Capacitățile operaționale ale României în gestionarea situațiilor de urgență și a crizelor sanitare complexe au fost prezentate în cadrul reuniunii HSC

În cadrul reuniunii la nivel înalt a Comitetului de Securitate Sanitară (Health Security Committee – HSC), organizată în ultimele două zile la București, oficialii europeni au fost informați cu privire la capacitățile operaționale ale României de gestionare a situațiilor de urgență și a crizelor sanitare complexe.

Reuniunea s-a încheiat cu o sesiune dedicată analizării capacităților operaționale de răspuns ale României în situații de urgență și crize sanitare complexe.

În cea de-a doua zi a evenimentului, delegații din statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European (UE/SEE), alături de reprezentanți ai Comisiei Europene, au participat la o vizită de lucru la Romexpo, ROMAERO și sediul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

Vizita le-a oferit oficialilor europeni posibilitatea de a vedea direct o parte dintre resursele tehnice, logistice și operaționale de care dispune România pentru gestionarea situațiilor de urgență cu impact asupra sănătății publice și pentru intervenția în crize sanitare complexe.

La Romexpo au fost prezentate capacitățile de logistică medicală de urgență, resursele de sprijin pentru intervenții de amploare și modul de organizare în scenarii care implică un număr mare de persoane afectate.

La ROMAERO și la sediul Inspectoratului General de Aviație, accentul a fost pus pe capabilitățile aeriene ale Ministerului Afacerilor Interne, pe mecanismele de răspuns rapid și pe rolul aviației în transportul medical aerian, evacuarea pacienților, sprijinul logistic și intervenția în situații critice. Totodată, prezentările au evidențiat importanța coordonării integrate dintre structurile operative, medicale, logistice și de aviație în gestionarea situațiilor de urgență și a crizelor sanitare complexe.

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, reuniunea HSC de la București a contribuit la consolidarea cooperării europene în domeniul securității sanitare, al pregătirii pentru situații de urgență, al biosecurității, al cooperării civil-militare și al dezvoltării unor standarde comune de răspuns la provocările viitoare.

Prin organizarea acestei reuniuni, România își reafirmă rolul activ în consolidarea mecanismelor europene de coordonare, pregătire și răspuns, rămânând angajată în protejarea sănătății populației și în dezvoltarea unor capacități robuste, integrate și eficiente pentru gestionarea situațiilor de urgență și a crizelor sanitare complexe.

SANITAS continuă pregătirile pentru o posibilă grevă generală în sistemul sanitar și social

Federația SANITAS din România își continuă pregătirile pentru o posibilă grevă generală, prin organizarea de sesiuni de instruire pentru liderii din unitățile sanitare și de asistență socială din întreaga țară.

Astăzi, aproximativ 100 de lideri SANITAS au participat la prima sesiune online de pregătire, în cadrul căreia a fost analizată procedura completă de organizare a unei greve generale.

Participanții au realizat simulări și au discutat posibile situații care ar putea afecta organizarea sau desfășurarea acțiunilor de protest, cu scopul de a preveni riscuri pentru salariați și beneficiari.

„Am parcurs împreună întreaga procedură de organizare a grevei generale. Am făcut simulări și am încercat să ne imaginăm împreună situații care ar putea să pună în dificultate organizatorii, salariații și/sau beneficiarii/pacienții, astfel încât să fim pregătiți să le evităm. Pentru că nu ne dorim să punem pe nimeni în pericol. Ne dorim doar să putem munci în condiții optime și să fim remunerați corect pentru activitatea prestată”, a transmis federația.

Reprezentanții SANITAS precizează că aceste întâlniri de pregătire vor continua zilnic pe parcursul săptămânii, în cadrul procesului de organizare și coordonare internă.

INSP explică modul în care indicele UV indică intensitatea radiațiilor solare și riscurile pentru sănătate

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) subliniază că indicele UV reprezintă un indicator important utilizat pentru a măsura intensitatea radiațiilor ultraviolete la nivelul solului și pentru a estima riscul expunerii la soare.

Indicele UV se calculează în funcție de mai mulți factori, inclusiv concentrația stratului de ozon, poziția soarelui pe cer, localizarea geografică și condițiile atmosferice, fiind exprimat pe o scară de la 0 la 11+.

Nivelurile de risc sunt clasificate astfel:

  • 0–2: risc scăzut
  • 3–5: risc moderat
  • 6–7: risc ridicat
  • 8–10: risc foarte ridicat
  • 11+: risc extrem

Potrivit specialiștilor, cu cât indicele UV este mai mare, cu atât crește riscul de apariție a leziunilor provocate de radiațiile solare. Expunerea neprotejată poate duce la arsuri, îmbătrânirea prematură a pielii și creșterea riscului de cancer cutanat.

