S-a descoperit rolul genelor care pot cauza leucemia mieloida acuta

0

Oamenii de stiinta au identificat trei grupe de mutatii genetice care pot produce leucemia mieloida acuta, o forma de cancer a globulelor albe (mieloide), potrivit bbc.co.uk.

Cercetatorii sustin ca experimentele lor efectuate pe soareci si care au fost publicate in revista Nature Genetics pot conduce la noi tratamente.

La oamenii sanatosi, maduva osoasa produce celule imature sau stem in mod controlat. Acestea se maturizeaza si se specializeaza si au ca rezultat transformarea intr-un anumit tip de celula sanguina. La bolnavii de leucemie, in schimb, maduva osoasa produce celule stem care nu se maturizeaza si astfel nu isi pot indeplini functiile. Mai mult decat atat, aceste celule se multiplica intr-un timp foarte scurt, contracarand productia de celule sanguine sanatoase. Astfel, organismul este expus infectiilor, anemiilor si chiar hemoragiilor. Netratata, leucemia mieloida acuta poate fi fatala in doar cateva saptamani.

Cea mai comuna mutatie legata de aceasta forma de cancer este gena Npm1. Prin comutarea acestei gene in celulele sanguine ale soarecilor, cercetatorii au reusit sa arate ca aceasta amplifica capacitatea celulelor de a se reinnoi, care este un semn al cancerului. Cu toate acestea doar o treime din soarecii testati a dezvoltat leucemie. Cercetatorii au concluzionat ca si alte mutatii pot juca un rol in acest sens.

Ei au realizat mutatii aleatorii la soareci folosindu-se de tehnica mutagenezei. Uitandu-se la soarecii care au dezvoltat cancer, cercetatorii au putut urmari apoi mutatiile care au fost implicate in dezvoltarea bolii.Oamenii de stiinta au descoperit doua tipuri suplimentare de mutatie. Una care afecteaza diviziunea si cresterea celulara, si alta care modifica mediul celulei.

Dr. George Vassiliou, consultant hematolog din cadrul Institutului Wellcome Trust Sanger a declarat ca: „s-au descoperit pasi critici care au loc cand se dezvolta cancerul. Identificarea pasilor biologici este importanta pentru ca pot fi descoperite noi medicamente care sa inverseze procesul.”

„Obtinerea de noi medicamente pentru pacienti ar putea dura zeci de ani, dar ceea ce se poate face in acest moment este utilizarea unor medicamente care sunt deja pe raft, insa sunt administrate doar in cazuri izolate”, a mai spus dr. George Vassiliou.

OMS nu poate fi acuzata de o intelegere secreta cu companiile farmaceutice

0

Directorul general al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Margaret Chan, a declarat ca OMS nu poate fi acuzata de o intelegere secreta cu companiile farmaceutice si asta deoarece primele rezultate prezentate de Comitetul de evaluare privind gestionarea gripei A/H1N1 „exonereaza” OMS de acest lucru, informeaza AFP.

Potrivit acestui raport inaintat de comitet, expertii mandatati trebuiau sa raspunda la doua intrebari ce vizau justificarea declararii unei pandemii si existenta unei influente asupra deciziilor sau actiunilor OMS venita din partea companiilor farmaceutice.

Margaret Chan, care a fost criticata pentru felul in care a gestionat prima pandemie de gripa A/H1N1, din 2009, a recunoscut ca OMS trebuia sa gestioneze mai bine potentialele conflicte de interese, dupa cum subliniaza raportul preliminar al expertilor.

Totodata, responsabilul OMS a adaugat si faptul ca au existat anumite criterii de severitate considerate prost adaptate care au impiedicat buna gestionare a virusului de origine porcina, aviara si umana declansat in Mexic in 2009.

Comitetul de experti a fost creat la inceputul anului 2010 de catre OMS, ca raspuns la criticile privind modul in care gripa A/H1N1 a fost gestionata. Gripa porcina a provocat panica in intreaga lume si a dus la o productie masiva de medicamente care au ramas in cele din urma in posesia guvernelor. Potrivit AFP, virusul A/H1N1 a provocat aproximativ 18.500 de decese in 214 tari si teritorii.

