Concluzii Pharma Forum Bucuresti

0

Revista Pharma Business a organizat, saptamana trecuta, conferinta Pharma Forum, editia din Bucuresti, dintr-o serie mai lunga de evenimente dedicate farmacistilor din Romania. Desfasurat sub patronajul Colegiului Farmacistilor din Romania, Pharma Forum s-a bucurat de prezenta a peste 700 de specialisti. Lucrarile au fost moderate de presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, Prof. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa.

Pe parcursul celor doua zile ale evenimentului, temele aflate in dezbatere au abordat problematici importante pentru intreg sistemul farmaceutic, marcat de toate politicile sanitare aplicate in ultimii ani. Toti cei prezenti au fost insa de acord ca in momentul de fata sistemul farmaceutic romanesc stagneaza. „Problemele tot mai mari cu care se confrunta farmacistii sunt determinate de sistemul de compensare, sau de efectuarea platilor cu mare intarziere de catre CNAS”, a declarat Prof. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa.

Vicepresedintele, Colegiului Farmacistilor din Romania, farm. Clara Elena Popescu, a precizat ca reintroducerea notiunii de „farmacie de familie”, in ultimul proiect al Contractului Cadru pentru anul 2011, afisat pe site-ul CNAS „nu exista in nicio tara a Uniunii Europene si reprezinta doar un exemplu, care da insa, dimensiunea desconsiderarii pe care reprezentantii din conducerea CNAS o au fata de partenerii de contract si fata de pacienti.”

in ceea ce priveste schimbarea mecanismului de compensare al medicamentelor, Dan Zaharescu, Director executiv ARPIM, a declarat ca aceasta a€œreprezinta o improvizatie a decidentilor si metodologia nu va avea ca rezultat economiile asteptate”.

Implementarea acestui sistem de compensare a fost posibil in tari precum Olanda, Germania, Cehia, unde, spre deosebire de Romania, exista sisteme de sanatate private, sisteme care preiau diferenta de coplata. Cum in tara noastra aceste sisteme private lipsesc, pacientii sunt cei care vor suporta coplata, care in unele cazuri poate creste cu mai mult de 10 ori fata de nivelul actual. Şi din nou in Romania se fac experimente pe pacienti!”

Citeste si – Pharma Forum Bucuresti, 7 – 8 octombrie 2010

– Pharma Forum 2010, solutii pentru piata farmaceutica

Acceseaza si materialul video Pharma Forum 2010, solutii pentru piata farmaceutica

Loredana Cristina Fuiorea – O fetita de 11 ani, grav bolnava, are nevoie de ajutor

0

Loredana Cristina Fuiorea are doar 11 ani si este diagnosticata cu leucemie acuta limfoblastica. in conditiile in care sufera de aceasta boala cumplita, are nevoie de operatie de transplant de maduva. Loredana, o fetita foarte curajoasa, se lupta in fiecare zi cu aceasta maladie nemiloasa si va cere ajutorul. Pentru a efectua transplantul este nevoie de suma de 150.000 de euro. Pana acum, datorita unor oameni cu suflet, parintii au reusit sa stranga aproape 115.000 de euro.

Loredana Cristina Fuiorea mai are nevoie de 35.000 de euro pentru a se opera si pentru a trai apoi alaturi de familia ei, o copilarie normala. Pana acum a fost doar un chin. in 2009, in timpul tratamentului cu citostatice, a intrat in soc anafilactic. Medicii au reusit cu greu sa o stabilizeze.

