Bolile cardiovasculare, tratate prin tehnologie hibrid

0

La Iasi, a fost inaugurata prima sala de operatie hibrid, dotata cu echipament de angiografie cu tehnologii inovatoare medicale, robotice si de soft. Sala, care se afla in cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iasi, este singura de acest gen din Romania. in Estul Europei, astfel de sali de operatie hibrid mai exista doar in Cehia si Turcia.

in Europa mai sunt 17 astfel de sali de operatie hibrid.

Sala de operatie hibrid va fi deservita de chirurgii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iasi si de medicii rezidenti. „Suntem bucurosi ca Municipiul Iasi detine un astfel de echipament modern, unic in tara, care va duce atat la salvarea vietii multor pacienti cu afectiuni cardiologice, cat si la instruirea studentilor care vor opta pentru aceasta specialitate. Sala de operatie hibrid permite si familiarizarea medicilor si a studentilor cu cele mai noi tehnici de tratament din domeniu. Astfel, Iasiul se racordeaza circuitului de valori internationale din domeniu”, a declarat cu ocazia inaugurarii salii de operatie hibrid rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi, Vasile Astarastoae.

Sala de operatie hibrid de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iasi a necesitat o investitie de aproximativ 2 milioane de euro si face parte din programul de investitii derulat de Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Sala de operatie hibrid este dotata cu tehnologie de ultima ora si va permite tratarea a peste 80 % din bolnavii cu boli cardiovasculare.

Sala de operatie hibrid este dotata cu echipament Artis Zeego- capabil de o rotire pe mai multe axe. Acest echipament poate fi pozitionat cu usurinta si necesita un spatiu redus pentru functionare. Echipamentul poate fi folosit in aplicatii precum cardiologie interventionala, proceduri hibride, proceduri generale vasculare, electrofiziologie si proceduri structurale ale inimii.

Bolile cardiovasculare provoaca o treime din numarul total de decese la nivel mondial. Reducerea mortalitatii si a morbiditatii prin boli cardiovasulare ar avea un efect benefic major asupra costurilor ingrijirilor medicale, si ar favoriza dezvoltarea comunitatilor.

Bolile cardiovasulare provoaca anual moartea a 17 milioane de oameni. Conform datelor oficiale, la fiecare doua secunde survine un deces ca urmare a bolilor cardiovasculare- un atac de cord la fiecare cinci secunde si un atac cerebral la fiecare sase secunde. Anual supravietuiesc acidentelor vasculare 10 milioane de oameni din care mai mult de jumatate raman cu dizabilitati, insa devin o povara pentru familii si comunitati. Specialistii estimeaza 25 de milioane de decese prin boli cardiovasculare in anul 2020.

Gripa A/H1N1 se extinde in Iasi

0

Gripa A/H1N1 se extinde rapid in Iasi, fara ca autoritatile medicale sa poata identifica un context epidemiologic. Astfel, la Iasi au fost diagnosticate 21 de cazuri de gripa porcina la o scoala, alte doua cazuri de gripa A(H1N1) fiind inregistrate la Universitatea a€œAlexandru Ioan Cuza”.

Gripa A/H1N1 a determinat autoritatile sanitare din Iasi sa suspende cursurilor la Şcoala generala nr. 15 din Iasi pentru o perioada de 7 zile, dupa ce in institutia de invatamant au fost depistate 21 cazuri de gripa porcina. Conform unui comunicat al Ministerului Sanatatii, 20 de elevi ai unitatii de invatamant si un adult de la departamentul administrativ au fost infectati cu gripa porcina. 19 dintre cele 21 cazuri au fost confirmate in aceasta dupa-amiaza.

Gripa porcina a fost depistata in data de 26 octombrie, la Şcoala Generala nr. 15 din Iasi, cand au fost confirmate primele doua cazuri degripa noua. a€œEste vorba despre o fata si un baiat, colegi la clasa a cincea la Şcoala 15. Cazurile au transmitere locala, fara context epidemiologic identificat. Nici unul dintre pacienti nu au avut contact cu persoane care au fost plecate in strainatate” a declarat pentru Sanatatea TV Marius Voicescu, purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Iasi.

