21.2 C
București
vineri, iulie 10, 2026
More

    Glaucomul, tratat cu ajutorul picaturilor de ochi

    0

    Glaucomul ar putea fi tratat cu ajutorul unui nou tip de picaturi pentru ochi, potrivit unui studiu realizat de catre cercetatorii italieni, citati de BBCNews.

    Glaucomul, principala cauza de orbire la nivel mondial, este cauzat de presiunea crescuta de la nivelul ochiului – presiune intraoculara. Aceasta presiune afecteaza celulele din interiorul nervului optic.

    Tratamentul glaucomului cu ajutorul unui nou tip de picaturi de ochi a fost testat, in prima faza a studiului pe cobai, pentru ca apoi sa se apeleze la subiecti umani. Cercetarile au relevat faptul ca picaturile de ochi, care contin un factor de crestere a nervilor, pot stopa moartea celulelor oculare si pot chiar perfectiona vederea. Factorul de refacere a nervilor actioneaza asupra glaucomului prin declansarea unei schimbari la nivel chimic in interiorul celulelor, modificari ce previn moartea celulara, ca raspuns la afectiunea oculara.

    Tratamentul glaucomului, cu ajutorul unor picaturi de ochi speciale, reprezinta o importanta descoperire, in contextul in care se estimeaza ca aproximativ 77 de milioane de oameni sufera de glaucom la nivel mondial.

    Acumularea de presiune intraoculara poate fi controlata, in unele cazuri, prin diverse modalitati. insa, in momentul in care presiunea intraoculara a inceput sa afecteze celulele nervului optic, numite celule retinale ganglionare, recuperarea functiei pierdute este aproape imposibila.

    OMS: a€œVaccinul anti-pandemic nu provoaca efecte adverse”

    0

    Vaccinul impotriva gripei porcine este sigur pentru sanatate, potrivit reprezentantilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Interventia reprezentantilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), a venit pe fondul ingrijorarii majoritatii populatiei cu privire la siguranta si eficienta vaccinului anti-pandemic. Organizatia Mondiala a Sanatatii a explicat ca procedurile de oferire a licentei de producere a vaccinului anti-pandemic sunt foarte riguroase, astfel incat siguranta si calitatea vaccinului impotriva gripei porcine sa fie garantate.

    Vaccinarea este una dintre cele mai rapide si mai importante interventii de reducere a raspandirii unei boli in timpul unei pandemii. Cu toate acestea, pentru a avea un impact cat mai mare, vaccinul anti-pandemic trebuie sa fie disponibil cat mai rapid si in cantitati cat mai mari. Tocmai aceasta producere in cantitati mari a dus la cresterea temerilor populatiei cu privire la eficienta vaccinului impotriva gripei porcine si la lipsa efectelor secundare.

    a€œVaccinul a fost folosit cu succes de mai bine de 60 de ani si are una dintre cele mai mari rate de succes in randul populatiei de toate varstele. Desi au fost raportate unele efecte adverse mai grave, acestea au fost destul de rare. Este normal ca in timpul unei pandemii, ca urmare a numarului foarte mare de persoane vaccinate, sa apare mai multe cazuri cu posibile efecte adverse. De asemenea exista si situatii in care efectele adverse pot aparea ca urmare a combinarii vaccinului cu diverse medicamente”, au explicat reprezentantii OMS, reuniti la Geneva.

    Testari gratuite pentru auz

    0

    Romanii care se confrunta cu probleme de auz vor putea beneficia de testari gratuite, in perioada 15 august – 15 noiembrie 2009, in cadrul campaniei mondiale de testare a auzului – Hear the World.

    Testarea auzului si implicit stabilirea gradului de surditate se vor putea face, in Romania, in cadrul centrelor Audionova. Investigatiile vor fi gratuite atat pentru adulti cat si pentru copii, incepand cu varsta de 3 luni. Testarile vor fi efectuate de personal specializat, cu aparatura de ultima generatie.

    Testarea auzului cu aparatura speciala permite stabilirea tipului de surditate, gravitatea acesteia si orientarea asupra tratamentului. Diagnosticarea precoce si aplicarea unui tratament adecvat pot restabili cu succes auzul normal.

    Campania de testare a auzului se bucura de sprijinul unor mari personalitati din lumea muzicii: Rod Steward, Placido Domingo, Brian Adams, Annie Lenox, Laura Paussini, Amy Winehouse, Bobby McFerrin sau Diane Krueger, ce au ales sa fie ambasadori ai initiativei Hear the World. Rod Steward a transmis mesajul: „Nu va rusinati, auzul este prea important pentru a fi ignorant”.

    Surditatea afecteaza o persoana din sapte, potrivit statisticilor. Aproximativ 10% din populatia globului sufera de o tulburare de auz.