Romania are nevoie de crearea unei strategii nationale pentru autism

0

in Romania exista peste 30.000 de persoane diagnosticate cu autism, dintre care aproximativ 3900 sunt copii inregistrati oficial. Costurile pentru terapii variaza intre 1000 si 1500 de euro.

Persoanele care sufera de autism dar si familiile acestora au nevoi speciale de aceea sunt necesare eforturi mondiale privind intelegerea si constientizarea acestei afectiuni. Autismul este o tulburare de dezvoltare care inregistreaza o crestere alarmanta la nivel international. in toata lumea este estimat la ora actuala ca exista 1 copil cu tulburare de spectru autist la 150 de copii.

Copiii cu autism sunt rar diagnosticati inainte de 3-4 ani! Principalele semne care pot fi observate la un copil autist sunt: atasamentul straniu pentru obiecte, nelinistea, impotrivirea la imbratisari, gesturi repetitive, dificultati de interactiune cu alte persoane, vorbire saraca sau contact vizual redus.

in momentul de fata, in Romania nu exista o statistica oficiala privind incidenta acestei afectiuni si asta deoarece, normele existente nu sunt in masura sa asigure un sistem integrat de servicii pentru persoanele cu autism. De aceea se impune crearea unei strategie nationale pentru autism, o abordare integrata a acestei afectiuni, in care sa se stipuleze metodele de identificare ale persoanelor cu autism, cum se intervine si in ce consta tratamentul timpuriu, existenta unor programe pentru adultii cu autism si prezentarea unor oportunitati sociale pentru dezvoltarea si asigurarea viitorului acestora.

a€œCalitatea vietii persoanelor cu TSA si a familiilor acestora este mai putin conditionata de severitatea deficientei, ci mai degraba de masura in care autismul este inteles si cum se intervine. Interventiile si supravegherea persoanelor cu autism trebuie sa se faca pe toata durata vietii, de aceea sunt absolut necesare strategii de interventii la toate categoriile de varsta, iar accesul la servicii sa nu fie discriminatoriu. Lipsa centrelor de respiro fac din parintii acestor persoane victime sigure (stari de axietate, depresie, epuizare fizica si psihica). in Romania nu exista statistici oficiale, estimarile sunt undeva la 30.000 de persoane”, a declarat Georgeta Crisu, presedinte ANCAAR (Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania).

Cu ocazia Zilei Internationale de Constientizare a Austimului, in perioada 1-2 aprilie a.c., in Bucuresti va avea loc Conferinta Nationala a€œTerapii si interventii in autism” care se va desfasura la Universitatea Titu Maiorescu. Conferinta are ca scop prezentarea unor informatii cu privire la depistarea precoce, evolutia, terapiile, standardele de ingrijire specifice persoanelor cu autism, atat catre specialistii din domeniu, cat si catre persoanele care au in grija copii cu autism, urmarindu-se o colaborare cat mai buna intre cele 2 parti.

Ministerul Sanatatii demareaza Programul de fertilizare in vitro si embriotransfer

0

Un program ce are ca scop asigurarea fondurilor necesare realizarii procedurilor de fertilizare in vitro pentru cuplurile infertile va debuta la 1 iunie 2011, se arata intr-un comunicat de presa al Ministerului Sanatatii.

Bugetul Programului de fertilizare in vitro este de 4 milioane de lei. Ministerul Sanatatii va sustine financiar o singura procedura de FIV, in limita a 1500 de euro pentru 1 cuplu, daca procedura se finalizeaza cu o nastere. Se estimeaza ca, anul acesta, vor exista aproximativ 800 de cupluri beneficiare.