Gripa porcina s-a extins la Şcoala 15 din Iasi, dupa ce la efectuarea triajului epidemiologic, cadrele medicale au depistat si alti copii care prezentau simptome respiratorii si de la care au fost recoltate probe biologice. in aceasta dupa-amiaza o parte dintre analize au confirmat existenta virusului gripei A/H1N1 la 19 persoane.

Gripa A/H1N1 este extrem de contagioasa, motiv pentru care toti cei infectati cu virusul gripei porcine vor fi izolati si vor primi tratament de specialitate. in conformitate cu protocolul Ministerului Sanatatii, Centrul National Prevenire a Bolilor Transmisibile a decis suspendarea cursurilor pentru o perioada de 7 zilem, urmand ca dupa aceasta data situatia sa fie reevaluata.

Gripa porcina a infectat la Iasi si doua studente de la Universitatea a€œAlexandru Iona Cuza”- prima – eleva a Facultatii de Chimie, iar cea de-a doua – eleva la Facultatea de Drept. Nici una dintre fete nu au calatorit in zone afectate de virusul gripe noi. Cele doua tinere, se afla in prezent internate la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi unde urmeaza tratament de specialitate. Starea lor de sanatate este buna.

Gripa A(H1N1) a afectat in saptamana 19 – 25 octombrie, sase persoane. Astfel, la nivel national au diagnosticate, in total, 381 persoane cu virusul gripei A(H1N1).

Conf. dr. Florin Mihaltan, la zi aniversara!

0

Conf. dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie, isi serbeaza astazi ziua de nastere.

Nascut in Sibiu, pe 26 octombrie 1954, conf. Dr. Florin Mihaltan a absolvit Facultatea de Medicina si Farmacie a€œCarol Davila” in 1979, specializandu-se in pneumologie, in cadrul Institutului de Pneumologie a€œMarius Nasta”. in perioada 1995-2003, conf. Dr. Florin Mihaltan a ocupat functia de vicepresedinte al Societatii Romane de Pneumologie.

Personalitate marcanta a medicinei romanesti, conf. Dr. Florin Mihaltan, are importante contributii in domeniul pneumologiei.

Conf. Dr. Florin Mihaltan este autor a peste 200 de lucrari publicate in reviste de specialitate si 20 de lucrari publicate in Revista de Maladii Respiratorii.

Conf. Dr. Florin Mihaltan s-a remarcat prin lucrarile sale referitoare la fumat si felul in care tutunul afecteaza sanatatea romanilor. Printre aceste lucrari se remarca: a€œLucruri nestiute de fumatorul roman” si a€œFumatul – consecinte, tratament”.

Cu ocazia celor 55 de ani impliniti, echipa SanatateaTV.ro ii ureaza a€œLa multi ani!” si multa sanatate.

Un medicament antidiabetic ajuta la pierderea greutatii

0

Un medicament antidiabetic nou aparut pe piata din Europa ar putea ajuta persoanele obeze ce nu au diabet sa slabeasca, potrivit unui studiu publicat in revista medicala britanica The Lancet.

Totusi, pentru a demonstra eficacitatea si siguranta noului medicament in pierderea greutatii mai trebuie intreprinse cercetari mai aprofundate in acest sens, spun cercetatorii.

Noul medicament antidiabetic se numeste Victoza si are ca ingredient activ substanta liraglutida. Acest medicament atidiabetic a primit in luna iunie autorizatia de comercializare pe piata europeana pentru tratamentul diabetului de tip 2, dar nu a fost inca aprobat in SUA.

