Spitalul de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” din Iași va avea un nou pavilion.

    Proiectul a fost introdus în finanțare pe bugetul 2022 prin Compania Națională de Investiții de către Consiliul Județean (CJ) Iași.

    ”Viitorul Pavilion 8 este compus din doua tronsoane: A și B. Tronsonul A va fi format din subsol, demisol, parter, trei etaje și va fi conectat cu tronsonul B, destinat pacienților HIV/ SIDA.

    În cadrul tronsonului A se vor regăsi două bazine de apă (rezerva strategică a spitalului și cel folosit în caz de incediu), centrală termică, spălătorie, laboratoare ultraperformante de radiologie și analize medicale. Parterul va fi dominat de un compartiment primire urgențe; etajul 1 fiind reprezentat de cea mai nouă și performantă terapie intensivă din regiunea Moldovei, compusă din 20 de paturi”, precizează dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

    Pacienții îngrijiți aici vor beneficia de îngrijire de specialitate în cadrul unor rezerve individuale cu circuite epidemiologice riguros trasate, filtru pentru echiparea-dezechiparea personalului medical la admisia și ieșirea din rezervele pacienților și care se va face pe căi de admisie separate (fiecare rezervă va avea ușă dotată cu filtru), mai informează managerul unității sanitare.

    Materialele infecțioase vor fi debarasate, direct, din spațiul de ingrijire a pacienților printr-un sistem de tuburi, în zona subsolului.

    De asemenea, vor exista zone special amenajate destinate parținătorilor, personalului medical și recuperării post-terapie. Etajele 2 si 3 vor fi destinate pacienților cu patologie infecto-contagioasă.

    Tronsonul B, de capacitate mai mică, va fi destinat pacienților HIV/ SIDA.

    ”Întreg pavilionul va fi independent din punct de vedere al utilităților în relație cu spitalul.

    Acest proiect, în valoare de 40 de milioane de euro, va schimba total imaginea spitalului, îmbunătățind major capacitatea de îngrijire a pacienților”, a mai spus dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

     

    Bilanț provizoriu: 1.497 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore

    Numărul cazurilor noi de COVID-19 înregistrează un trend crescător în ultimele 24 ore, 1.497 fiind identificate cu COVID-19.

    Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 30 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 1.497 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

    De asemenea, au fost raportate 37 de decese dintre care 1 anterior.

    Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.

    Experți: Cum diferențiem răceala, gripa sau alergiile de COVID-19

    Diferențierea între răceală, gripă, alergii și COVID-19 a devenit o provocare inclusiv pentru medici, în contextul în care simptomele sunt similare. Doar un test ar putea identifica exact dacă este COVID-19 sau nu.

    Cazurile de COVID-19 sunt din nou în creștere la nivel mondial din cauza răspândirii extrem de rapide a variantei Omicron, dar spitalizările par să nu mai ajungă la nivelurile alarmante provocate de tulpinile precedente, informează CNN.

    Pentru cei vaccinați, informațiile disponibile în acest moment arată că infectarea cu noua variantă ar provoca simptome mai puțin severe, spune epidemiologul american dr. Abdul El-Sayed, care a mai precizat că vaccinul este ca un semnal de alarmă pentru sistemul imunitar.

    ”Capacitatea de a identifica, ținti și distruge virusurile este mult mai mare de fiecare dată când facem o nouă doză booster a vaccinului”, a precizat dr. El-Sayed.

    ”Este de înțeles de ce simptomele pe care le ai sunt mai blânde dacă ai fost vaccinat.”, a mai adăugat medicul.

    Totodată, dr. Sarah Ash Combs, doctor al unui spital pentru copii din SUA spune că multe infectări cu noul coronavirus ar putea să se manifeste precum o răceală sau o gripă. Iar cel mai bun mod de a ști cu siguranță este să facem un test.

    ”În afară de un test, este foarte complicat să facem diferența (între COVID-19 și alte răceli) în acest moment”, a mai spus dr. Combs, explicând că trebuie să tratăm simptomele de răceală sau gripă ca și când ar fi COVID-19.

    Primele semnale ale răcelii, gripei și COVID-19 tind să fie foarte similare, potrivit doctorului El-Sayed.