Loredana este insa o fetita puternica, care lupta in fiecare zi, cu foarte mult curaj. Are speranta ca operatia va reusi si ca va putea sa faca ceea ce isi doreste. Sa aiba o cariera si o familie, adica o viata normala. Loredana se afla acum departe de casa, in Italia, la spitalul San Matteo din Pavia. Asteapta strangerea banilor, pentru ca transplantul sa se realizeze si pentru ca tot calvarul prin care a trecut sa se opreasca. Parintii Loredanei au facut tot ce este omeneste pentru a-si ajuta fetita. Tatal, Cornel-Ionut Fuiorea, a constituit O.N.G.-ul a€œAsociatia Traiesc Datorita Voua” prin care firmele au posibilitatea sa sponzorizeze in avans cu 20% din impozitul pe profit sau 3% din cifra de afaceri.

Daca vreti si dumneavoastra ca Loredana sa traiasca, o puteti ajuta printr-o donatie. Orice suma conteaza. Apeland numerele de telefon din reteaua Romtelecom donati: 2 euro la numarul 0900.900.512, 5 euro la numarul 0900.900.514 si 10 euro la numarul 0900.900.510. O puteti ajuta pe Loredana Cristina Fuiorea si prin donatii la BCR Pitesti. Cont in lei: RO72RNCB0022046835660005 si in euro RO45RNCB0022046835660006. La BRD Pitesti conturile in care puteti dona sunt: RO97BRDE030SV86549080300 – lei si RO85BRDE030SV86549320300 – euro. La ING Pitesti conturile sunt RO32INGB0000999901830531 – lei si RO25INGB0000999901832694 – euro.

Pentru mai multe informatii despre Loredana Cristina Fuiorea puteti accesa site-ul www.loredana.cc

Anemia, o afectiune hematologica

Anemia, o afectiune hematologica, tot mai intalnita in ultimul timp, reprezinta o calitate mai slaba a sangelui, cauzata de faptul ca acesta contine mai putina hemoglobina decat in mod normal. Principalele simptome ale anemiei sunt stari de oboseala, lipsa de energie, dureri de cap si stari de ameteala. Pentru mai multe informatii despre anemie si despre cel mai bun tratament, am stat de vorba cu dr. Iulia Constantinescu, medic primar, medicina interna si hematologie, Institutul National de Hematologie Transfuzionala a€œProf. Dr. C.T. Nicolau”.

Importanta alimentatiei in prevenirea unor afectiuni grave

0

Alimentatia reprezinta una dintre cele mai mari probleme ale secolului. Mancarurile grase, de tip fast-food, le-au inlocuit treptat pe cele preparate in casa, care contineau mult mai multe substante necesare organismului.

Fostul ministru al Sanatatii, prof. univ. dr. Daniela Bartos este unul dintre specialistii care subliniaza necesitatea unei alimentatii sanatoase, pentru prevenirea unor afectiuni grave. Sambata, pe 16 octombrie, de Ziua Mondiala a Alimentatiei, are loc o conferinta de presa care isi propune sa ofere solutii la problemele de alimentatie cu care se confrunta romanii. Evenimentul este sustinut de Dobrogea-Grup, producatorul painii de secara Dobrogea-Benecol, care ajuta la scaderea colesterolului.

Cel de-al 49-lea Congres National de Cardiologie, la final

0

Cel de-al 49-lea Congres National de Cardiologie, unul dintre cele mai importante evenimente stiintifice medicale ale anului, s-a incheiat pe 9 octombrie. Numarul participantilor a fost impresionant chiar si in ultima zi a evenimentului.

Ultima zi a celui de-al 49-lea Congres National de Cardiologie a debutat cu sesiunea comuna ce a avut ca tema de dezbatere a€œInterferente Cardiologie – Reumatologie”. Sesiunea a fost moderata de prof. dr. Carmen Ginghina, seful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Fundeni, si de prof. dr. Ruxandra Ionescu, medic specialist reumatolog la Spitalul Sfanta Maria Bucuresti si vicepresedinte al Asociatiei Romane de Reumatologie. in cadrul acestei sesiuni au fost dezbatute subiecte legate de modificarile cardiace in sclerodermie. Alte teme au fost ateroscleroza accelerata, care este de altfel si o problema majora in bolile inflamatorii reumatismale, precum si disfunctia vasculara subclinica in reumatismele inflamatorii.