Studiu despre eficienta acestui medicament antidiabetic asupra pierderii in greutate a persoanelor obeze a fost efectuat pe un esantion de 564 de voluntari europeni ce nu aveau diabet (135 de barbati si 429 de femei), care au fost impartiti in trei grupuri: primul grup a primit liraglutide (4 doze diferite), al doilea grup a primit Orlistat, un medicament impotriva obezitatii comercializat sub numele de Xenical, iar al treilea grup a primit un placebo. in cele 15 zile ce au precedat acesat studiu, cele trei grupuri testate au urmat un regim hipocaloric si un program de zilnic de exercitii fizice.

Dupa cinci luni, rezultatele studiului au aratat ca aproximativ 70% dintre persoanele carora le-au fost administrate doze ridicate de liraglutide au pierdut peste 5% din greutatea corporala, comparativ cu 44% dintre persoanele care au primit Orlistat si 30% dintre persoanele din grupul placebo.

Mecanismul prin care medicamentul antidiabetic ajuta la pierderea greutatii nu este complet inteles, dar se crede ca acest medicament reduce apetitul si prelungeste durata de absortie a nutrimentelor din mancare, creand astfel senzatia de saturatie mai mult timp.

Studiul a fost coordonat de profesorul de nutritie de la Universitatea din Copenhaga, Arne Astrup, care este si consilier al laboratoarelor Novo Nordisk, care comercializeaza medicamentul Victoza.

Noi studii confirma riscul aparitiei tumorilor cerebrale in urma utilizarii telefoanelor mobile

0

Tumorile celebrale pot fi cauzate de utilizarea pe termen indelungat a telefoanelor mobile. Persoanele care utilizeaza telefoanele mobile pe termen indelungat se confrunta cu un risc sporit de a dezvolta tumori cerebrale mai tarziu in viata, avertizeaza cercetatorii britanici, citati de The Daily Telegraph.

Riscurile ce le ridica utilizarea telefoanelor mobile au fost identificate intr-un studiu desfasurat pe parcursul a mai bine de un deceniu de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Elisabeth Cardis, seful de studiu, a declarat ca in urma cercetarilor ce au implicat peste 12.000 de persoane din 13 tari s-a constatat ca persoanele care au folosit telefoanele mobile timp de 10 ani sau mai mult prezinta un risc semnificativ mai crescut de a dezvolta tumori cerebrale.

Cardis a adaugat ca utilizarea telefoanelor mobile ar trebui redusa, desi ea nu implica interzicerea utilizarii telefoanelor mobile in randul copiilor, deoarece acestea sunt importante in situatii de urgenta si ajuta parintii sa stie unde se afla copiii lor.

Telefoanele mobile ar trebui folosite cu moderatie in special de catre adulti. Contactul direct cu telefonul ar trebui redus la minimum, prin utilizarea unor dispozitive pentru ureche cum ar fi castile.

Reprezentantii Asociatiei operatorilor de telefonie mobila au contrazis concluziile studiului. Ei au citat peste 30 de alte cercetari stiintifice care au concluzionat ca utilizarea telefoanelor mobile nu provoaca efecte adverse de sanatate.

Virusul A/H1N1 ar putea provoca primele cazuri mortale in Romania

0

Virusul A/H1N1 ar putea provoca in curand primele cazuri mortale in Romania, a avertizat dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, conform Evenimentului Zilei. Specialistii avertizeaza ca, odata cu racirea vremii, gripa noua va deveni tot mai virulenta.

„Vom asista, probabil, la cazuri letale si in Romania. Virusul este agresiv, asa ca, de acum incolo, depinde de rezistenta fiecarui organism si de felul particular in care corpul fiecaruia va reactiona in contact cu acesta”, a declarat dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, potrivit Evenimentului Zilei.

Virusul A/H1N1 a afectat pana acum aproape 400 de romani. Centrul National de Prevenire a Bolilor Transmisibile a anuntat ca, in saptamana 19 – 25.10.2009, au fost inregistrate 6 cazuri confirmate de gripa cu tulpina noua AH1N1. Dintre acestea doua, unul din Bucuresti si unul din Iasi, sunt cazuri fara istoric de calatorie intr-o zona afectata sau contact cu un caz confirmat anterior.

