Markerii bolilor psihice, identificati din copilarie

0

Cercetatorii de la Universitatea Nottingham, Regatul Unit al Marii Britanii, au descoperit tiparele specifice activitatii cerebrale a copiilor si adolescentilor si semnele sau a€œmarkerii” unor boli psihice ce se vor dezvolta mai tarziu, facand astfel posibila identificarea persoanelor vulnerabile, inainte de aparitia simptomelor specifice bolii.

Sute de milioane de oameni din intreaga lume sufera de boli psihice, comportamentale sau neurologice, precum schizofrenia, ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder – tulburare cu deficit de atentie, hiperactivitate sau tulburare hiperkinetica), depresie, epilepsie sau dementa. Multi intampina probleme comportamentale inca din perioada copilariei, insa identificarea persoanelor vulnerabile in acest stadiu este dificila, deoarece adesea diferentele de comportament sunt foarte mici.

Cercetatorii britanici au constatat ca activitatea cerebrala a fratilor celor care sufera de schizofrenie era redusa atunci cand trebuia sa fie atenti la un stimul si cand era necesar sa isi inhibe reactia de raspuns, existand astfel niste diferente la nivel de activitate cerebrala care pot fi considerate markeri ai bolii psihice.

Un alt studiu din cercetare a comparat activitatea cerebrala a copiilor care sufera de ADHD, afectiune ce afecteaza aproximativ 12% dintre copiii din intreaga lume si 4% dintre adulti. Conform rezultatelor, copiii aflati sub tratament si cei care au primit recompense s-au descurcat mai bine decat cei care n-au primit nici tratament, nici recompense.

Un furnizor de analize de laborator acuza CNAS ca imparte discriminatoriu banii publici

0

Un furnizor de servicii integrate de laborator intentioneaza sa dea in judecata Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Reprezentantii firmei sustin ca cele doua institutii au cheltuit nejustificat o suma de 43 de milioane de euro, bani proveniti din plata asigurarilor de sanatate.

„in acest moment, suntem in cautarea unei case de avocatura care sa ne reprezinte in ceea ce priveste neconstitutionalitatea actelor emise de guvern prin care Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate aloca discriminatoriu bani publici. Suntem hotarati sa facem toate demersurile pana vom obtine interzicerea prevederilor discriminarii in normele de alocare a fondurilor de catre MS si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate”, a precizat Valeriu Todirascu, director economic in cadrul Tody Group.

De asemenea, reprezentantii firmei spun ca a€œpe 25 mai 2010 am inaintat catre Guvern, Ministerul Sanatatii, Ministerul Finantelor si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate o metodologie de economisire a 43 de milioane de euro pe an din banii asiguratilor platiti de CNAS catre spitale si alte laboratoare de stat, pentru achizitia de reactivi si consumabile cu preturi de 1.500% mai mari. Banii economisiti in acest mod ar putea fi utilizati de spitale in folosul pacientilor. Ori suma este prea mica, ori dezinteresul pentru banii asiguratilor este prea mare, cert este ca raspunsurile primite de la autoritati demonstreaza ca orice initiativa venita de la contribuabili nu are valoare pentru conducerea MS si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate”, a declarat Valeriu Todirascu.

Raspunsul pe care reprezentantii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate l-au dat celor de la Tody Group a fost urmatorul: „Avand in vedere HG nr.262/01.02.2010 si Ordinul Ministrului Sanatatii si al presedintelui CNAS nr.265/408/2010, decontarea serviciilor medicale spitalicesti se realizeaza in functie de numarul cazurilor externate, raportate si validate de scoala Nationala de Sanatate Publica si Management Sanitar, conform regulilor de validare stabilite prin Ordin al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, in limita valorii de contract” .

CNAS considera ca suma de 43 de milioane de euro a fost cheltuita perfect legal.

La fiecare doua minute, un copil moare de tuberculoza

0

in lume, la fiecare doua minute un copil moare de tuberculoza. De asemenea, tuberculoza este singurul si cel mai mare ucigas al femeilor tinere. Tuberculoza este responsabila de 9% din decesele femeilor cu varste cuprinse intre 15 si 44 de ani.