Cel de-al 49-lea Congres National de Cardiologie, desfasurat la Sinaia, a reprezentat si in 2010 cel mai potrivit moment in care specialisti reputati s-au adunat la un loc pentru a dezbate cele mai recente cercetari, precum si noutatile din acest an. Desi astfel de intalniri se pot realiza si prin intermediul internetului, acest eveniment stiintific medical creste in importanta prin faptul ca pe tot parcursul desfasurarii lui participantii pot comunica si isi pot expune direct opiniile avand un feedback demonstrat, direct si imediat, dupa cum a precizat prof. dr. Marius Vintila.

in acelasi timp, cel de-al 49-lea Congres National de Cardiologie a reprezentat o oportunitate, asa cum de altfel este de multi ani, in ceea ce priveste schimbul de experienta teoretica si practica dintre specialisti romani reputati si medici de seama din afara tarii. Acest fapt duce la dezvoltarea cardiologiei din Romania din punct de vedere stiintific si la cresterea importantei rolului pe care il joaca Societatea Romana de Cardiologie, potrivit prof. dr. Elvira Craiu, sefa Sectiei de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta din Constanta si membra a Societatii Romane de Cardiologie.

Un alt factor deosebit de important, care a contribuit la succesul acestui eveniment stiintific, a fost faptul ca la Congresul National de Cardiologie nu au participat doar medici cardiologi, ci si medici generalisti, internisti, specializati in reumatologie, precum si medici de familie. Iar acest fapt nu poate fi decat imbucurator, a declarat fostul ministru al Sanatatii, prof. univ. dr. Daniela Bartos, pentru ca tratarea pacientului incepe mai intai de la medicul de familie. Participarea medicilor de familie la Congresul National de Cardiologie denota interesul tot mai mare al acestora de a se informa si de a transmite mai departe pacientului metode de tratament eficiente.

Citeste si – Congresul national de Cardiologie, un succes pentru Societatea Romana de Cardiologie

– Cel de-al 49-lea Congres de Cardiologie, ziua a doua

– Painea Dobrogea-Benecol, un succes in randul celor prezenti la cel de-al 49-lea Congres National de Cardiologie de la Sinaia

– A inceput al 49-lea Congres de Cardiologie, la Sinaia

Acceseaza si materialele video – Al 49-lea Congres National de Cardiologie, un succes pentru medici si pacienti

– Rolul Congresului National de Cardiologie in dezvoltarea cardiologiei romanesti

Cel de-al 49-lea Congres de Cardiologie, ziua a doua

0

Cel de-al 49-lea Congres de Cardiologie, aflat la a doua zi de desfasurare, a fost incarcat de evenimente speciale, intruniri, mese rotunde, conferinte si simpozioane. Şi de aceasta data, cei mai renumiti medici cardiologi din tara si din strainatate au reusit sa adune in jurul lor sute de participanti.

Unul dintre cele mai importante evenimente stiintifice medicale, Congresul de Cardiologie,aflat la cea de-a 49-a editie,a adunat si in cea de-a doua zi specialisti de seama, care au dezbatut teme de larg interes.

De o importanta sporita a fost Sesiunea comuna a Fundatiilor Inimii, ce i-a avut ca moderatori pe dr. Dan Deleanu, presedintele Societatii Romane de Cardiologie, si pe dr. Hans Stam, de la Universitatea Erasmus din Rotterdam, Olanda. La aceasta sesiune au participat specialisti renumiti din diverse tari precum Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Estonia, Ungaria, Lituania, Serbia, Slovacia si Slovenia. Şi in acest an, Sesiunea Tanarului Investigator a continuat cu expunerea a sase teme de catre medici cu varste de pana la 35 de ani. Tinerii medici au concurat pentru cele trei premii acordate de Societatea Romana de Cardiologie.