Virusul A/H1N1 a inceput sa se raspandeasca in comunitati, fara sa mai fie neaparat adus din strainatate, in conditiile in care campania de vaccinare impotriva noului virus incepe in Romania la data de 1 decembrie.

Pana in prezent, in urma triajului epidemiologic realizat, contactii fetitelor de la Bucuresti si Iasi, care au fost confirmate cu virusul A/H1N1 fara a calatori in zone afectate, nu au fost depistati cu noul virus gripal.

Virusul AH1N1 obliga guvernele sa ia masuri de urgenta. Astfel, in Germania, Ministerul Sanatatii de la Berlin a dat startul astazi campaniei de vaccinare a populatiei impotriva noii gripe. Angajatii din spitale vor fi primii vaccinati.

Virusul AH1N1 a provocat in Republica Moldova „primul deces asociat cu gripa pandemica”. Victima este un pacient de 50 de ani, care suferea si de alte probleme de sanatate.

Virusul A/H1N1 a provocat deja, intr-o alta tara vecina, Ungaria, patru cazuri mortale.

in Statele Unite a inceput imunizarea impotriva virusului A/H1N1 si, mai mult, guvernul federal a proclamat starea de urgenta sanitara. Aceasta dupa ce au decedat mai mult de 1.000 de persoane la nivel national.

Tinerii seropozitivi vor beneficia de burse de studii

0

Tinerii seropozitivi sunt sprijiniti in continuarea studiilor de Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), care acorda un numar de 100 de burse de studii pentru tinerii infectati cu HIV.

Conform datelor oficiale in Romania sunt peste 7000 de tineri seropozitivi.

„Anul trecut, printr-un program similar am oferit 24 de burse de studii pentru studenti seropozitivi. Anul acesta 100 de tineri seropozitivi vor beneficia de o bursa de studii in valoare de 400 lei pe luna, timp de 9 luni. Aceasta activitate este desfasurata in cadrul proiectului „Integrarea socio-profesionala a persoanelor seropozitive din Romania”, proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013″ a declarat pentru Sanatatea TV Catalina Zaharia, asistent national proiect in cadrul Uniunii Nationale a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

Bursele de studii sunt destinate tinerilor seropozitivi din Romania, care au nevoie de sprijin pentru continuarea studiilor, elevi intr-un ciclu superior celui gimnazial (liceu, SAM, scoala post-liceala) sau studenti.

„Orice tanar seropozitiv, elev intr-un ciclu superior celui gimnazial sau student poate aplica pentru bursa, indiferent de varsta, rasa, etnie, sex, religie, grad de handicap, apartenenta la o organizatie, forma de invatamant, etc. Candidatii vor fi selectati de o Comisie de Evaluare. Citeriile sunt construite astfel incat bursierii sprijiniti sa fie cei care au cu adevarat nevoie de sprijin financiar pentru a-si continua studiile si care totodata au desfasurat activitati de voluntariat in sprijinul comunitatii” a mai precizat Catalina Zaharia, asistent national proiect in cadrul Uniunii Nationale a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

Ceasul biologic al omului este influentat de vreme

0

Ceasul nostru biologic este influentat de vreme, dar si de sezoane. La aceasta concluzie au ajuns cercetatorii britanici care au folosit computerul pentru a realiza un model asemanator ceasului intern biologic.

Ceasul biologic este un mecanism cu o complexitate mare. Conform BBC, oamenii de stiinta englezi au descoperit ca mecanismul trebuie sa fie atat de complex incat sa fie in stare sa perceapa variatiile de lumina de la ora la ora, dar si schimbarea sezoanelor.

Cercetarile despre ceasul biologic demarate de oamenii de stiinta englezi au ca scop gasirea unor indicii pentru tratarea insomniilor determinate de munca in ture si diferentele de fus orar. Specialistii de la Universitatea din Edinburgh spun ca descoperirile le-au oferit posibilitatea unei intelegeri profunde despre ritmul intern al oamenilor, animalelor sau plantelor.