„Tuberculoza este o problema importanta de sanatate publica la nivel mondial, mai ales prin mortalitate. Tuberculoza ucide anual intre 2 si 3 milioane de persoane, fata de alte boli contagioase cum ar fi SARS (813 decese) sau gripa aviara (110 decese)”, a declarat dr. Anca Macri, medic primar pneumolog, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Tuberculoza este o boala infectioasa produsa de Mycobacterium tuberculosis. O persoana purtatoare poate sa nu faca tuberculoza, bacilul ramanand totusi prezent in noduli sau in ganglioni, pana cand va gasi un moment prielenic sa se dezvolte. Dezvoltarea tuberculozei reflecta imunitatea mai slaba a organismului. „O persoana infectata nu este neaparat si contagioasa. Nu toate formele de tuberculoza sunt contagioase. De exemplu, pleurezia tuberculoasa sau formele de tuberculoza la copii (microbul cantonat in ganglioni) sunt necontagioase”, a subliniat dr. Anca Macri. Bolnavii cu tuberculoza care i-au tratament, in doua sau trei saptamani nu mai sunt contagiosi. Totusi, dr. Anca Macri avertizeaza ca tratamentul trebuie continuat pana la 8 luni, perioada necesara vindecarii bolnavului.

Cea mai mare provocare a lumii medicale internationale ramane tuberculoza multi drog rezistenta. in mod natural, bacilul tuberculozei este sensibil la tratament. insa, din erori medicale sau din cauza faptului ca pacientul nu-si ia toate medicamentele sau intrerupe tratamentul, apare o forma de tuberculoza rezistenta la tratament. Pacientul ramane contagios si infecteaza mai departe persoanele din jurul sau. „Cazurile care nu mai pot fi tratate se inmultesc. O parte din bolnavii cu tuberculoza multi drog rezistenta mor, dar marea problema este ca infecteaza alte persoane, ceea ce este un dezastru. Lumea medicala face eforturi pentru infiintarea unor centre de excelenta pentru tratamentul acestor cazuri. Tratamentul tuberculozei multi drog rezistenta este foarte costisitor. Pacientii stau in spital si un an de zile”, a mai spus dr. Anca Macri. Doar o parte din acesti pacienti sunt eligibili pentru tratament. O comisie speciala selecteaza pacientii care au sanse de vindecare.

Clase speciale pentru copiii cu dizabilitati, la gradinita

0

incepand din iulie 2010, in gradinitele CONIL Kindergarten – Cotroceni si Ghencea, vor functiona doua clase speciale pentru copiii cu deficiente, in care se vor desfasura urmatoarele servicii:

-clase cu maximum sase elevi cu nevoi speciale (ADHD, hiperkinezie, autism, sindrom Down etc);

– doua ore terapie ocupationala pe saptamana;

– doua ore recuperare medical pe saptamana,

– doua ore logopedie pe saptamana;

– psihoterapeut permanent la clasa;

– intergrare in activitatile comune cu celelalte grupe de elevi;

– multiple posibilitati de activitati optionale (Learn2B, pian, chitara, mind lab, tenis, inot, arte);

– tarif: 1.500 lei pe luna.

inscrierile in gradinitele CONIL Kindergarten se fac in urma unei evaluari psihologice, platita de solicitant.

Congresul dedicat medicinei de laborator, la Targu-Jiu

0

Societatea Romana de Medicina de Laborator, in colaborare cu Spitalul Judetean de Urgenta Targu Jiu si cu Societatea Romana de Genetica Medicala organizeaza, in perioada 8-11 septembrie a.c., la Targu-Jiu, al 17-lea Congres National de Medicina de Laborator, al 5-lea Congres National al Asistentilor Medicali de Laborator si al 4-lea Simpozion de Imunopatologie.

Evenimente au ca tema a€œimbunatatirea performantelor laboratorului medical”.

Structura evenimentului va cuprinde conferinte plenare, comunicari orale si sub forma de poster, mese rotunde, simpozioane. in paralel cu lucrarile stiintifice se vor desfasura expozitiile medicale specializate CLINILAB (aparatura, reactivi si accesorii pentru medicina de laborator) si TEHNOmedica (aparatura si echipamente medicale).

Congresul Societatatii Romane de Medicina de Laborator are ca obiectiv diagnosticul in medicina de laborator, evaluarea riscurilor la pacient, diagnosticul de predictie a bolii, dezvoltarea si evaluarea strategiilor de prevenire a bolilor metabolice, axandu-se pe pato-fiziologia bolilor.

in plus, fata de tipurile clasice de sesiuni stiintifice, conferinte in plen, simpozioane, prezentare de postere, se vor organiza noi tipuri de sesiuni stiintifice cum ar fi mese rotunde si ateliere de lucru pentru a dezvolta un climat interactiv pentru descoperirile stiintice de ultima ora in domeniul medicinii de laborator.

Aceste trei manifestari stiintifice reunesc pe langa un mare numar de medici din tara, cadre didactice din toate centrele universitare medicale ale tarii dar si invitati din strainatate.

