Presedintele CNAS: Pentru anul viitor am gandit un buget care sa fie cu 25% mai mare decat actualul buget

Presedintele CNAS a anuntat ca, pentru anul viitor, vrea ca bugetul Casei sa fie cu 25% mai mare decat actualul buget.

„S-a schimbat foarte mult, daca ne gandim in urma cu cinci ani cum arata, cat era bugetul atunci, cat este bugetul acum, iar pentru anul viitor am gandit un buget care sa fie cu 25% mai mare decat actualul buget”, a spus el, potrivit Agerpres.

De asemenea, el , a vorbit despre sistemul informatic al cardului de sanatate.

„Sistemul, cand m-am intors, era blocat, mi-au trebuit cateva zile sa reuşesc sa-i aduc pe cei implicaţi la masa. Mi-au mai trebuit cateva zile sa-i fac sa comunice şi cateva zile sa ştim ce se intampla cu sistemul. Dupa o saptamana sau zece zile am reuşit sa dam drumul sistemului (…) intre timp, am demarat şi ajuns cu tot ce inseamna formalitaţi pentru licitaţie (…) şi probabil in cateva zile vor ieşi la vedere in SEAP, a fost gandit pe trei componente – soft, hard şi licenţele”, a spus Vasile Ciurchea.

El a precizat ca platforma este gandita ca „un tot unitar”.

„Spre deosebire de perioada trecuta, acum platforma e gandita ca un tot unitar (…) Sper sa se termine şi licitaţia intr-un timp rezonabil (…) eu cred ca pana la urma lucrurile vor funcţiona şi atunci acest sistem chiar va deveni funcţional. M-am gandit şi la nişte masuri pentru a nu-l incarca inutil şi anume sa nu mai existe raportare lunara, trimestriala, anuala, sa existe doar activitatea zilnica, in momentul in care ai plecat din cabinet sau s-a incheiat ziua s-a incheiat şi raportarea, deci se trimite in sistem in timp real”, a declarat preşedintele CNAS.

Secretar de stat in Ministerul Sanatatii: Saptamana viitoare se va depune cererea de finanţare pentru Spitalul Regional Cluj

Secretarul de stat in Ministerul Sanataţii Cristian Grasu a declarat ca saptamana viitoare se va depune cererea de finanţare pentru Spitalul regional Cluj.

„Daca discutam despre infrastructura sistemului de sanatate, suntem undeva pe la jumatatea realizarii obiectivelor, adica in cadrul Programului Operaţional Regional, pe Axa 8, s-au depus aplicaţii, s-au semnat contracte de finanţare pentru reabilitarea a peste 40 de unitaţi de primiri urgenţe şi aproape 100 de ambulatorii, acesta fiind unul dintre obiectivele pe care ni-l propusesem in 2014. De asemenea, s-a depus cererea de finanţare pentru proiectul de construire a spitalului regional de la Iaşi. Saptamana viitoare se va depune şi cererea de finanţare pentru Cluj şi, in funcţie de cum se vor mai ţine şedinţe de Guvern, hotararea de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru Craiova va ieşi saptamana asta sau saptamana viitoare (…) Cererea de finanţare pentru Iaşi e depusa şi in analiza Ministerului Dezvoltarii şi noi credem ca in maxim 30 de zile vom avea o aprobare şi se va semna un contract de finanţare”, a afirmat Grasu, citat de Agerpres.
El nu crede ca in prezent se mai poate intampla ceva care sa pericliteze aceste „trei proiecte fundamentale pentru sistemul de sanatate romanesc”.

Potrivit lui, multe dintre obiectivele din Strategia de sanatate 2014-2020 sunt intr-o faza inaintata de implementare.
„Cred ca destule obiective pe care Strategia şi le propunea in 2014 se apropie de o rezolvare. Nu exista (…) niciun obiectiv realizat 100%, dar multe dintre ele sunt intr-o faza inaintata de implementare şi aici putem sa ne gandim la toate masurile luate pentru a fluidiza fluxul de decizii şi de masuri date de linia de aprobare de medicamente, de aprobare de studii clinice, deci o imbunataţire a modului de funcţionare a Agenţiei Naţionale a Medicamentului. (…) in momentul in care aceasta agenţie devine autofinanţata in cea mai mare parte şi are posibilitatea de a-şi face o proprie strategie de dezvoltare şi de creştere a calitaţii activitaţii interne, ne putem aştepta ca ritmul in care deciziile se iau in cadrul agenţiei sa se imbunataţeasca (…) Foarte multe studii le pierdem, pentru ca durata mai mare de 6 luni de aprobare a unui studiu clinic inseamna practic ca atunci cand ai aprobarea nu mai ai spaţiul financiar din proiect”, a spus Grasu, la o conferinţa pe tema sanataţii.
in ceea ce priveşte infrastructura sistemului de sanatate, el a menţionat ca s-au semnat contracte de finanţare pentru reabilitarea unor unitaţi.

