VIDEO – Nelu Tătaru în vizită la Unifarm

 

[front_live]984233471336659705427465-2020-04-09_13:48[end_live]

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății se află la Compania Unifarm SA unde verifică stadiul aprovizionării cu echipamente medicale și materiale sanitare și discută cu managementul companiei despre achizițiile la zi. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și directorul Unifarm SA, Adrian Ionel, fac declarații.

Se deschide un nou spital de stat în România. Va fi dotat până la începutul lui mai

Noul spital de la Fălticeni, investiţie demarată în 1991, va fi dotat cu paturi şi echipamente pentru sterilizare şi ATI, până la începutul lunii mai, a declarat, joi, primarul Cătălin Coman, potrivit Agerpres.

El a spus că a primit de la Ministerul Sănătăţii suma de 4,35 milioane de lei, reprezentând circa 17% din necesarul pentru a finaliza investiţia, respectiv partea de dotări cu aparatură medicală şi mobilierul adecvat, iar municipalitatea va aloca 10% din această sumă pentru a urgenta deschiderea unităţii medicale, în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19.

„E foarte puţin faţă de necesar, dar este un plus. Nu înţeleg de ce ne dau banii ăştia cu ţârâita, ori ne dau 4,3 milioane ori toată suma lucrurile rămân la fel în ceea ce înseamnă termenul de deschidere. Nu putem deschide spitalul cu 4,3 milioane de lei. Pe lângă asta, ne-au cerut şi o cofinanţare de 10% (…) Ne-am asumat rolul în tot ceea ce înseamnă deschiderea acestui spital. Suntem o instituţie responsabilă, sunt un primar responsabil, avem un Consiliu Local responsabil şi am găsit resursa financiară să acoperim şi acest moft al Ministerului Sănătăţii, adică la cei 4,35 milioane de lei transmişi de la Bucureşti am pus şi noi de la Consiliul Local 435.000 de lei”, a spus Coman, adăugând că Primăria Fălticeni este partener şi vrea să deschidă spitalul.

Coman a precizat că municipiul Fălticeni a alocat pentru sănătate, de la începutul anului, 3 milioane de lei, o sumă semnificativă pentru oraş, după a făcut economii la toate cheltuielile de funcţionare şi renunţând la toate investiţiile care nu erau urgente.

În opinia lui Coman, deschiderea noului Spital Municipal Fălticeni ”nu este un moft”, ci o urgenţă pentru întreg judeţul Suceava, în condiţiile în care bolnavii care au alte patologii decât COVID-19 nu au unde să se trateze, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc fiind închis total, pavilionul central al Spitalului Municipal Fălticeni închis, iar Spitalul Judeţean Suceava este deschis parţial pentru pacienţi cu COVID-19.

Totodată, Coman a spus că va achiziţiona cu bani de la bugetul local cinci ventilatoare pentru secţia ATI, subliniind că de la sfârşitul anului trecut sunt semnate contractele pentru aparatura medicală, dar nu au fost alocaţi la timp banii pentru aceste achiziţii.

Numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus a ajuns la 5.202

Numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus a ajuns la 5.202, de la ultima informare fiind înregistrate alte 441 de noi cazuri de îmbolnăvire, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 647 au fost declarate vindecate și externate.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.917 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 61 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Totodată, până acum, 229 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov și Mehedinți, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.586 de persoane. Alte 87.400 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 51.802 de teste.

 

Sindicaliști: Militarizarea conducerii spitalelor ca formulă de rezolvare a problemelor este greșită

Federația „Solidaritatea Sanitară” consideră că soluția adoptată de Ministerul Sănătății, de a promova militarizarea conducerii spitalelor ca o formulă de rezolvare a problemelor, este greșită.

Potrivit Federației, nu există dovezi privind un nivel mai mare de eficiență al modelului militar de organizare a unităților sanitare în lupta cu pandemia COVID 19.

“Sistemul sanitar are capacitatea de a-și rezolva probleme dacă specialiștii sunt ascultați și sprijiniți. Depolitizarea urgentă a conducerii spitalelor care nu și-au organizat în mod adecvat activitatea (și a tuturor spitalelor după criză) și angajarea unor manageri civili, pe criterii de competență, constituie soluția adecvată pentru o astfel de situație”, susțin reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”, prin intermediul unui comunicat de presă.