Toti participantii vor primi la sfarsitul manifestarii un Certificat de Participare cu mentiunea orelor de educatie medicala continua (EMC) cu care a fost creditat congresul.

Congresul National de Farmacie din Romania, la Targu Mures

0

Congresul National de Farmacie din Romania (CNFR 2010), editia a XIV-a, organizat de Societatea de Ştiinte Farmaceutice din Romania si Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu-Mures va avea loc in perioada 13 – 16 octombrie a.c., la Hotelul President din Targu-Mures.

Congresul National de Farmacie din Romania va insemna un pas important in conjugarea eforturilor menite sa raspunda la tema congresului a€œFARMACIA ROMÂNEASCĂ DE AZI, PREGATITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE DE MÂINE?”.

Congresul National de Farmacie din Romania constituie un prilej de evaluare a progreselor stiintelor farmaceutice din ultimii patru ani si de conturare a viitoarelor directii de cercetare – dezvoltare in sistemul farmaceutic.

Societatea de Ştiinte Farmaceutice din Romania anunta un program de aducere la zi a cunostintelor din domeniul stiintelor farmaceutice, prin conferintele si comunicarile care vor fi prezentate, cu informatii referitoare la cercetarea medicamentului sub aspectele sale principale: chimia substantelor medicamentoase, formularea si prepararea formelor farmaceutice, studiul farmacologic si toxicologic al acestuia, precum si utilizarea sa terapeutica. Un accent important va fi pus pe problemele cu care se confrunta profesia farmaceutica in prezent, cat si pe viitorul acesteia.

Toti participantii inscrisi vor primi la sfarsitul manifestarii un certificat de participare cu credite EMC acordate de autoritati.

Angiograful Spitalului Judetean din Brasov va fi pus in functiune

0

Angiograful Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov va fi pus in functiune odata cu demararea proiectului prin care vor fi incheiate contracte de prestari servicii medicale cu cinci medici specialisti din Bucuresti si Targu Mures.

Proiectul va demara odata cu inceperea negocierilor cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate privind acordarea fondurilor necesare interventiilor, spitalul din Brasov fiind cuprins in Programul National de Sanatate, iar banii au fost alocati pentru folosirea angiografului.

in perioada urmtatoare, se va semna un contract de furnizare servicii medicale cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Brasov pentru alocarea fondurilor necesare, iar cu cei cinci medici se vor incheia contracte de prestari servicii medicale pentru ca, pe moment, posturile sunt blocate si nu se pot angaja medici cu norma intreaga. Astfel, medicii vor veni la spitalul din Brasov o data sau de doua ori pe saptamina, prin rotatie, astfel incit sa se asigure serviciile medicale in permanenta la angiograf.

De trei luni, angiograful in valoare de un milion de dolari de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov statea nefolosit pentru ca medicul specialist si-a dat demisia. intre timp, conducerea spitalului a cerut Ministerului Sanatatii sa permita angajarea unui nou medic, pacientii fiind trimisi spre clinicile private sau in alte judete.

Pentru ca angiograful sa fie functional, este necesar doar ca postul de medic specialist sa fie deblocat. Astfel, sute de pacienti se vor putea trata la Brasov unde costurile sunt mult mai mici.

Angiograful este un sistem complex cu ajutorul caruia se investigheaza starea vaselor sanguine. Procedura se realizeaza prin intermediul unui cateter in care se introduce o substanta de contrast la nivelul vaselor ce urmeaza a fi investigate.

Pe langa diagnosticul care se pune in urma acestei interventii, se poate face si un tratament endovascular al unor afectiuni precum tumorile hepatice, hemoragiile digestive sau dilatarile unor artere coronare care vascularizeaza inima. Aceste interventii se numesc angioplastii si pot fi completate de insertia unui dispozitiv care se numeste stent care se pozitioneaza in interiorul arterei si are rolul sa o mentina deschisa.

inainte de investigatie se face o anestezie locala, iar dupa angiografie este nevoie de o supraveghere de maximum 48 de ore. Taietura masoara sub un centimetru si nu necesita sutura.

Boala Alzheimer, depistata cu 10 ani inainte de declansarea ei

0

Identificarea prezentei proteinei a€œclusterina” in concentratie ridicata in organism constituie semnul unei imbolnaviri de Alzheimer chiar si cu 10 ani inainte de declansarea propriu-zisa a maladiei, conform unui studiu aparut in a€œThe Telegraph”.

Detectarea nivelului acestei proteine se poate realiza prin simple analize de sange, iar tratarea precoce a maladiei Alzheimer poate micsora semnificativ impactul acesteia. Conform oamenilor de stiinta, cu multi ani inainte de declansarea maladiei Alzheimer, iminenta acesteia este anuntata de cresterea nivelului clusterinei. De asemenea, un nivel mai ridicat al clusterinei corespunde unor pierderi de memorie mai rapide si mai severe.