    Testul pentru depistarea gripei A/H1N1, disponibil la o clinica privata din Capitala

    0

    Gripa A/H1N1 poate fi diagnosticata, incepand cu aceste zile, si la una dintre clinicile private din Bucuresti. Testul de confirmare a virusului A/H1H1 este disponibil la pretul de 680 RON. Diagnosticarea noii gripe se facea, pana in prezent, in Romania, la Institutul „I. Cantacuzino” din Capitala.

    „Suntem prima clinica privata care ofera acest serviciu. Initial, se realizeaza un test standard pentru virusul gripal A, iar, in cazul in care rezultatul este pozitiv, se trece la un test specific de confirmare pentru subtipul H1N1. Terapia trebuie instituita in primele 36 – 48 de ore de la debutul infectiei deoarece eficienta ei se reduce progresiv daca se aplica in cursul evolutiei bolii.” a declarat Dr. Bogdanka Militescu, Centrul Medical Unirea.

    in cazul in care este identificat virusul A/H1N1, pacientul va fi supus unui tratament antiviral care dureaza 5 zile. Contactii persoanelor infectate vor fi si ei supusi unor teste si vor primi tratament cu inhibitori ai neuraminidazei.

    Gripa A/H1N1 se manifesta prin febra, tuse, dureri de gat si musculare, dureri de cap, frisoane si astenie. Simptomele produse de noua gripa sunt, in cele mai multe cazuri, asemanatoare cu cele ale virusurilor gripale obisnuite.

    Gripa A/H1N1 a fost diagnosticata, pana in prezent, la 184 de romani. La nivel european, noul virus a afectat 27.892 de persoane.

    Spitalele de urgenta vor trece in subordinea primariei

    0

    Spitalele de urgenta vor trece, incepand cu 1 septembrie 2009, in subordinea Primariei, a declarat edilul Capitalei, Sorin Oprescu, citat de NewsIn. Potrivit acestuia, Guvernul a acceptat ca spitalele de urgenta din Bucuresti sa fie administrate, din aceasta toamna, de catre autoritatea locala.

    „Dupa promisiunile Guvernului, vom primi si Urgenta in administratia locala si vom incerca sa aducem medicina de urgenta intr-un plan fruntas. Pe de alta parte, vreau ca orice unitate sanitara din Bucuresti sa se poata ocupa de o urgenta, in caz de nevoie, indiferent de profilul spitalului”, a afirmat Sorin Oprescu.

    18 spitale bucurestene au fost transferate la 1 ianuarie 2009 de la MS, in subordinea Primariei Capitalei. Institutiile medicale administrate de catre municipalitate sunt: Spitalul Clinic „Sfanta Maria”, Spitalul Clinic de Obsetrica si Ginecologie „Filantropia”, Spitalul Universitar de Stomatologie „Prof. Dr. Dan Theodorescu”, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic de Ortopedie „Foisor”, Centru de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia, Spitalul de Pneumofiziologie „Sf. Ştefan”, Spitalul Clinic „Caritas”, Spitalul Clinic „N. Malaxa”, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale „Dr. Victor Babes”, Spitalul Clinic „Coltea”, Spitalul de Bolnavi Cronici si Geriatrie „Sf. Luca”, Spitalul Clinic de Boli Dermato-Venerice „Prof. Dr. Scarlat Longhin”, Spitalul Clinic „prof. Dr. Th. Burghele” si Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sarbu”.

    Spitalele de urgenta nu s-au aflat la 1 ianuarie 2009 pe lista unitatilor sanitare care au primit acordul pentru transfer.

    12 cazuri noi de gripã A/H1N1, in ultimele douã zile, in Romania

    0

    Gripa A/H1N1continua sa se extinda in tara noastra. in numai douã zile, numãrul cazurilor de gripã porcinã a ajuns la 190, potrivit datelor prezentate de Centrul European de Prevenire a Bolilor – ECDC. Luni si marti 12 persoane au fost diagnosticate cu gripã
    A/H1N1.

    Gripa A/H1N1 a afectat, din momentul izbucnirii panã in prezent, la nivel european, 27.892 de persoane. De asemenea, s-au inregistrat si 41 de decese ca urmare a imbolnãvirii cu gripã A/H1N1. Conform statisticilor prezentate de cãtre Centrul European de Prevenire a Bolilor, in ultimele 48 de ore, in Europa s-a inregistrat 515 cazuri noi de imbolnãvire cu virusul gripei porcine.