Reprezentanții Federației au pus salariaților din Sănătate mai multe întrebări,  “pentru a ilustra faptul că sistemul sanitar deține resursele de competență necesare, acestea fiind de fapt blocate de interferența politizării și de absența dialogului cu specialiștii, publicăm mai jos răspunsurile date de salariați la întrebarea deschisă Ce alte măsuri considerați că ar mai fi necesare în unitatea dvs. pentru a beneficia de protecția necesară? Este unul dintre multele exemple pe care le furnizăm privind modalitatea în care trebuie identificate problemele (înainte ca ele să genereze adevărate dezastre) și soluțiile adecvate pentru acestea, apelând la această formă de crowdsourcing”.

Iată care sunt problemele cu care se confruntă sistemul sanitar, din perspectiva salariaților, potrivit Federației.

“Cu caracter rezumativ, prezentăm sintetic principalele probleme cu care se confruntă sistemul sanitar, din perspectiva salariaților, așezate în ordinea importanței și organizate în 10 puncte:
1. Echipamente individuale de protecție, în cantități suficiente și la un nivel corespunzător de calitate. Absența echipamentelor individuale de protecție continuă să fie cea mai mare problemă cu care se confruntă salariații din sănătate, ea afectând în continuare multe unități. Insuficiența lor este cea de-a doua problemă; exemple de situații indicate (acolo unde aceste materiale există): o mască pe tură; un costum pe tură (necesarul: cel puțin trei măști chirurgicale pe tură). Soluția pentru astfel de situații o constituie respectarea standardelor de utilizare a echipamentelor individuale de protecție. Unii dintre respondenți au indicat riscurile și presiunea generate de dorința unităților de a face economie de aceste materiale.

  1. Testarea personalului, ori de câte ori este necesar este a doua solicitare a salariaților în ordinea importanței. Ea poate restabili încrederea salariaților în capacitatea lor de luptă; teama ca inamicul numit SARS-CoV-2 să se fi infiltrat deja în rândul lor și măsurile brutale care însoțesc constatarea unei astfel de situații afectează grav moralul lucrătorilor. De menționată că această soluție este de fapt aplicată și de militarii numiți la conducerea spitalelor, ea ocupând o mare parte din magia cu care Guvernul le investește activitatea. Testarea salariaților trebuie dublată de testarea pacienților.
  2. Instructajul repetat, aplicat, centrat pe rezultat privind utilizarea echipamentelor individuale de protecție și respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă este a treia problemă în ordinea importanței. Acesta ar trebui făcut de persoane competente, care să inspire încredere salariaților.
  3. Comunicarea și dialogul este indicată ca a patra mare problemă a întregului sistemului sanitar în această perioadă. Schimbările solicitate de salariați vizează sinceritatea decidenților, ea putând să le redea încrederea în deciziile luate. Transparența este una din condițiile necesare, ea implicând cunoașterea stocurilor de echipamente, materiale și medicamente existente, repartizarea lor în mod onest. Informarea ar trebui să vizeze toate aspectele, inclusiv indicarea oficială riscurilor de îmbolnăvire și a cazurilor existente. Comunicarea ar trebui de asemenea să genereze posibilitatea feedback-ului și a învățării din erorile altora precum și evaluarea colegială a situațiilor ivite.
  4. Organizarea ocupă un loc importat în cadrul problemelor existente. Salariații au indicat nevoia unor circuite clare, raționale, vizibile și necesitatea unor protocoale cu pași procedurali clari, acestea fiind lipsuri majore ale sistemului. Scurtarea programului de muncă și respectarea normativelor de personal cel puțin în acest context poate contribui la creșterea eficienței spitalelor.
  5. Dotările specifice acestei lupte pot veni în sprijinul salariaților. Ele includ camerele de decontaminare, filtre de dezinfectare/tunelurile de dezinfecție, soluțiile tehnice pentru spălarea echipamentului de muncă în cadrul unității.
  6. Distanțare profesională implică atât introducerea unor precauții suplimentare prin modificarea practicilor profesionale cât și crearea unor spații speciale destinate sarcinilor administrative. Facilitățile sociale (ex. duș, spații de lucru) și îmbunătățirea condițiilor de igienă ar putea scădea riscul transmiterii intra-profesională. Distanțarea profesională ar trebui dublată de distanțarea socială a pacienților.
  7. Reorganizare unora dintre activități constituie o altă soluție. Ea implică atât depolitizarea cât și schimbarea conducerii (manager, director medical, director de îngrijiri). De asemenea, ea implică măsuri de debirocratizare, cum ar fi eliminarea raportărilor multiple (redundante).
  8. Sprijinul social este și el invocat, presupunând asigurarea posibilităților de cazare (voluntară), în locuri decente, pentru cei care lucrează în zonele cu risc maxim.