Florin Buicu despre cresterea cifrei descolarizare pentru rezidentiat: Cresterea numarului de locuri le va permite permite accesul unui numar crescut de absolventi in sistemul de sanatate romanesc

Presedintele Comisiei pentru Sanatate si Familie din Camera Deputatilor, Florin Buicu, a salutat decizia de astazi a plenului camerei inferioare a Parlamentului privind rezidentiatul, inclusiv privind cifra de scolarizare.

”Cresterea numarului de locuri le va permite permite accesul unui numar crescut de absolventi in sistemul de sanatate romanesc, indiferent ca vorbim de medici, farmacisti sau medici stomatologi”, a spus el pentru Sanatatea Press Group.

 ”imi doresc sa respectam calendarul strans, astfel incat modificarile legislative sa fie promulgate la timp, sa fie publicate in Monitorul Oficial si ordinele ministrului Sanatatii necesare pentru ca examenul sa se desfasoare in 8 decembrie”, a adaugat Florin Buicu.

Deputatii au aprobat in unanimitate proiectul de modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Astfel, acesta va fi transmis acum presedintelui Klaus Iohannis, spre promulgare.

Actul normativ prevede, ”prin derogare, concursul national pentru admiterea in rezidentiatul pe locuri si pe posturi se organizeaza in temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sanatatii pentru anul 2019 si se poate desfasura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sanatatii si institutiile de invatamant superior publice acreditate care au facultati de medicina, medicina dentara si farmacie”.

Mai exact, alesii au eliminat necesitatea semnaturii ministrului Educatiei, in conditiile in care, in Guvernul actual acesta nu exista – ceea ce si a dus la blocaj. Ordinele necesare pentru organizarea si desfasurarea examenului vor putea fi semnate numai de ministrul Sanatatii, indiferent daca acesta este demis sau interimar.

De asemenea, actul prevede ca cifra de scolarizare pentru rezidentiat sa fie egala cu numarul absolventilor de medicina cu diploma de licenta.

in plus, medicii rezidenti care nu isi iau examenul, dar care au finalizat toate stagiile, pot sa ramana in sistemul sanitar pana la trei ani, daca sunt angajati de un spital, rezolvandu-se astfel deficitul de medici din unele spitale sau specializari.

Proiectul de modificare privind rezidentiatul a trecut de Parlamentsi merge la promulgare

Deputatii au aprobat in unanimitate proiectul de modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Astfel, acesta va fi transmis acum presedintelui Klaus Iohannis, spre promulgare.

Anterior, acesta a fost aprobat de Comisia pentru Sanatate si Familie a camerei.

Actul normativ cprevede, ”prin derogare, concursul national pentru admiterea in rezidentiatul pe locuri si pe posturi se organizeaza in temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sanatatii pentru anul 2019 si se poate desfasura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sanatatii si institutiile de invatamant superior publice acreditate care au facultati de medicina, medicina dentara si farmacie”.

Mai exact, alesii au eliminat necesitatea semnaturii ministrului Educatiei, in conditiile in care, in Guvernul actual acesta nu exista – ceea ce si a dus la blocaj. Ordinele necesare pentru organizarea si desfasurarea examenului vor putea fi semnate numai de ministrul Sanatatii, indiferent daca acesta este demis sau interimar.

Romanii nu sunt pregatiti sa gestioneze cazurile de accident vascular cerebral, avertizeaza presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor

Cu ocazia marcarii Zilei Mondiale de lupta impotriva AVC-ului, presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor (ANPP) a avertizat ca romanul de rand nu stie sa gestioneze cazurile de accident vascular cerebral pana la sosirea unui medic. 

„Nu suntem pregatiti. Din monitorizarile noastre, am constatat ca foarte multi membri ai familiilor, persoane de pe strada care se intalnesc cu un asemenea caz, un om cazut pe strada, nu sunt pregatiti nici sa anunte imediat cazul respectiv, la 112, dar nici sa descrie semnele. Campania noastra este menita sa informeze populatia cum sa depisteze aceste semne, ca sa le transmita cat mai fidel operatorului de la 112. Deci Romania, la ora actuala, nu este suficient educata in acest sens”, a transmis Vasile Barbu. Acesta a avertizat ca lucrurile nu stau mult mai bine nici in cadrul sistemului sanitar.   