INSP recomandă verificarea zilnică a indicelui UV prin aplicații sau site-uri meteo actualizate, pentru adaptarea comportamentului în funcție de nivelul de expunere.

Pentru evaluarea rapidă a intensității radiațiilor, specialiștii indică un reper simplu: dacă umbra unei persoane este mai lungă decât înălțimea sa, expunerea este redusă, iar dacă umbra este mai scurtă, expunerea este crescută.

Măsurile de protecție recomandate includ evitarea expunerii la soare în intervalul 11:00–16:00, purtarea pălăriilor cu boruri largi și a ochelarilor de soare cu protecție UV, utilizarea cremelor cu SPF de minimum 30, reaplicate la fiecare două ore, precum și menținerea hidratării și evitarea efortului fizic intens în perioadele de caniculă.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor devine primul și singurul centru din județ care dispune de tehnologia VERTI GOGGLES

Sistemul de ultimă generație VERTI GOGGLES, destinat diagnosticului complex al vertijului și afecțiunilor vestibulare, a fost introdus în dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, unitate care devine astfel singura din județ ce dispune de această tehnologie.

Echipamentul modern este utilizat în cadrul serviciilor ORL și permite evaluarea precisă și rapidă a pacienților cu tulburări de echilibru, prin integrarea unor metode avansate de investigație într-un singur sistem.

Sistemul vestibular, localizat la nivelul urechii interne, este responsabil de menținerea echilibrului și orientării în spațiu, iar disfuncțiile acestuia sunt frecvent asociate cu apariția vertijului. Spre deosebire de amețeală, vertijul reprezintă senzația falsă de mișcare a corpului sau a mediului înconjurător și poate fi însoțit de instabilitate, greață sau tulburări de mers.

În aproximativ 80% dintre cazuri, cauza este de natură periferică, la nivelul urechii interne, însă simptomele pot indica și afecțiuni neurologice, ceea ce face esențial un diagnostic diferențiat rapid și corect.

Noul sistem VERTI GOGGLES integrează două metode esențiale de evaluare: video-nistagmografia (VNG) și Video Head Impulse Test (v-HIT), permițând o analiză completă a funcției vestibulare într-un timp redus și într-un mod confortabil pentru pacient.

Tehnologia include ochelari inteligenți echipați cu camere video în infraroșu de înaltă rezoluție și software specializat, capabil să urmărească cu precizie mișcările oculare și să ofere date obiective pentru stabilirea diagnosticului.

Video-nistagmografia permite înregistrarea mișcărilor involuntare ale ochilor (nistagmus), utile în identificarea crizelor vestibulare și diferențierea între cauzele periferice și centrale ale vertijului.

În completare, testul v-HIT analizează funcția canalelor semicirculare și reflexul vestibulo-ocular, oferind informații detaliate despre integritatea sistemului de echilibru.

Investigațiile sunt realizate de dr. Maria Eugenia Domuța, medic primar ORL, cu competență în audiovestibulogie, supraspecializare dedicată patologiei vestibulare. Medicul are experiență în diagnosticul și managementul acestor afecțiuni și participă constant la manifestări științifice de specialitate, inclusiv în calitate de speaker, fiind prezentă în luna mai 2026 la Congresul Național de ORL.

Pentru pacienții cu simptomatologie vestibulară, în cadrul noului Ambulatoriu a fost amenajat un spațiu dedicat investigațiilor specifice.

Echipament rTMS pentru recuperarea pacienților cu AVC, pus în funcțiune la Spitalul Județean Galați

Un echipament de stimulare magnetică transcraniană (rTMS), utilizat în recuperarea pacienților care au suferit un accident vascular cerebral (AVC), a fost pus în funcțiune la Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Județean Galați, potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Potrivit acestuia, echipamentul medical de ultimă generație contribuie la stimularea activității neuronale prin intermediul unui câmp magnetic și sprijină refacerea funcțiilor cerebrale afectate, inclusiv cele motorii, de vorbire și cognitive.

Președintele Consiliului Județean Galați a precizat că terapia realizată cu ajutorul noului aparat va fi integrată în programe personalizate de recuperare neurologică, adaptate evoluției fiecărui pacient.

Investiția face parte din proiectul „Creierul e o prioritate”, în valoare de aproximativ 13,5 milioane de lei, derulat de Consiliul Județean Galați, prin care secția va fi dotată cu 84 de echipamente medicale performante, inclusiv un angiograf destinat diagnosticării rapide a AVC.