De exemplu, unul dintre aspectele tratate privind ceasul biologic se refera la semnalele din mediul inconjurator, respectiv la modalitatea in care orele de lumina afecteaza ceasul biologic al plantelor si care controleaza inflorirea si rodirea. Aceste descoperiri ar putea ajuta oamenii de stiinta sa dezvolte recolte care sa faca fata schimbarilor climatice.

a€œCeasul biologic si intelegerea sa ne-ar putea ajuta la controlarea efectelor sale si a modului de functionare. Studiile noastre trebuie sa explice modalitatea si cauza modalitatii in care se dezvolta aceste ritmuri biologice. Speram ca aceste informatii sa ne ajute sa tratam problemele legate de somn, dar si sa gasim o modalitate de a dezvolta recoltele astfel incat sa supravietuiasca mai mult timp” a declarat dr. Carl Troein, de la Şcoala de Ştiinte Biologice de la Universitatea din Edinburgh.

Bebe Sanatos – un eveniment de succes organizat de Sanatatea Media Group

0

Sanatatea Media Group a organizat sambata, 24 octombrie, cea de-a doua editie a conferintei a€œBebe Sanatos”. Sala Amfiteatru a Institutului National de Statistica din Bucuresti a facut cu greu fata afluxului de parinti cu bebelusi, dar si viitori parinti interesati de cele mai bune metode de crestere si ingrijire a copilului, in primii trei ani de viata. La conferinta au participat mai mult de 250 de adulti si 100 copii.

„Bebe Sanatos” a avut drept scop comunicarea directa si interactiva a celor mai renumiti specialisti din domenii diferite: obstetrica-ginecologie, pediatrie, nutritie, psihologie, drept, cu parintii si/sau viitori parinti dorinici sa se informeze despre cele mai bune metode de crestere si ingrijire a copiilor in primii trei ani de viata.

Cea de-a doua editie a conferintei „Bebe Sanatos a€œ s-a desfasurat sub tematica „Solutii moderne la problemele clasice ale posturii de parinte”. Scopul conferintei „Bebe Sanatos” a fost oferirea celor mai pertinente si eficiente solutii pentru problemele cu care se confrunta orice parinte in societatea actuala.

Parintii au fost astfel indrumati in privinta alegerii celei mai bune metode de nastere, prevenirii si tratamentului eficient al bolilor copilariei, drepturilor legale ale mamei, dar si ale femeii insarcinate.

Sanatatea Media Group a invitat in cadrul conferintei „Bebe Sanatos” specialisti care au abordat teme de ginecologie, pediatrie, nutritie, psihologie si legislatie.

Prezentarile specialistilor au fost urmate de o sesiune de intrebari si raspunsuri din partea publicului.

Parintii care au venit cu copii au avut la dispozitie mai multe locuri de joaca pentru acestia si i-au putut lasa in grija personalului Sanatatea Media Group pentru a putea urmari conferinta.

in plus, la finalul conferintei „Bebe sanatos” a avut loc un program de divertisment cu cantece si dansuri, concursuri cu premii, tombole, surprize si multa distractie.

„Bebe Sanatos” este un concept inovator, fiind singurul eveniment de acest gen organizat in Romania. Urmatoarea editie a conferintei a€œBebe Sanatos” va avea loc in primavara anului viitor.

Conferinta „Bebe Sanatos” a adus in fata publicului cei mai buni specialisti

0

Conferinta „Bebe Sanatos” s-a bucurat de prezenta a celor mai buni medici pediatri, ginecologi, nutritionisti, psihologi si avocati din Romania, de la care parintii sau viitorii parinti prezenti la acest eveniment au putut invata cele mai bune metode de crestere a copilului.