10 Asigurarea materialelor necesare, dezinfectanții și medicamentele specifice fiind cele mai indicate”.

Răspunsurile au fost oferite în cadrul cercetării „A doua evaluare a situației salariaților din sănătate aflați în lupta împotriva COVID 19 și a resurselor pe care aceștia le au la dispoziție”, desfășurată de Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”. Cercetarea s-a desfășurat în perioada 03-08.04.2020, având ca subiecți 1100 de salariați din sistemul sanitar, aparținând tuturor categoriilor profesionale. La întrebarea deschisă în discuție au furnizat răspunsuri 311 salariați, fiind reținute 293 de răspunsuri (au fost eliminate doar răspunsurile de forma „Nu știu!”).

 

Coronavirus: Un oraș din România își supraveghează locuitorii cu ajutorul dronelor

 

Locuitorii din Cluj-Napoca vor fi supravegheați cu ajutorul dronelor, pentru respectarea dispozițiilor referitoare la condițiile de părăsire a domiciliului, carantină și izolare.

“Popularizarea unor astfel de metode de verificare și acțiune folosind tehnologia avansată are scopul de a transmite populației un mesaj ferm de descurajare a nerespectării dispozițiilor cuprinse în ordonanțele militare, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și pentru combaterea ilegalităților de orice fel”, a anunțat Prefectura Cluj-Napoca, care a implementat un plan de măsuri pentru supravegherea prin fotografiere și videofilmare aeriana cu ajutorul aeronavelor fără pilot.

Astfel, se vor urmării  respectarea dispozițiilor referitoare la condițiile de părăsire a domiciliului, carantină și izolare la domiciliu, precum și obținerea de date referitoare la aglomerări de persoane în zone importante ale municipiului Cluj-Napoca (parcuri, zone de agrement, piețe agroalimentare, intrări sau parcări ale supermarket-urilor).

Totodată, demersul are ca scop dimensionarea corespunzătoare a efectivelor angrenate în misiuni de menținere a ordinii publice, se arată într-un comunicat al Prefecturii Cluj-Napoca.

De asemenea, prin intermediul acestui sistem de supraveghere se transmit și mesajele audio de informare, care în prezent sunt difuzate din autospeciale poliției.

Locațiile de acțiune vor fi stabilite zilnic, în funcție de mai mulți indicatori specifici, pentru a permite o acoperire cât mai fidelă a teritoriului selectat, potrivit prefecturii.

La acțiuni vor participa polițiști din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca și ai Serviciului Criminalistic, polițiști locali, jandarmi și personal MAPN, sprijiniți de un specialist civil, care va gestiona activitățile de fotografiere, videofilmare și de transmitere a acestor date la sol. Aspectele de interes operativ vor fi transmise Dispeceratului Poliției Municipiului Cluj-Napoca pe canalele stabilite, după cum a anunțat prefectura.

Toate înregistrările foto-video efectuate cu ocazia acțiunilor descrise în prezentul plan sunt proprietatea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și nu sunt destinate publicității, iar imaginile surprinse vor fi prelucrate și stocate cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, potrivit comunicatului Prefecturii.

Zentiva a angajat temporar personal de la Ikea România

Grupul Zentiva a încheiat un acord de colaborare cu Ikea, document prin care, pe timpul crizei COVID-19, Zentiva România a angajat temporar 18 angajaţi de la Ikea România, pentru o perioadă de trei luni, informează producătorul de medicamente, într-un comunicat.

„La Zentiva facem tot ce ne stă în putere pentru a ajuta autorităţile să combată COVID-19. Zentiva lucrează la mai multe proiecte din Europa şi nu numai pentru a asigura furnizarea de medicamente şi pentru a proteja oamenii. Salutăm iniţiativa Ikea de a căuta opţiuni pentru angajaţii săi şi suntem bucuroşi să ajutăm în aceste momentele dificile. Noii colegi se vor alătura eforturilor curente şi misiunii noastre de a produce medicamente atât de necesare pacienţilor din toată ţara. Suntem siguri că acest tip de cooperare poate fi replicat în întreaga economie şi poate ajuta angajaţii din domenii care au activitate restrânsă în această perioadă”, susţine Margareta Tănase, director operaţiuni industriale, Zentiva România.