    Atât COVID-19, cât și gripa provoacă des simptome precum febră, oboseală, dureri musculare, dureri de gât, dificultăți de respirație, stări de vomă și diaree, potrivit Centrului de Prevenire și Control al Bolilor din SUA (CDC).

    Infectările cu COVID-19 se pot deosebi, însă, prin apariția durerilor de cap și a tusei seci. Dr. El-Sayed a explicat că pierderea gustului și a mirosului, semnele cele mai clare ale COVID-19 la începutul pandemiei, au devenit acum mai rare decât în cazul fostelor tulpini.

    ”Oamenii care au dureri serioase în piept, în special pentru cei a căror tuse seacă s-a înrăutățit, trebuie să primească asistență medicală”, a avertizat doctorul.

    ”Dacă începi să simți vreuna din aceste simptome, trebuie să te întrebi: am intrat în contact cu cineva care a fost infectat cu COVID-19? Este, de asemenea, important să te izolezi și să faci un test rapid”, a recomandat Dr. El-Sayed.

    Chiar dacă nu avem încă simptome, e bine să rămânem precauți dacă știm că am fost în apropierea cuiva care a ieșit pozitiv în urma testării pentru COVID-19. Dr. El-Sayed a mai explicat că nu ar trebui să ignorăm posibilitatea de a fi infectați când apar simptomele, având în vedere că Omicron se răspândește ”ca un incendiu de pădure”.

    Pe de altă parte, medical atrage atenția că ”doar pentru că ai test negativ, nu înseamnă că nu ai COVID” și că ”cea mai bună abordare este să facem test și apoi să mai facem un test peste 12 sau 24 de ore, iar dacă obții două rezultate negative, poți să fii mai sigur că nu e COVID-19”.

    În același timp, dr. Combs afirmă că odată cu întoarcerea copiilor la școală, după terminarea vacanței de iarnă, oamenii trebuie să trateze simptomele de răceală la fel ca pe cele ale COVID-19.

    Copiii reacționează cam la fel ca adulții atunci când se infectează cu Omicron, ceea ce înseamnă că simptomele se pot manifesta în multe feluri și sunt mai blânde, ca cele de răceală, a explicat doctorul.

    Dr. Combs a mai spus că este foarte important ca oamenii să își vaccineze copiii împotriva gripei pentru a reduce riscul de a se infecta cu unul din multele coronavirusuri prezente. Copiii de peste 5 ani pot fi vaccinați pentru a reduce riscul de răspândire și boală severă.

    Medical mai atrage atenția că odată ce copiii vor reveni la școală, testarea copiilor o să fie esențială împotriva izbucnirii de noi focare.

    MayoClinic explică care sunt simptomele specifice pentru COVID-19, gripă, răceală și alergii. Astfel:

    • Tuse: comună, seacă (COVID-19), comună (gripă), comună (răceală), uneori (alergii)
    • Febră: comună (COVID-19), comună – dar nu mereu (gripă), uneori (răceală), niciodată (alergii)
    • Durere musculară: comună (COVID-19), comună (gripă), uneori (răceală), niciodată (alergii)
    • Oboseală: comună (COVID-19), comună (gripă), uneori (răceală), uneori (alergii)
    • Mâncărime: niciodată (COVID-19), comună (alergii)
    • Strănut: rar(COVID-19), uneori (răceală), comun (alergii)
    • Gât inflamat: comun (COVID-19), comun (gripă), comun (răceală), rar (alergii)
    • Nas înfundat: comun (COVID-19), comun (gripă), comun (răceală), comun (alergii)
    • Conjunctivită: uneori (COVID-19), uneori (alergii)
    • Stare de vomă/rău: uneori (COVID-19), uneori – mai întâlnită la copii (gripă), niciodată (răceală), niciodată (alergii)
    • Diaree: uneori (COVID-19), uneori – mai întâlnită la copii (gripă), niciodată (răceală), niciodată (alergii)
    • Dificultate de respirație: comună (COVID-19), comună (gripă)
    • Pierdere gust/miros: comună (COVID-19), rară (gripă), uneori (răceală), uneori (alergii)
    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.