a€œAstazi, in Romania exista 19 unitati sanitare publice si private in care se realizeaza proceduri de feritilizare in vitro. in mod cert, programul se va derula in cele 2 centre din unitatile sanitare de stat, respectiv Spitalul de Obstetrica Ginecologie a€œPanait Sarbu” (Maternitatea Giulesti) si Spitalul Judetean Clinic de Urgenta Cluj-Napoca. Programul se va mai putea desfasura si in unitatile private care aleg sa il acceseze. Mentionez ca, institutiile private care acceseaza acest program nu vor putea solicita de la pacient, coplata”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Cuplurile care pot beneficia de acest program trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii:

a· varsta femeii intre 24-40 de ani (medicii specilisti au ales acest interval de varsta pentru ca rata de succes a interventiei este cea mai mare, de 28,2%)

a· cel putin un membru al cuplului trebuie sa detina cetatenie romana, cu domiciliul stabil in Romania

a· cel putin un membru al cuplului este obligat sa detina statutul de asigurat de cel putin 24 luni

a· cuplu stabil casatorit de cel putin 2 ani

a· niciunul din membrii cuplului sa nu aiba copil in viata

a· pentru fiecare cuplu se suporta o singura procedura de fertilizare in vitro indferent daca a mai avut sau nu o asemenea incercare

a· rezerva ovariana in limite normale probata de valoarea FSH sau AMH (femeia are rezerva de ovocite

a· cuplu autolog (se exclude donarea de ovocite, de sperma sau de mama surogat)

a· indexul de masa corporala a femeii intre 20-30 (criteriu ESHRE) – un raport intre varsta, inaltime si greutate normal

Toti cei care doresc sa acceseze programul gratuit de fertilizare in vitro pot depune dosarul medical, la alegere, in centrele care vor intra in programul gratuit al Ministerului Sanatatii.

in cazul unui dosar aprobat, MS va efectua plata procedurii de fertilizare in vitro, in doua etape. in prima faza, se va achita procedura in valoare de aproximativ 1200 de euro. in cazul in care procedura s-a finalizat cu o nastere, centrul va primi si o bonificatie de 300 de euro, se mai precizeaza in comunicatul de presa al Ministerului Sanatatii.

Preeclampsia, provocata de erori genetice

0

Oamenii de stiinta sustin ca au descoperit erorile genetice care par sa creasca sansele unei femei insarcinate de a se confrunta cu preeclampsie, o problema comuna asociata cu sarcina, scrie bbc.co.uk.

Preeclampsia afecteaza patru din circa 100 de femei care asteapta un copil si se manifesta prin cresterea tensiunii sanguine si boli ale ficatului. Cercetatorii au descoperit ca un defect ADN poate fi vinovat pentru aparitia preeclampsiei in unele cazuri.

Cercetatorii americani de la „Washington University School of Medicine” din St. Louis au analizat AND-ul de la 310 femei insarcinate. Şaizeci dintre acestea, care de altfel, nu prezentau probleme de sanatate, au fost internate din cauza ca au dezvoltat preeclampsie in forme severe. Restul de 250 de femei au fost monitorizate pentru alte probleme de sanatate. Dintre acestea, un numar de 40 au dezvoltat si ele preeclampsie.

Analiza AND a scos la iveala cateva erori genetice care au fost prezente la cinci dintre cele 60 de femei a caror stare de sanatate era buna si la sapte din cele 40 de femei supuse riscului de a dezvolta aceasta afectiune. Genele pe care au fost identificate erorile joaca un rol important in reglarea raspunsului imun iar cercetatorii cred ca acest lucru ar putea explica legatura erorilor genetice cu preeclampsia.Oamenii de stiinta au suspectat ca problemele legate de sistemul imunitar pot provoca multe cazuri de preeclampsie, deoarece femeile cu lupus sau cele care se confrunta cu alte boli autoimune, cum ar fi cazul celor 250 de femei care au participat la studiu, prezinta un risc crescut de dezvoltare a acestei afectiuni.

Profesorul Basky Thilaganathan, purtatorul de cuvant al Colegiului Regal de Obstetrica si Ginecologie a declarat ca:
„acest studiu ne poate permite sa studiem noi tratamente pentru a preveni sau intarzia debutul de preeclampsie si sa aflam care sunt femeile care au nevoie de o supraveghere mai stricta.”

in momentul de fata singura cale de a amana aparitia preeclampsiei este nasterea copilului care nu ar trebui sa fie problematica mai ales daca se apropie de termen. Riscurile pot aparea in momentul in care bebelusul se naste prematur.