Numarul tot mai mare de participanti, aproximativ 2.000, precum si valoarea stiintifica a lucrarilor expuse si dezbatute in cadrul simpozioanelor si conferintelor s-au bucurat de succes. Potrivit presedintelui Societatii Romane de Cardiologie, dr. Dan Deleanu, cel de-al 49-lea Congres de Cardiologie este un eveniment extrem de important ce a reusit sa adune in acest an specialisti romani, dar si medici reputati din alte 42 de tari, fapt ce confirma eforturile depuse de Societatea Romana de Cardiologie. La Congresul de Cardiologie din acest an, s-a atras atentia asupra faptului ca afectiunile cardiovasculare sunt tot mai raspandite si s-au cautat solutii pentru a reduce incidenta unor astfel de cazuri.

Un alt eveniment, care a marcat cea de-a doua zi a celui de-al 49-lea Congres de Cardiologie de la Sinaia, a fost Simpozionul Romano-Italian, ce a avut ca tema a€œBoala valvei aortice si aortei. De la diagnostic, la chirurgie”. Moderatorii acestui simpozion au fost dr. G. Cerin si M. Diena din Italia. Tot in aceasta a doua zi a celui de-al 49-lea Congres de Cardiologie, au fost expuse noutatile in ceea ce priveste reevaluarea Ghidului European de Hipertensiune. Penultima zi a Congresului de Cardiologie s-a incheiat cu o conferinta ce a prezentat un curs de resuscitare cardiorespiratorie.

Citeste si – Cel de-al 49-lea Congres National de Cardiologie, la final

– Congresul National de Cardiologie, un succes pentru Societatea Romana de Cardilogie

– Painea Dobrogea-Benecol, un succes in randul celor prezenti la cel de-al 49-lea Congres National de Cardiologie de la Sinaia

– A inceput al 49-lea Congres de Cardiologie, la Sinaia

Acceseaza si materialele video – Al 49-lea Congres National de Cardiologie, un succes pentru medici si pacienti

– Rolul Congresului National de Cardiologie in dezvoltarea cardiologiei romanesti

A inceput cel de-al 49-lea Congres de Cardiologie, la Sinaia

0

Cel de-al 49-lea Congres de Cardiologie si-a deschis portile in acest an, la Sinaia, pe 7 octombrie. Festivitatea de deschidere a Congresului a avut loc in Sala Teatru, Casino Sinaia, avandu-l invitat de onoare pe scriitorul si filozoful Gabriel Liiceanu.

Congresul de Cardiologie este unul dintre cele mai importante evenimente stiintifice medicale din tara. Acest fapt se datoreaza numarului mare de participanti din Romania si de peste hotare din fiecare an si valorii stiintifice a prezentarilor si lucrarilor originale din Congres.

Printre temele abordate in prima zi a Congresului se regasesc si „Paradoxul obezitatii”, „Decizii dificile in patologia valvei aortice”, „Cardiopatia Ischemica – Infarct”, „Evaluarea neinvaziva a hemodinamicii: valoare si limite”. Cel de-al 49-lea Congres de Cardiologie este un prilej extrem de important pentru ca medicii cardiologi sa se intalneasca si sa dezbata noile descoperiri din anul anterior, dar si sa gaseasca solutii optime in ceea ce priveste tratarea afectiunilor cardiologice. De asemenea, cel de-al 49-lea Congres de Cardiologie este un moment important de bilant al Societatii Romane de Cardiologie.

Cel de-al 49-lea Congres de Cardiologie vine si in acest an cu o serie de subiecte de larg interes. Astfel, in cadrul Congresului, ce se va incheia pe 9 octombrie, vor fi discutate noile ghiduri ale Societatii Europene de Cardiologie lansate in 2010 la Congresul European de la Stockholm. Un element de noutate in Congresul de Cardiologie de la Sinaia, potrivit presedintelui Societatii Romane de Cardiologie, dr. Dan Deleanu, este sesiunea comuna cu Federatia Europeana a Academiilor de Ştiinte Medicale.