    Gripa A/H1N1 a afectat cel mai mult Marea Britanie, unde statisticile ECDC aratã existenta a 11.912 de persoane bolnave de gripã porcinã si 30 de decese. Aceasta este urmatã de Germania, unde au fost confirmate 7.177 de cazuri din momentul izbucnirii gripei A/H1N1si panã in prezent, numai in ultimele douã zile fiind raportate 377 de imbolnaviri.

    Gripa porcinã a afectat si Spania, numãrul persoanelor diagnosticate cu gripa noua ajungand aici la 1.538. in Italia au fost inregistrate 975 de cazuri, iar in Grecia 730.

    Panã in prezent, pandemia de gripa A/H1N1 s-a manifestat cu o severitate moderata. Pacientii experimenteaza simptome limitate, fara complicatii majore asupra sanatatii, potrivit reprezentantilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

    Cancerul pulmonar, depistat printr-un test de sange

    0

    Cancerul pulmonar ar putea fi diagnosticat cu ajutorul unui test de sange, potrivit cercetãtorilor de la Centrul Medical Universitar Langone din New York, citati de Reuters.

    Testul care depisteazã nouã compusi din sange ar putea oferi o alternativã sigurã de diagnosticare a cazurilor precoce de cancer pulmonar.

    Cancerul pulmonar depistat cu ajutorul acestui test de sange ar putea fi tratat incã in stadiu incipient de dezvoltare. Testul de sange de diagnosticare precoce a cancerului pulmonar reprezintã o descoperire extrem de importantã deoarece, in prezent, cancerul pulmonar nu este depistat decat in momentul in care se rãspandeste in corp.

    Testele de sange au fost verificate pentru a se stabili eficacitatea lor prin monitorizarea mai multor persoane diagnosticate cu cancer pulmonar aflat in stadiul 1, un tip de cancer ce poate fi tratat si vindecat cu succes. in urma cercetãrilor, s-a constatat cã testul de sange a reusit sã depisteze cancerul pulmonar cu o acuratete de 90 la sutã.

    Testele de sange folosesc un spectometru de masã pentru a detecta cei nouã compusi ai sangelui. in depistarea cancerului pulmonar, se poate folosi, de asemenea, si teste de sange care depisteazã doar sase astfel de compusi ai sangelui, potrivit specialistilor de la Asociatia Internationalã de Studiu a Cancerului Pulmonar din San Francisco.

    Cancerul pulmonar se numãrã printre principalele cauze de mortalitate la nivel global, cauzand aproximativ 1.2 milioane de decese anual. Majoritatea cazurilor de cancer pulmonar sunt diagnosticate abia atunci cand celulele maligne s-au rãspandit de la nivelul plãmanilor in corp, fapt ce il face incurabil.

    Soarele – principala cauza a melanomului!

    0

    Melanomul, una dintre cele mai frecvente forme ale cancerului de piele, are o incidenta extrem de crescuta in aceasta perioada a anului, avertizeaza specialistii. Principala cauza a melanomului o constituie expunerea excesiva la soare.

    Cancerul de piele se manifesta, de cele mai multe ori, prin aparitia la nivelul pielii a unor alunite cu forme si dimensiuni anormale. Razele soarelui stimuleaza formarea de nevi pigmentari (alunite), care, mai apoi, se transforma in cancer de piele. Alunitele melanocitare (canceroase) au forme asimetrice, margini neregulate, capata mai multe culori si cresc in suprafata sau inaltime.

    Melanomul, una dintre formele comune ale cancerului de piele, poate fi diagnosticat cu ajutorul dermatoscopiei. Examinarea dermatoscopica este o procedura simpla, rapida si nedurerosa care imbunatateste acuratetea diagnosticului cu 5-30% fata de examenul clinic.

    a€œPe langa examinarea cu ochiul liber, medicul poate folosi dermatoscopul pentru examinarea alunitelor. Dermatoscopul este un instrument care are o sursa de lumina integrata si o putere de marire de 10 ori. Dermatoscopia este o procedura simpla, rapida, nedurerosa care imbunatateste acuratetea diagnosticului de melanom cu 5-30% fata de examenul clinic”, explica dr. Rodica Negreanu medic dermatolog, Centrul Medical Unirea.

    Melanomul poate fi prevenit prin fotoprotectie cu ajutorul cremelor, a hainelor si a palariilor. Este recomadata, de asemenea, evitarea expunerii la soare in intervalul orar 12 – 16. Totoodata, medicii atrag atentia ca ultraviolete artificiale accentueaza procesul de fotoimbatranire cutanata si creste riscul de cancer de piele.