Spitalele care nu fac cerere de reprofilare in camine de batrani risca sa ramana fara bani

0

Ministrul Sanatatii avertizeaza ca spitalele care nu vor face cerere de transformare in camine de batrani pana la data de 1 aprilie 2011 nu vor primi fonduri din programul institutiei. Pana in momentul de fata doar sase din cele 67 de unitati propuse spre reprofilare au inregistrat astfel de cereri la Ministerul Muncii.

Cseke Attila crede insa ca pana la 31 martie a.c. spitalele vor mai depune astfel de cereri pentru ca a€œaltfel, dupa 1 aprilie aceste unitati propuse spre reprofilare nu vor putea primi bani de la Ministerul Muncii. Chiar daca unitatile nu au internati varstnici, ele vor primi bani de la Ministerul Muncii daca s-au inscris in acest program”, a mai adaugat ministrul.

Spitalele supuse reprofilarii au la dispozitie 90 de zile pentru a realiza acreditarea ca unitate pentru batrani, dupa acest termen plata fiind facuta conform unor criterii stabilite de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS) pentru aceste tipuri de unitati.

in ceea ce priveste personalul din unitatile sanitare care se va reprofila in camine, acesta urmeaza sa fie redistribuit in trei etape, incepand cu 4 aprilie. Conform ministrului, Cseke Attila, 2.086 de asistenti medicali si 678 de medici pot opta pentru posturi in cadrul caminelor. Unitatile primitoare sunt cele care vor asigura plata personalului. Totodata, redistribuirea acestora se realizeaza in functie de optiunile personale pe locurile vacante anuntate de Ministerul Sanatatii pe site-ul institutiei.

Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a precizat ca Directiile de Sanatate Publica vor realiza redistribuirea personalului in unitatile de judet, in zilele de 4 si 5 aprilie, urmand ca in judetele limitrofe procesul de repartizare sa se desfasoare in zilele de 14, respectiv 15 aprilie 2011.

Potrivit Ministerului Sanatatii, procesul trebuie sa se incheie in 28-29 aprilie, cand se va trece la redistribuirea la nivel national.

Programul „Dezvoltarea retelei de camine pentru persoanele varstnice” se adreseaza, in primul rand, autoritatilor administratiei publice judetene si locale care pot decide pana la data de 31 martie 2011, daca se inscriu in acest program si doresc infiintarea de camine pentru persoane varstnice, prin transformarea a 67 de spitale pe care le au in subordine. in cazul in care autoritatile locale nu solicita intrarea in acest program, vor suporta din propriile cheltuieli sustinerea unitatii sanitare propuse pentru reprofilare.

CNAS a diminuat fondurile alocate Maternitatii „Elena Doamna” Iasi

0

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a diminuat bugetul Maternitatii „Elena Doamna” din Iasi. Mai exact, prin scaderea tarifelor pentru fiecare caz, fondurile au fost reduse cu 48%. Prin urmare, maternitatea va primi de la CNAS 307.000 de lei lunar. Iar asta in conditiile in care doar costurile de personal se ridica la 550.000 lei, iar cele totale ajung la aproximativ 700.000 de lei.

Potrivit dr. Tudor Ciuhodaru, seful Sectiei Urgenta de la Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Ioan” Iasi, a€œinjumatatirea bugetului Maternitatii „Elena Doamna” va duce la disfunctionalitati majore in asistenta medicala din Moldova. Prin urmare cerem corectarea acestor masuri pentru ca un nou caz Giulesti sa nu se mai repete”.

Mai mult decat atat, in conditiile in care se constatata la nivel national cresterea incidentei patologiei ginecologice de tip tumoral, iar asistenta gravidei lasa de dorit, aceasta masura nu va duce decat la cresterea numarului de decese evitabile.