Potrivit companiei, noii angajaţi vor fi integraţi în operaţiunile fabricii Zentiva pentru a acoperi producţia crescută generată de cererea pieţei.

„Pentru a sprijini măsurile de limitare a răspândirii pandemiei, am închis toate magazinele şi punctele de livrare începând cu data de 20 martie. Până în momentul în care lucrurile vor reveni la normal şi vom fi din nou capabili să ne întâmpinăm clienţii în magazinele noastre, le-am oferit colegilor posibilitatea de a se alătura, în mod voluntar, altor sectoare şi companii care produc şi distribuie diferite produse, esenţiale pentru combaterea crizei provocate de pandemia de coronavirus. Suntem bucuroşi să anunţăm că primul grup de 18 angajaţi Ikea România s-a alăturat Zentiva România. Le suntem recunoscători colegilor noştri pentru susţinerea valorilor Ikea de solidaritate şi grijă faţă de oameni”, a declarat Violeta Neniţă, market manager, Ikea România.

Zentiva şi Ikea precizează că vor încerca să extindă acest parteneriat şi în alte ţări pentru a sprijini lupta împotriva virusului.

Zentiva România este parte a Grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente generice din Europa. Grupul deţine unităţi de producţie la Bucureşti şi la Praga. Fabrica din România funcţionează neîntrerupt din anul 1962, de la fondarea sa. În prezent, Zentiva România este cel mai mare producător de generice cu prescripţie de pe plan local, în volume vândute.

INGKA Group este liderul mondial în domeniul vânzărilor cu amănuntul de mobilă pentru casă, ce deţinea şi opera, la 31 august 2018, un număr de 367 de magazine în 30 de ţări.

Magazinul Ikea Băneasa a fost al 253-lea deschis, pe data de 21 martie 2007, într-o franciză locală. În martie 2010, Ikea România a devenit parte a grupului INGKA, în cadrul organizaţiei din sud-estul Europei, care acoperă şi Croaţia, Slovenia şi Serbia.

Pe 24 iunie 2019, compania a deschis Ikea Pallady – cel mai mare magazin din sud-estul Europei şi cel de-al 431-lea din lume.

ICPE-CA dezvoltă un sistem de ventilaţie mecanică pentru persoanele infectate cu noul coronavirus

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA Bucureşti lucrează la dezvoltarea unui sistem de ventilaţie mecanică destinat tratării persoanelor infectate cu noul coronavirus, informează un comunicat.

ICPE-CA are o colaborare în acest sens cu INCD Turbomotoare COMOTI şi cu alte institute naţionale de cercetare şi universităţi.

De asemenea, beneficiind de infrastructură de ultimă generaţie pentru prototiparea rapidă de tip imprimantă 3D, ICPE-CA a identificat o serie de componente destinate echipamentelor de protecţie şi tratament.

În acest sens, Institutul a iniţiat o serie de discuţii şi parteneriate cu agenţi economici pentru producţia de echipamente specifice.

”Pentru a susţine acoperirea acestei nevoi urgente, ICPE-CA îşi coordonează eforturile în parteneriat cu instituţii de cercetare similare, agenţi economici sau autorităţile abilitate şi pune în slujba comunităţii cunoştinţele, expertiza şi infrastructura pentru a identifica noi soluţii pentru combaterea, prevenirea sau tratarea îmbolnăvirilor cu coronavirus”, precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Totodată, ICPE-CA, în parteneriat cu SC MGM Star Construct SRL, oferă soluţii pentru funcţionalizarea antimicrobiană şi cu potenţial antiviral a măştilor şi instrumentarului medical prin depunerea de straturi subţiri nanostructurate, se menţionează în comunicat.

Alte două persoane au murit de coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 229

Încă două persoane infectate cu noul coronavirus au murit în România, numărul celor decedaţi din această cauză ajungând la 229, informează joi Grupul de Comunicare Strategică.

Este vorba despre două femei cu vârste de 48 şi 64 de ani.