    Alianta Antidiscriminare T.A.T.A acuzã: a€œIndemnizatia pentru cresterea copiilor proveniti din nasteri multiple nu se aplicã”

    0

    Indemnizatia de cresterea copiilor proveniti din sarcini multiple nu se aplicã, acuzã reprezentantii Aliantei Antidiscriminare a Tuturor Tãticilor – T.A.T.A. Astfel, reprezentantii Aliantei T.A.T.A, fac presiuni asupra Cabinetului Emil Boc pentru adoptarea proiectului Hotãrarii de Guvern privind aplicarea prevederilor Ordonantei de Guvern nr. 148/2005, referitoare la sustinerea familiei in vederea cresterii copilului.

    a€œLegea nr. 239/2009 a fost publicatã in Monitorul Oficial al Romaniei incã de la data de 15 iunie anul curent. Functionarii si demnitarii Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale au blocat punerea in aplicare a actului normativ, invocand necesitatea adoptãrii unor norme metodologice printr-o hotãrare de Guvern. Proiectul actului normativ a fost supus dezbaterii publice panã la data de 17 iulie anul curent, iar pãrintii gemenilor si tripletilor au asteptat in van sã primeascã indemnizatiile de crestere a copiilor, majorate”, a explicat presedintelui Aliantei T.A.T.A, Bogdan Drãghici.

    a€œPropunerea legislativa pentru modificarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, elaboratã de Alianta T.A.T.A. si de un grup de parlamentari pro-familie, stipuleazã cã, in cazul nasterilor multiple, se acordã indemnizatia de crestere a copilului in cuantum de 85 la sutã din veniturile realizate in ultimul an (de la 600 lei panã la 4.000 lei) si cate o indemnizatie suplimentara de crestere a copilului de 600 lei pentru fiecare bebelus incepand cu al doilea nãscut”, explic presedintele Aliantei T.A.T.A.

    Astfel, o familie cu tripleti, care in prezent primeste pe langã indemnizatia de crestere a copilului si trei alocatii pentru copil de cate 200 lei (600 lei), va primi inca douã indemnizatii suplimentare de cate 600 lei pentru al doilea si al treilea copil din nasterea multiplã. Venitul suplimentar al unei familii cu tripleti va fi asadar de 1200 lei lunar pe parcursul concediului pentru cresterea copilului, conform explicatiei presedintelui Aliantei T.A.T.A, Bogdan Drãghici.

    Ordonanta de Urgentã nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului are aduse modificãri la art. 2, prin Legea nr. 239/2009 (publicatã in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 403, din 15 iunie 2009). Aceste modificãri cuprinse in Legea nr. 239/2009 fac referire strict la indemnizatia de crestere a copiilor proveniti dintr-o sarcinã multiplã. Articolul unic al acestei legi este enuntat astfel: a€œcuantumul indemnizatiei pentru cresterea copilului se majoreazã cu 600 de lei pentru fiecare copil nãscut dintr-o sarcinã gemelarã, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere”.

    Dementa – cauzata de hipertensiune si diabet zaharat!

    0

    Persoanele de varsta mijlocie care fumeaza, au hipertensiune arteriala sau diabet zaharat prezinta un risc mare de a suferi de dementa, spun cercetatorii americani, citati de BBC News. Astfel, fumatorii cu varste sub 55 de ani au un risc de 5 ori mai mare de a se confrunta cu boala, iar diabeticii sunt de trei ori mai predispusi la aparitia dementei.

    Specialistii de la Universitatea din Minnesota, impreuna cu cei de la Spitalul John Hopkins si Universitatea Mississippi Medical Center, au analizat starea de sanatate a peste 11.000 de subiecti cu varste cuprinse intre 46 si 70 de ani. intr-un interval de 12 ani, 203 dintre participantii la studiu au fost diagnosticati cu dementa. Potrivit cercertatorilor, prezenta hipertensiunii, a diabetului zaharat si a fumatului au constituit factori declansatori importanti.

    Dementa este o afectiune psihica, caracterizata printr-un declin progresiv al abilitatilor intelectuale si sociale. Specialistii spun ca dementa este cauzata de afectarea creierului si a vaselor de sange de la nivelul acestuia, ca urmare a unor complicatii provocate de hipertensiune sau diabet. Dementa poate fi prevenita, spun initiatorii studiului, prin adoptarea unui stil de viata sanatos si prin tratarea corecta si precoce a bolilor cardiovasculare si a diabetului.

    „Dementa este una dintre cele mai mari temeri legate de inaintarea in varsta. Putini oameni stiu, insa, ca aceasta afectiune poate fi prevenita. Studiul de fata reintareste ideea potrivit careia o inima sanatoasa inseamna si un creier sanatos”, a explicat Neil Hunt, Alzheimer Society.

    Vezi si: Dementa, Diabetul – cauze, diagnostic si tratament (prof. dr. Constantin Ionescu-Targoviste), Hipertensiunea arteriala (Prof. dr. Maria Dorobantu).

    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.