„Nici aici (in privinta sistemului medical – n.red.) nu stam bine. Chiar statisticile dovedesc la nivel european ca nu stam bine, iar asta pentru ca, desi la Ministerul Sanatatii, din luna decembrie a anului trecut, s-a elaborat un protocol care organizeaza activitatile de asistenta medicala pentru cazurile de AVC, deocamdata unitatile medicale nu sunt toate pregatite. insa trebuie sa spunem ca exista o crestere a numarului de spitale care au implementat acest protocol, au rezultate foarte bune, dar nu toate unitatile medicale au inteles ca trebuie sa raspunda foarte rapid. Inactiunea lor de pana acum a dus la decese, a dus la persoane care au ramas invalide pe viata, a dus la persoane care devin o povara pentru familii si pentru societate. Și acest lucru era evitabil! Managerii de spitale care nu au inteles ca trebuie sa asigure toate resursele pentru aplicarea acestor proceduri medicale sunt principalii vinovati. Nu au scuza! Multi s-au scuzat ca nu avut fonduri, ca nu au avut informatii, ca nu au avut specialisti. Eu cred ca nu au avut preocupare si nu au dat importanta acestui lucru”, a explicat presedintele ANPP. 

in conditiile in care Romania are cea mai mare rata de mortalitate prin AVC din Europa, Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor a lansat o campanie de preventie si educatie in sanatate denumita ”Eu stiu cauzele Accidentului Vascular Cerebral. Aleg sa previn!”. 

Potrivit datelor Societatii de Neurologie din Romania, 60 de mii de cazuri de accidente vasculare cerebrale se inregistreaza anual in Romania, iar 8.200 de pacienti mor in fiecare an in urma unui AVC.

Criza rezidentiatului, la un pas de rezolvare

Proiectul de lege privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului a trecut de Comisia pentru Sanatate si Familie din Camera Deputatilor si va fi supus astazi la vot in plen.

Camera Deputatilor este for decizional, astfel ca, daca il va aproba, actul va merge spre promulgare la presedintele Klaus Iohannis.

Plenul Senatului a adoptat saptamana trecuta un act normativ ce prevede, ”prin derogare, concursul national pentru admiterea in rezidentiatul pe locuri si pe posturi se organizeaza in temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sanatatii pentru anul 2019 si se poate desfasura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sanatatii si institutiile de invatamant superior publice acreditate care au facultati de medicina, medicina dentara si farmacie”.

Mai exact, senatorii au eliminat necesitatea semnaturii ministrului Educatiei, in conditiile in care, in Guvernul actual acesta nu exista – ceea ce si a dus la blocaj. Ordinele necesare pentru organizarea si desfasurarea examenului vor putea fi semnate numai de ministrul Sanatatii, indiferent daca acesta este demis sau interimar.

 

Introducerea de „asigurari de sanatate complementare”, una dintre solutiile propuse de ministrul propus al Sanatatii

Introducerea de ”asigurari de sanatate complementare” este una dintre solutiile propuse de Victor Costache, ministrul propus al Sanatatii, pentru atragerea de mai multe fonduri pentru medicina de familie.

”Daca ne uitam la variatia din ultimii ani vedem ca avem o cota de aproximativ 6% din buget care este alocata medicinei primare, medicinei de familie. in 2008 aceasta a crescut la 8%. Este mult sub media europeana, care este undeva (…) intre 10% si 12%”, a spus el.

Victor Costache a vorbit si despre posibile solutii pentru a spori aceste fonduri.

”Una dintre solutii (…) este introducerea de asigurari de sanatate complementare. in momentul de fata aceste asigurari exista. Ele se numesc abonamente de sanatate, exista in mediul privat. Avem peste 1.400.000 de astfel de abonati. Numai ca momentan acest sistem nu functioneaza, fiindca nimeni nu il centralizeaza, cum ar fi normal, sa fie centralizat intr-un fond unic, gestionat independent. Acest fond de asigurati ar aduce un venit important pentru medicina de familie”, a explicat el.

O alta problem semnalata de Victor Costache in privinta medicine de familie este ” acest cosmar birocratic pe care-l traiesc (medicii de familie – n.r.) si pe care nu-l intalnesc in alte tari europene”.

”Traim intr-o tara care este regina IT, avem intre 6% si 7% din PIB care este adus in tara de industria IT, avem cei mai buni specialisti IT, multinationale care-si cauta solutii IT la noi. Trebuie sa aducem sistemul pe care il folosim noi pentru medicii de familie – care este un sistem vechi de 10 ani – sa il aducem la tehnologia digital din momentul de fata. Am discutat cu specialisti din domeniu care au introdus astfel de sisteme in tari europene”, a spus el.

O a treia provocare o reprezinta atragerea tinerilor in medicina de familie.