Tot un element de noutate este si sesiunea comuna intre Fundatia Romana a Inimii si fundatii nationale membre ale European Heart Network. Totodata, simpozioanele comune cu medici specializati in pneumologie, reumatologie si gastroenterologie evidentiaza inca o data colaborarea Societatii Romane de Cardiologie cu alte societati medicale romanesti. in cadrul celui de-al 49-lea Congres de Cardiologie va continua, ca in fiecare an, „Sesiunea tanarului investigator”. Cu acest prilej, sase tineri cardiologi, cu varsta pana in 35 de ani, vor concura pentru cele trei premii acordate de Societatea Romana de Cardiologie pentru cele mai valoroase lucrari originale.

Prima zi a celui de-al 49-lea Congres de Cardiologie a oferit participantilor o serie de conferinte si dezbateri, ce au avut ca moderatori si invitati specialisti renumiti in cardiologie, precum dr. Dan Deleanu, presedintele Societatii Romane de Cardiologie, prof. Dr. Eduard Apetrei, medic primar cardiologie, Sectia a II-a de Cardiologie, Institutul „C. C. Iliescu” Bucuresti, prof. Dr. Cezar Macarie, Cardiologie I, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. C. C. Iliescu”, conf. Dr. Ioan Mircea Coman, Clinica de Cardiologie Fundeni, prof. Dr. Dragos Vinereanu, seful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, prof. Dr. Maria Dorobantu, sef Departament Cardiologie, Spitalul Floreasca, conf. Dr. Florin Mitu, medic primar medicina interna si cardiologie, Sectia a VI-a Medicala, Spitalul Clinic de Recuperare Iasi, prof. Dr. Carmen Ginghina, sef clinica, Clinica de Cardiologie, Spitalul Fundeni, prof. Dr. Radu Capalneanu, fost presedinte al Societatii Romane de Cardiologie, actual director al Institutului Inimii „Nicolae Stancioiu” din Cluj-Napoca. Prima zi a Congresului a fost marcata si de lansarea a doua carti.”Mic Tratat de Cardiologie”, ce apartine prof. Dr. Carmen Ginghina si lucrarea Societatii Romane de Cardiologie „RO-STEMI”.

Citeste si – Cel de-al 49-lea Congres National de Cardiologie, la final

– Cel de-al 49-lea Congres de Cardiologie, ziua a doua

– Painea Dobrogea-Benecol, un succes in randul celor prezenti la cel de-al 49-lea Congres National de Cardiologie de la Sinaia

– Congresul National de Cardiologie, un succes pentru Societatea Romana de Cardiologie

Acceseaza materialele video – Al 49-lea Congres National de Cardiologie, un succes pentru medici si pacienti

– Rolul Congresului National de Cardiologie in dezvoltarea cardiologiei romanesti

Doar 29% dintre romani apeleaza regulat la medic

0

52% dintre bucuresteni prefera sa se trateze in clinicile private, in timp ce, la nivel de local, procentul este, in medie, de 44%, potrivit unui sondaj IMAS, realizat in luna septembrie a.c. in Bucuresti si in alte regiuni ale tarii.

Totodata, numarul romanilor care merg, anual, la medic este in continuare foarte scazut: 20% dintre persoanele intervievate au afirmat ca merg la medic doar o data pe an, 30%, de doua-trei ori pe an, in timp ce 29% sustin ca apeleaza la doctor de peste cinci ori pe an. De asemenea, exista un procent destul de mare de persoane – 13%, care afirma ca nu merge niciodata la medic, nici macar pentru un consult sau pentru analize de rutina.

Se pare ca dintre toate regiunile tarii, cei mai atenti cu sanatatea lor sunt bucurestenii: 40% dintre ei merg la medic de 5-6 ori pe an.