Conferinta „Bebe Sanatos” a fost deschisa de prof. univ. dr. Bogdan Marinescu, directorul Spitalului Clinic de Obstetrica-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sarbu” din Bucuresti si dr. Ciprian Pop-Began, de la Clinica Obstetrica-Ginecologie, din cadrul Spitalului Universitar de Urgenta „Elias”. Acestia au vorbit despre metodele de nastere moderne si despre celulele stem, explicandu-le celor prezenti beneficiile si riscurile nasterii prin cezariana si subacvatica.

Celor doi le-a urmat prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, care a facut o expunere despre malformatiile congenitale ale copilului.

in cadrul sesiunii de pediatrie a Conferintei „Bebe Sanatos” , prima care a luat cuvantul a fost doamna dr. Gabriela Ion, medic primar pediatrie la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, care le-a vorbit celor prezenti despre colicile sugarului, alergiile bebelusilor si despre prevenirea bolilor copilariei prin vaccinare.

Dr. Ella Bradin, medic pediatru si homeopat, Laboratoires Boiron, a explicat mamicilor prezente la Conferinta „Bebe Sanatos” beneficiile tratamentului homeopatic in profilaxia si tratarea afectiunilor specifice sezonului rece.

La finalul sesiunii de pediatriei a Conferintei „Bebe Sanatos” , Home Care Brand Director, Zepter International, Dana Voicu, a vorbit despre solutiile integrate de prevenire a afectiunilor respiratorii si digestive la copii, prezentand cu aceasta ocazia si un filtru de aer revolutionar care purifica aerul din camera copilului.

A urmat conf. univ. dr. Silvia Stoicescu, medic primar pediatru si seful Sectiei Nou-Nascuti din cadrul Spitalului Clinic „Gheorghe Polizu”, care a facut o expunere despre regulile de igiena la bebelusi.

Conferinta „Bebe Sanatos” a inclus si o sectiune de discutii pe teme de alimentatie, care au fost deschise de doamna dr. Ioana Rosca, medic specialist neonatologie, Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sarbu”, care a vorbit despre diversificarea alimentatiei sugarului si digestia la bebelusi.

Tema pediatrie a fost incheiata la Conferinta „Bebe Sanatos” de drd. chim. Anca Daniela Raiciu, director Marketing Hofigal, care a directionat discutia inspre sanatatea adultilor, fiindca pentru a avea copii sanatosi avem nevoie de mame sanatoase. Drd. chim. Anca Daniela Raiciu a dat sfaturi despre cum putem sa crestem imunitatea adultilor cu ajutorul produselor naturale.

in cadrul Conferintei „Bebe Sanatos” , dr. Bogdan Dorobat, medic primar radiologie interventionala din cadrul Centrului Medical Hemodinamic, a vorbit despre embolizarea fibromului uterin, explicand procesul de embolizare si riscurile care le ridica.

Deoarece problemele cu care se confrunta femeile gravide si mamele nu sunt doar de ordin medical, ci, uneori, sunt si de ordin juridic, confruntandu-se cu diverse situatii neplacute in special la locul de munca, av. Gabriel Manu a fost prezent la Conferinta „Bebe Sanatos” pentru a oferi raspunsuri la multitudinea de intrebari legate de concediul prenatal, concediul de maternitate si de reincadrarea femeii la locul de munca.

Din partea Sanatatea TV, partener al acestui eveniment, a vorbit redactorul-sef Magda Şerban, care a prezentat profilul si continutul promovat de aceasta televiziune, singura televiziune online din Romania dedicata exclusiv sanatatii.

Conferinta „Bebe Sanatos” a fost incheiata de doamna lector univ. drd. Simona Vladica, psiholog si directorul postului de televiziune Sanatatea TV, care a vorbit despre implicatiile jocului in dezvoltarea psihica a copilului.

Conferinta „Bebe Sanatos” a fost un eveniment cu foarte mare greutate, data de proeminenta specialistilor care au luat cuvantul si bineinteles, de calitatea informatiilor pe care acestia le-au impartasit publicului.