Experimentele realizate pe cobai au aratat ca clusterina localizata pe cromozomul 8 in ADN este produsa in cantitati din ce in ce mai ridicate, odata cu inaintarea in varsta si este legata de dezvoltarea placilor senile pe creier, ce obstructioneaza sistemul de comunicare intre celulele nervoase, clusterina inconjurand aceste placi.

Alzheimer este o afectiune degenerativa progresiva a creierului care apare mai ales la persoane de varsta inaintata, producand o deteriorare din ce in ce mai accentuata a functiilor de cunoastere ale creierului, cu pierderea capacitatilor intelectuale ale individului si a valorii sociale a personalitatii sale, asociata cu tulburari de comportament, ceea ce realizeaza starea cunoscuta sub numele de dementa.

Alzheimer este cea mai frecventa forma de dementa la persoanele in varsta si reprezinta jumatate din totalitatea cazurilor de dementa. Pentru tarile europene se estimeaza ca la persoanele in varsta de 65 de ani frecventa bolii Alzheimer este de aproximativ 2- 3%- la varsta de 70 de an.i 3%- la 75 de ani 6%, iar peste 85 de ani – 25 – 40%.

Alimentele din animale clonate considerate nesanatoase de parlamentarii europeni

0

Deputati europeni si-au reiterat opozitia fata de alimentele derivate din animale clonate prin votul de miercuri referitor la noile alimente. Ei au solicitat un moratoriu pentru alimentele produse cu ajutorul nanotehnologiilor pana cand orice potential risc adus sanatatii poate fi exclus.

Alimentele obtinute prin procese noi sau consumate in mod traditional in afara UE – sunt reglementate din 1997. Parlamentul European a votat in favoarea unei propuneri modificate pentru a actualiza legislatia existenta. Deputatii sprijina procedura de autorizare optimizata, analiza riscului urmand a fi realizata de Agentia Europeana pentru Siguranta Alimentelor. Totusi, acestia si-au exprimat ingrijorarea fata de anumite aspecte legate de utilizarea animalelor clonate si a nanotehnologiei in alimente.

Nu alimentelor de la animale clonate!

in momentul de fata nu exista reguli care sa permita sau sa interzica in mod explicit produsele lactate sau carnea si produsele din animale clonate. in locul reglementarii regulilor privind noile alimente, pozitie sustinuta de Comisie si Consiliu, deputatii insista pentru adoptarea unei noi legislatii UE care sa interzica in mod expres alimentele din animale clonate si descendentii acestora si un moratoriu asupra vanzarii acestora pana la adoptarea noii legislatii. Raportoarea PE pentru acest act legislativ, Kartika Liotard (GUE/NGL, NL) a declarat: „O majoritate clara din Parlamentul European sprijina obiectiile de ordin etic fata de productia industriala a carnii clonate pentru alimente.

Animalele clonate sufera in mod disproportionat de diferite boli, malformatii si moarte prematura. Deputatii au solicitat de ani de zile o reglementare adecvata: Comisia trebuie sa asculte ingrijorarile Parlamentului si ale cetatenilor fata de acest subiect”.

Parlamentul European considera ca ingredientele continute sub forma de nanomateriale si produsele alimentare obtinute din procese nanotehnologice trebuie sa faca obiectul reglementarilor privind noile alimente. in plus, ei solicita un moratoriu pana ce evaluarea riscurilor a proceselor care utilizeaza nanotehnologii demonstreaza ca utilizarea alimentelor respective nu prezinta riscuri.

70% din populatia lumii prefera medicina naturala

0

Aproximativ 70% din populatia lumii prefera tratamentele naturale ca prima alternativa in tratarea diferitelor afectiuni, arata un studiu realizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Medicina naturala, caracterizata de tratamente pe baza de extracte din plante, castiga teren in fata celei clasice (alopate).

„Perioada prin care trecem este dominata de cresterea numarului de afectiuni cauzate de scaderea imunitatii, de sporirea incidentei bolilor infectioase si de intesificarea dependentei de anumiti stimulenti precum cafeaua, tutunul si bauturile alcoolice. Oamenii resimt acum tensiunea care le pericliteaza calitatea somnului. Oamenii se imbolnavesc acum mai usor. Orientarea catre un stil de viata sanatos, ii determina pe majoritatea romanilor sa apeleze la tratamente naturale”, a declarat dr. Dan Dimitriu, medic specialist medicina interna.