Costel Fotea a mai arătat că proiectul include și achiziția altor echipamente medicale importante, precum Holter EKG cu 12 canale, stație centrală cu opt monitoare de funcții vitale, paturi ATI complet echipate, aparatură IT, module medicale mobile și sisteme pentru transportul pacienților.

„Investim în dotarea spitalelor, în tehnologie modernă și, mai ales, în sănătatea oamenilor”, a transmis președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Sibiu: Patru scări exterioare de evacuare sunt în construcție la Spitalul de Psihiatrie, în cadrul unui proiect de creștere a siguranței

Un proiect al Consiliului Județean Sibiu vizează îmbunătățirea siguranței la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, unde sunt construite patru scări exterioare de evacuare în caz de incendiu la Pavilionul Central.

Potrivit autorităților județene, structurile sunt realizate din metal, fixate pe fundații din beton armat și se află într-un stadiu avansat de execuție.

Proiectul face parte dintr-un amplu proces de reabilitare energetică a pavilionului central, finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea investiției fiind de 79,3 milioane de lei.

Reprezentanții instituției precizează că la nivelul spitalului se află în diverse stadii de execuție și alte trei clădiri medicale care vor fi eficientizate energetic prin fonduri nerambursabile obținute prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, informează Consiliul Județean Sibiu.

Un absolvent din Târgu Jiu a susținut examenul de Bacalaureat din salonul de spital, în urma unei intervenții chirurgicale

Proba scrisă la Limba și Literatura Română din cadrul examenului de Bacalaureat a fost susținută de un absolvent din Târgu Jiu direct dintr-un salon al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, după o intervenție chirurgicală de urgență pentru apendicită.

Este vorba despre Răzvan Coșoreci, absolvent al Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, specializarea matematică-informatică, care a fost operat în cursul zilei de duminică, intervenția fiind realizată de medicul chirurg Sterie Adrian, din cadrul Secției Chirurgie Generală II. Potrivit unității medicale, starea pacientului este una bună.

Pentru a nu rata prima probă a examenului de Bacalaureat, elevul a solicitat susținerea examenului în condiții speciale, cu respectarea metodologiei în vigoare. În urma aprobărilor necesare, autoritățile din educație și reprezentanții unității medicale s-au mobilizat pentru organizarea examenului în spital.

Salonul a fost amenajat temporar ca spațiu de examinare, fiind asigurată supravegherea audio-video, iar comisia de examen s-a deplasat la unitatea sanitară. Proba s-a desfășurat fără incidente, elevul susținând examenul din patul de spital.

Reprezentanții spitalului au precizat că, în funcție de evoluția postoperatorie, și următoarele probe ale examenului ar putea fi susținute în aceleași condiții, în cadrul unității medicale.

ICUTR Cluj-Napoca beneficiază de un sistem ecografic modern pentru monitorizarea pacienților cu transplant renal

Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca a fost echipat cu un nou sistem ecografic modern, de ultimă generație, care va fi utilizat pentru creșterea acurateței diagnosticului și pentru monitorizarea pacienților, în special a celor cu transplant renal.

Echipamentul a fost donat de Rotary Club Cluj-Napoca Cetățuie, sub coordonarea președintelui clubului, Mihuț Marius, și este conceput pentru a sprijini activitatea medicală prin tehnologii imagistice avansate.

Noul sistem ultrasonografic este dotat cu patru tipuri de sonde — convexă, liniară pentru părți moi, cardiologică și endocavitară — și include module de elastografie și ecografie cu substanță de contrast (CEUS), care permit evaluări mai precise și rapide ale structurilor investigate.

Potrivit reprezentanților instituției, aparatura va fi utilizată în diagnosticul urologic, monitorizarea pacienților transplantați renal, evaluarea complicațiilor post-transplant, investigarea leziunilor parenchimatoase și ghidarea procedurilor minim invazive.

Reprezentanții ICUTR Cluj-Napoca au precizat că dotarea reprezintă un pas important pentru creșterea calității actului medical și pentru alinierea la standarde moderne de diagnostic și tratament.

Managerul instituției, ec. Cornelia Bălănean, a transmis mulțumiri Rotary Club Cluj-Napoca Cetățuie pentru sprijinul acordat și pentru implicarea în proiecte medicale cu impact asupra comunității.

„Împreună, prin solidaritate și responsabilitate, putem construi servicii medicale mai bune, mai performante și mai aproape de nevoile pacienților”, se arată în mesajul transmis de conducerea institutului.

Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara trag un semnal de alarmă privind riscul de transmitere a virusului West Nile către donatorii de sânge

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara informează donatorii cu privire la virusul West Nile (vWN), având în vedere riscul de transmitere atât prin înțepătura de țânțar, cât și prin intermediul transfuziei de sânge.