Femeia de 48 de ani era din judeţul Vrancea. A fost transportată intubată la Spitalul Colentina Bucureşti (spital de suport) şi internată în ATI, pe data de 31.03.2020. A fost confirmată pozitiv pe 31.03.2020 la Spitalul Judeţean Focşani. A decedat pe 4.04.2020. Condiţii medicale preexistente: obezitate gradul II.
Femeia de 64 de ani era din Bucureşti. A fost transferată de la INBI Balş la Spitalul Colentina Bucureşti (spital de suport) pe data de 30.03.2020. A fost confirmată pe 31.03.2020 şi a decedat pe 1.04.2020. Condiţii medicale preexistente: boală cardiovasculară, boală renală.

Un dosar privind importul din China de teste pentru coronavirus a fost clasat de procurori

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au clasat un dosar în care au fost efectuate cercetări în legătură cu o firmă care a importat din China 2.500 de teste pentru depistarea infecţiei cu coronavirus.

„În data de 08.04.2020, la propunerea organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 3 Bucureşti, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a dispus clasarea cauzei penale nr. 3271/P/2020, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, prev. de art. 272 din Codul vamal, reţinându-se incidenţa prevederilor 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în sensul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective”, se arată într-un comunicat al Parchetului, potrivit Agerpres.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus restituirea către societatea comercială importatoare a bunurilor ridicate, precum şi a documentelor originale în limba chineză ce le însoţeau.

Pe 20 martie, Poliţia Capitalei a anunţat că a ridicat de la Autoritatea Vamală peste 2.500 de teste pentru COVID-19, după ce poliţiştii s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 43 de ani promovează pe diverse reţele online vânzarea acestor produse, potrivit Agerpres.

„Din datele obţinute până la acest moment a rezultat că produsele respective provin din import, iar bărbatul, în numele unei societăţi, ar fi prezentat Autorităţii Vamale o declaraţie de conformitate în cuprinsul căreia este trecut un alt produs farmaceutic, existând o suspiciune cu privire la faptul că pentru produsele importate a fost folosită o declaraţie de conformitate nereală, care nu acoperă produsul importat”, transmitea atunci Poliţia Capitalei.

Poliţiştii mai spuneau că, în baza informaţiilor furnizate de Agenţia Naţională a Medicamentului, a rezultat că la acea dată produsul respectiv nu putea fi introdus pe piaţă în mod legal.

Medic SMC: Porţiile ar trebui să fie cu 20% mai mici pentru o persoană care stă în casă

Medicul Cristina Spiroiu atenționează că raţia calorică ar trebui redusă cu aproximativ o cincime, adică porţiile ar trebui să fie cu 20% mai mici pentru o persoană care stă în casă.

Cristina Spiroiu este medic primar endocrinologie, supraspecializarea diabet zaharat, nutriţie, boli metabolice, în cadrul Secţiei Endocrinologice de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

„O persoană care stă în casă consumă aproximativ 25 kcal/kg de greutate corporală. Faţă de consumul caloric al unui om cu activitate fizică medie (aproximativ 30 kcal/kg), diferenţa e mai mică de 20%. Prin urmare, raţia calorică ar trebui redusă cu aproximativ o cincime, adică porţiile ar trebui să fie cu 20% mai mici. Asta e teoria, dar sunt multe aspecte particulare. Oamenii foarte activi, care anterior efectuau muncă fizică sau mergeau peste 10 km/zi, probabil că vor avea probleme mai mari în păstrarea greutăţii dacă stau în casă şi nu micşorează porţiile. Pe de altă parte, cei cu muncă sedentară şi care îşi petreceau cea mai mare parte a timpului liber pe canapea, în faţa televizorului, nu vor sesiza o mare schimbare. Partea bună e că cei activi vor fi mai motivaţi să facă mişcare acasă sau să iasă să facă sport, pentru că acest tip de activitate e încă permis, chiar dacă parcurile sunt închise şi sălile de sport s-au închis şi ele de câteva săptămâni. Consumul caloric în cursul efortului fizic nu este foarte mare, de ordinul a 200-400 kcal pentru 30 de minute, dar este suficient pentru a reface echilibrul. Din fericire, consumul de energie este proporţional cu foamea, aşa că organismul se autoreglează. Dacă stai, nu ţi se face foame. Dar ţi se face uneori poftă, din păcate”, a explicat Spiroiu, pentru Agerpres.