Sondajul IMAS a fost realizat pe un esantion de peste 1.000 de persoane si are o eroare maxima de esantionare de +,- 3%. Persoanele care aleg centrele private au varste cuprinse intre 18 si 44 de ani, provin din orase medii si mari, cu peste 50.000 de locuitori, au studii superioare si un venit de peste 750 de lei pe membru de familie.

Comisia Europeana propune alocarea prioritara de resurse sectorului sanitar romanesc

0

Pentru prima data in exercitiul bugetar european 2007-2013, sectorul sanitar romanesc a fost propus de Comisia Europeana intre primele zece prioritati pentru acordarea de fonduri structurale, astfel incat aproximativ 400-500 milioane de euro ar putea fi indreptate spre acest sector.

in aceste conditii, reprezentantii sectorului sanitar romanesc ar trebui sa depuna proiecte pentru obtinerea unor sume cat mai mari din aceste fonduri europene.

in prezent, exista doua mari programe pentru obtinerea de fonduri structurale: unul vizeaza refacerea si dotarea pentru cercetare a Spitalului Clinic Colentina Bucuresti si presupune atragerea a 23 de milioane de euro, programul fiind momentan in faza de licitatie, iar cel de-al doilea proiect necesita 1,2 milioane de euro si are ca obiectiv modernizarea Spitalului Clinic „Sfanta Maria” Bucuresti. Alte doua proiecte urmeaza sa fie depuse de Primaria Bucuresti, insumand aproximativ 6 milioane de euro, cofinantarea reprezentand doar 2% din total. Contractele presupun reabilitarea a doua ambulatorii de specialitate.

Din alocarea programata pentru 2007-2013, potentialii beneficiari ai sectorului sanitar romanesc ar putea utiliza finantari europene pentru dezvoltarea infrastructurii si eficientizarea serviciilor de sanatate, pentru cercetare-dezvoltare-inovare, pentru sustinerea cunoasterii si societatii informationale (IT&C), informare si comunicare, preventie si avertizare, pregatirea resurselor umane, eliminarea inechitatilor accesului la serviciile medicale, medicina muncii, ingrijirea sanatatii persoanelor varstnice, proiecte tras-frontaliere etc.

Programele care ar putea fi accesate in acest sens sunt Programul Operational Regional, Programul Operational pentru Competitivitate si Programul Operational pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.

Pharma Forum 2010, solutii pentru piata farmaceutica

0

Conferinta Pharma Forum, organizata de revista Pharma Business, sub patronajul Colegiului Farmacistilor s-a desfasurat in acest an, intre 7 si 8 octombrie, la hotelul Crowne Plaza din Capitala. Specialisti de renume din domeniul farmaceutic, dar si reprezentanti ai autoritatii sistemului medical romanesc, au dezbatut in cadrul Pharma Forum teme foarte importante precum afectarea domeniului farmaceutic de schimbarile din ultimii ani, sub spectrul crizei economice.

Un rol important al conferintei Pharma Forum a fost acela de a gasi solutii pentru facilitarea comunicarii intre farmacisti si institutiile statului. Astfel, pe parcurul celor doua zile ale evenimentului, teme precum afectarea domeniului farmaceutic de criza economica, rolul si pozitia farmacistului in sistemul de sanatate romanesc, au fost dezbatute de reprezentanti ai Colegiului Farmacistilor, ai Facultatilor de Farmacie si ai Agentiei Nationale a Medicamentului. Prof.dr. farm. Dumitru Lupuleasa, presedintele Colegiului Farmacistilor a fost moderatorul dezbaterilor.

Citeste si – Pharma Forum Bucuresti, 7 – 8 octombrie 2010

– Concluzii Pharma Forum Bucuresti

Acceseaza si materialul video Pharma Forum 2010, solutii pentru piata farmaceutica