Spitalele care nu se acrediteaza risca sa piarda finantarea publica

0

Procesul de clasificarea a spitalelor va incepe la sfarsitul lunii martie 2011 si se va finaliza la sfarsitul lunii aprilie 2011, iar in functie de clasificarea facuta se va realiza si finantarea unitatilor spitalicesti.

in acest context, ministrul Sanatatii, Cseke Attila, sfatuieste managerii de spital, primarii si autoritatile sa aplice aceasta masura, in prima faza clasificarea urmand sa se faca in baza unei autoevaluari si a respectarii ordinului de ministru. in acelasi timp, ministrul Cseke Attila a atras atentia tuturor managerilor de spitale si tuturor celor responsabili ca a€œavem o lege 95, care vorbeste de acreditarea spitalelor. Procesul de acreditare a spitalelor este la Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor, care are o metodologie de valoare de acreditare aprobata in 2010, in luna iulie. Legea spune in mod clar ca cei care nu depun cereri de acreditare vor pierde dreptul de a mai primi fonduri publice.

Din iulie 2011, spitalele care nu depun cerere de acreditare intra in pericolul de a nu mai fi finantate, iar din informatiile mele reiese ca majoritatea spitalelor nu au depus nici macar cererea simpla de a intra in procesul de acreditare”. De altfel, ministrul Sanatatii a mai subliniat faptul ca termenul de acreditare s-a prelungit de cativa ani si nu se mai doreste prelungirea acestuia, plus ca nedepunerea nici macar a cererii simple de acreditare arata o delasare.

Cseke Attila: Numarul medicilor de familie care activeaza in Romania, mult prea ridicat

0

Ministrul Sanatatii, CSEKE Attila, s-a intalnit in data de 25 martie 2011 cu dr. Tony Mathie, presedintele Organizatiei profesionale mondiale a medicinei de familie, Wonca Europe, la intalnire participand si dr. Rodica Tanasescu, presedintele Societatii Nationale de Medicina de Familie si dr. Doina Mihaila, presedinte al Federatiei Nationale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Legat de problemele actuale ale medicilor de familie, ministrul CSEKE Attila a declarat ca deficitul financiar din Romania se resimte si pe acest segment, de altfel foarte important, avand in vedere ca medicina de familie este de fapt serviciul medical de baza care este accesibil populatiei. in acest sens, a€œtrebuie sa concepem un plan foarte bine pus la punct pentru functionarea optima a cabinetelor de medicina de familie, un plan bazat pe resursele umane prezente in aceasta categoriea€œ, potrivit ministrului Sanatatii, Cseke Attila.

in prezent, in Romania activeaza aproximativ 11.000 de medici de familie, iar alti 4.800 de medici rezidenti au ales aceasta specializare, cifre mult prea ridicate in opinia ministrului. La randul sau, presedintele WONCA Europe, dr. Tony Mathie a precizat ca problemele cu care se confrunta Romania pe acest plan sunt similare cu cele din alte tari europene. Cu toate acestea este „nevoie de un sistem de medicina de familie foarte bine pus la punct, cu medici foarte bine pregatiti, pentru ca pacientii sa nu fie nevoiti sa se duca la spital cu orice afectiune minora”, a declarat dr. Tony Mathie.

Trecerea la ora de vara afecteaza sanatatea

0

Trecerea la ora de vara, care s-a produs in noaptea dintre 26 si 27 martie, are urmari asupra sanatatii organismului, avertizeaza specialistii. Pe langa faptul ca perturba toata rutina zilnica, studiile au aratat ca trecerea la ora de vara influenteaza ceasul biologic, fenomenul fiind mult mai evident la persoanele care se trezesc foarte devreme dimineata.

Mai mult decat atat, se pare ca schimbarea orei contribuie la cresterea riscului de infarct miocardic cu 10%, risc mult mai accentuat in saptamana de dupa schimbarea orei, conform studiilor.

Pe de alta parte, cercetatorii de la Spitalul Barnes Jewish din St. Louis au aratat ca trecerea la ora de vara creste nivelul de stres si cauzeaza tulburari de somn, dificultati de concentrare si invatare. in aceste conditii, organismul poate fi ajutat sa se adapteze prin respectarea unui program de somn, o alimentatie echilibrata si plimbari in aer liber, au mai aratat specialistii.