Medicul Cristina Spiroiu recomandă consumul de fructe şi legume, de proteine de bună calitate – cum sunt cele din brânză, ouă, carne, peşte -, iar dulciurile şi făinoasele, care conţin multe calorii şi puţine elemente nutritive valoroase, ar trebui să fie limitate.

„Organismul va fi puternic dacă mâncăm sănătos. Ar trebui să păstrăm bunele obiceiuri de a mânca fructe şi legume, proteine de bună calitate – cum sunt cele din brânză, ouă, carne, peşte. Dulciurile şi făinoasele, care conţin multe calorii şi puţine elemente nutritive valoroase, ar trebui să fie limitate. Legumele şi fructele sunt bogate în vitamine, iar vitamina C conferă o oarecare protecţie în faţa infecţiilor virale. Vitamina D, necesară pentru un răspuns imun sănătos, nu se găseşte în cantităţi semnificative în alimente, iar rezervele obţinute prin expunere la soare sunt de obicei la nivel redus la începutul primăverii. De aceea, ar trebui să luăm vitamina D, mai ales dacă nu am făcut acest lucru pe timpul iernii”, a explicat medicul.

În opinia sa, alcoolul ar trebui consumat „cu măsură” iar în această perioadă fumătorii ar trebuie să se gândească la abandonarea fumatului, întrucât este un factor de risc pentru infecţia cu coronavirus.

„Alcoolul ar trebui consumat cu măsură. De altfel, consumat de unul singur, fără prieteni, îşi pierde mult din farmec. Chiar dacă nu e ceva legat de mâncare, ar fi un moment bun ca fumătorii să se gândească la abandonarea fumatului, căci este un factor de risc pentru infecţia cu coronavirus, printre altele”, spune medicul.

Ea adaugă că în condiţii de stres, unii oameni dezvoltă tulburări de comportament alimentar şi au tendinţa de a mânca în exces – de obicei alimente care le fac plăcere, precum dulciuri, chipsuri, alune şi alte lucruri bune de ronţăit – nu de foame, ci pentru a se „recompensa sau consola”.

„Când bucuriile obişnuite ale vieţii devin inaccesibile, bucuria unui desert apetisant este foarte la îndemână”, susţine medicul.

Pentru a nu se îngrăşa, persoanele care stau în casă pot reduce aportul de calorii, iar ciorbele şi supele ar trebui să nu lipsească din meniu.

„Putem reduce aportul de calorii micşorând porţiile şi mâncând exact ce obişnuiam să mâncăm înainte. Pentru cei care mâncau pe fugă semipreparate sau alimente procesate din magazine, faptul că au mai mult timp liber e o oportunitate pentru a găti singuri. Mâncarea gătită în casă e mai săracă în calorii şi mai sănătoasă. Ciorbele şi supele ar trebui să nu lipsească din meniu. Au calitatea de a conţine semnificativ mai puţine calorii faţă de felul principal, iar prin volumul mare păcălesc corpul şi induc mai repede saţietatea, adică ne săturăm mai uşor”, menţionează medicul.

Totodată, nelipsite ar trebui să fie şi salatele şi fructele, sărace în calorii, dar bogate în vitamine şi minerale.

„Ar mai fi de ajutor să ne căutam endorfinele – hormonii care produc fericirea – nu în ceva de mâncare, ci în activităţi care ne fac plăcere. În ultimă instanţă, câteva kilograme în plus nu sunt o tragedie. Pentru a ieşi cu bine dintr-o încercare grea, e chiar un preţ rezonabil. La urma urmei, e important să rămânem sănătoşi şi să îi avem în continuare pe cei dragi alături”, arată Cristina Spiroiu.

În cazul mâncatului la serviciu, medicul recomandă ceva uşor, în condiţii igienice.

„Greu de zis (mâncatul afară – n.r.), nu cred că există vreo reţetă. Cam ce mâncăm de obicei. Dacă mergem la muncă, chiar nu e nicio diferenţă. Dacă ne luăm ceva de mâncare la lucru, ar trebui să fie uşor de mâncat, în condiţii igienice. Dar dacă ne gândim ce mâncăm când o să ieşim afară de tot – adică atunci când momentul va fi depăşit -, probabil că vom face toţi un mare chef!”, mai spune medicul.