”Este o realitate cresterea mediei de varsta a medicilor de familie. in curand aceasta specialitate va disparea. Trebuie sa facem atractiva (aceasta specialitate – n.r.) pentru tineri. Sunt mai multe masuri. Una dintre cele mai importante este a scadea numerus clausus pentru medicii de familie. Astfel un tanar care devine medic de familie astazi, in 2019 sau 2020, stie ca va ajunge la tara. Trebuie sa deschidem si orasele pentru acesti tineri”, a subliniat el.

Lipsa de incredere in sistemul de transplant este un mare pas inapoi, avertizeaza Agentia Nationala de Transplant

Agentia Nationala de Transplant (ANT) avertizeaza ca increderea in sistemul de transplant poate fi grav afectata de propagarea unor campanii şi informaţii calomnioase şi iresponsabile, care induc panica in randul pacientilor aflati pe listele de asteptare. 

„Afirmatii de genul „sa mai rupa puţin din ficat sau nu ştiu de pe unde” reprezinta o jignire adusa medicinei de transplant şi a oamenilor aflaţi in slujba salvarii vieţilor. Propagarea unei asemenea idei este iresponsabila, denigratoare şi calomnioasa la adresa activitaţii de transplant şi a Agentiei Nationale de Transplant, de natura sa induca panica in randul pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare. Orice campanie negativa duce la dificultati in obţinerea consimţamantului de donare, cu consecinte devastatoare: scaderea dramatica a activitaţii de transplant şi a sperantei de viata a bolnavilor aflaţi pe listele de aşteptare. in susţinerea acestei afirmaţii stau statisticile ultimilor doi ani”, a transmis ANT intr-o postare pe pagina de Facebook. in plus, ANT aminteste ca, in Romania, vanzarea de organe este interzisa si e considerata infractiune. 

Agentia anunta ca, dupa 2 ani in care activitatea de transplant a cunoscut o scadere dramatica, ultimele luni ale acestui an au insemnat un reviriment important al transplantului, tradus prin numeroase vieţi salvate. 

Astfel, in 2019, pana la data de 28 octombrie, „s-au inregistrat 62 de donatori pentru interventii de prelevare multiorgan, 46 de transplanturi de ficat de la donatori decedati si 7 interventii de ficat de la donatori in viata, 154 de pacienti au beneficiat de transplant de rinichi, 45 de transplanturi renale fiind efectuate de la pacienti in viata, si au fost realizate 6 transplanturi de cord si 3 de plaman.”

Ministrul propus al Sanatatii promite o „radiografie corecta a situaÅ£iei investiÅ£iilor” in Sanatate

Ministrul propus al Sanatatii, Victor Costache, a anuntat ca, daca va primi portofoliul, va demara un audit privind investitiile din Sanatate.

 „in legatura cu bugetul de investiţii (al Ministerului Sanataţii – n.r.ed)(…) pot sa va spun ca vom face un audit din primele zile pentru a avea o radiografie corecta a situaţiei investiţiilor şi, evident, trebuie regandit modul in care se prioritizeaza aceste investiţii. Ceea ce ştiu, la nivelul Casei (…) creditele sunt angajate, sunt executate, calendarul de execuţie este la zi şi, practic, vom fi descoperiti”m a subliniat Costache.

”Va promit ca ma voi lupta pentru sanatate, pentru a obţine mai multe fonduri şi sa le prioritizez aşa cum trebuie”, a mai spus el.

 Ministrul propus a vorbit si despre problemele cu care se confrunta spitalele mici.

in momentul de fata, spitalele sunt sufocate cu cheltuielile salariale si, evident, nu se mai pot dezvolta din punct de vedere al achizitiilor. Deci trebuie sa crestem bugetul alocat medicine tertiare (…). Medicii nu vin datorita conditiilor de munca, datorita lipsei de dotare (…). F|ara dezvoltare a dotarii si a structurii spitalicesti, oriucat de crescute ar fi salariile, medicii nu vor veni in spitalele mici.

El a mai oferit un exemplu de solutie. Potrivit lui, in unele tari europene spitalele mari isi impart resursele cu cele mai mici, astfel ca, in unele conditii, medicii din spitalele judetene ar putea face garzi in spitale mici, de exemplu.

 

 

 

Victor Costache a primit aviz favorabil pentru a deveni ministrul Sanatatii

Conf. dr. Victor Costache, ministrul propus al Sanatatii, a primit aviz favorabil in urma audierii in comisia de specialitate din Parlament. 

El a fost votat de 14 membri ai comisiilor, iar alti patru s-au abtinut.

Victor Costache a fost audiat timp de peste doua ore in comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului.

Votul final pe intreg Guvernul urmeaza sa aiba loc luni, 4 noiembrie.