Potrivit instituției, virusul poate provoca afecțiuni febrile și complicații neurologice grave, precum meningita și meningoencefalita, iar aproximativ 80% dintre persoanele infectate nu prezintă simptome, dar pot transmite infecția dacă donează sânge.

Reprezentanții centrului precizează că toți donatorii sunt rugați să completeze un chestionar privind istoricul călătoriilor recente și să răspundă cu sinceritate, pentru a reduce riscurile asociate transfuziei.

Donatorii care au călătorit în zone cu circulația virusului sau care prezintă simptome specifice vor fi excluși temporar de la donare pentru o perioadă de 28 de zile, măsură menită să asigure siguranța sângelui donat.

De asemenea, în cazul în care în următoarele 15 zile după donare apar simptome precum febră, dureri de cap, dureri musculare, greață, vărsături sau erupții cutanate, donatorii au obligația de a contacta CRTS Timișoara, pentru retragerea din circuit a componentelor sanguine și prevenirea riscului de transmitere a infecției.

Instituția subliniază că respectarea acestor măsuri este esențială pentru protejarea pacienților care depind de sângele donat.

Criza de personal din spitale se adâncește din cauza blocării angajărilor, avertizează SANITAS

Federația SANITAS din România semnalează o situație critică în sistemul sanitar, determinată de înghețarea angajărilor, în contextul în care numeroase posturi destinate personalului medical și auxiliar sunt în continuare vacante, iar unitățile spitalicești se confruntă cu un deficit semnificativ de personal.

„Federația SANITAS din România își exprimă profunda îngrijorare față de situația dramatică în care se află sistemul de sănătate: mii de medici, asistenți medicali, infirmiere, îngrijitori, brancardieri, registratori medicali și alt personal esențial așteaptă să intre în spitale, în timp ce angajările rămân în continuare blocate.”, transmite Federația SANITAS din România.

Sindicaliștii afirmă că, deși există mecanisme administrative care ar permite deblocarea posturilor, acestea nu sunt aplicate.

„Acești oameni — cei care țin sistemul în viață zi de zi, care spală, hrănesc, monitorizează, ridică, liniștesc, îngrijesc — sunt ținuți la poartă, deși un memorandum adoptat de Guvern poate permite deblocarea angajărilor.”, mai arată Federația SANITAS din România.

În unitățile sanitare, personalul existent lucrează în condiții dificile, cu suprasolicitare și lipsa posibilității de a-și lua concediile de odihnă.

„În spitale, colegii lor rămași în posturi lucrează fără concedii, fără posibilitatea de a face grafice, fără pauze reale. Mulți sunt la limita epuizării.”, precizează Federația SANITAS din România.

Organizația sindicală susține că este nevoie urgentă de personal suplimentar pentru funcționarea sistemului.

„Peste 20.000 de profesioniști din aceste categorii sunt necesari urgent pentru ca spitalele să poată funcționa măcar în regim de avarie.”, mai transmite Federația SANITAS din România.

De asemenea, SANITAS arată că există medici specialiști pregătiți să intre în sistem.

„În plus, 2.000 de medici specialiști sunt pregătiți să intre în sistem, să preia gărzi, să deschidă linii de gardă, să reducă timpii de așteptare și să ofere siguranță pacienților.”, mai arată Federația SANITAS din România.

Federația precizează că solicitările au fost deja transmise către autorități și cere intervenția Ministerului Sănătății pentru deblocarea posturilor.

„Toate solicitările de angajare sunt deja centralizate la Ministerul Sănătății, motiv pentru care solicităm public domnului ministru interimar al Sănătății să inițieze deblocarea imediată a posturilor.”, se mai arată în comunicatul Federației SANITAS din România.

Organizația sindicală atrage atenția că lipsa personalului afectează direct siguranța pacienților și funcționarea spitalelor.

Astăzi, în multe unități sanitare:
– nu se pot acorda concedii de odihnă;
– nu se pot acoperi turele;
– nu se pot face grafice de lucru;
– personalul este împins spre epuizare;
– pacienții sunt expuși riscului de a nu primi îngrijirea necesară.

SANITAS transmite un mesaj simplu și uman:

„Fără oameni, nu există îngrijire.

Fără îngrijire, nu există siguranță.

Fără siguranță, nu există sistem de sănătate.

Cerem respectarea legii și deblocarea urgentă a angajărilor.

Este o măsură minimă, vitală și profund necesară pentru protejarea celor care muncesc și a celor care au nevoie de noi”, mai afirmă reprezentanții SANITAS.