Sorin Câmpeanu: Avem doar 113 medici de medicină școală pentru 17.000 de școli

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a declarat că există în continuare un deficit de medici de medicină școlară și că testarea elevilor împotriva noului coronavirus are de suferit.

”Testarea elevilor este un proiect ce ține de domeniul sănătății, este un proiect al Ministerului Sănătății pe care noi, cei din Ministerul Educației, îl susținem cu toată forța, dar forța noastră este scăzută deoarece sunt doar 113 medici de medicină școlară și 268 de asistenți medicali care, în momentul de față, își desfășoară activitatea la DSP, pentru toate cele 17.000 de școli cu personalitate juridică și structură arondată.”, a declarat ministrul Câmpeanu în cadrul unor declarații de presă.

Întrebat dacă redeschiderea școlilor ar putea reprezenta o vulnerabilitate, ministrul Educației a menționat: ”analiza pe care o vom face în cursul zilei de mâine va pune la un loc realitățile din educație cu cele din domeniul sanitar. Factorul care condiționează decizia este evoluția epidemiologică atât din perspectivă cantitativă a ratei de infectare cât și din perspectivă calitativă, aceea a prezenței unei noi tulpini.”

Premierul Cîțu propune revenirea la parteneriatul public-privat pentru modernizarea spitalelor

Premierul Florin Cîțu a declarat că pe termen scurt pentru modernizarea mai rapidă a spitalelor o soluție o reprezintă revenirea la parteneriatul public-privat, construirea sau modernizarea unităților sanitare din bani europeni necesitând mult timp.

”Sunt acele spitale regionale care se fac din bani europeni. Durează. Va trebui să găsim o strategie, o modalitate de a construi rapid sau de a moderniza rapid cu bani jumătate de la buget și jumătate poate din privat. Să revenim la parteneriatul public privat pentru că lucrurile merg mult mai rapid în această formulă. Trebuie să ne uităm și la această variantă pe termen scurt”, a declarat premierul în cadrul unor declarații de presă.

În ceea ce privește tragediile din ultima perioadă din spitale, oficialul a precizat că ”nimeni nu este mai presus de lege și dacă cineva este găsit vinovat trebuie să răspundă”.

”(…) Este o anchetă în curs de desfășurare și vom vedea ce s-a întâmplat. Pe mine mă interesează mai mult să vedem ce s-a făcut după tragediile… tragedia de la Piatra Neamț, de exemplu, pentru că a existat o anchetă, au existat mai multe rapoarte și un plan de măsuri și vreau să văd în ce măsură au fost implementate. Vom avea în curând și concluziile de la Matei Balș și vom vedea de aici dacă trebuie să luăm și alte măsuri.”, a mai declarat premierul Cîțu.

În ceea ce privește vaccinurile, premierul a subliniat că nicio doză de vaccin nu trebuie risipită și că trebuie vaccinați tot mai mulți oameni pentru a putea opri pandemia.

”Nu ne permitem să risipim nicio doză de vaccin. Pentru noi este important să se vaccineze cât mai multă lume, acesta este obiectivul campaniei de vaccinare. Doar așa putem să oprim pandemia, să se vaccineze cât mai multă lume. (…) Dozele care vin azi deja sunt programate pentru vaccinuri. Situația prin care trece România cu vaccinurile este pentru toată lumea. În aceste condiții totuși România reușește să vaccineze mai repede decât multe țări din Uniunea Europeană și vom menține acest ritm. Știm foarte bine că în februarie acum AstraZeneca a fost aprobat. Vor veni de la AstraZeneca cred că 800.000 de vaccinuri, începem să avem ritmul pe care l-am așteptat. Țintim să avem cu două doze vaccinați 4 milioane de oameni până la sfârșitul lui septembrie”, a mai precizat oficialul.

 

 

Care este starea de sănătate a pacienților afectați de incendiul de la Institutul Matei Balș

Ministerul Sănătății, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, informează care este starea de sănătate a pacienților afectați de incendiul care a avut loc vineri la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” și care au fost transferați în alte unități sanitare.

Astfel:

  1. Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București: 11 pacienți, stare stabilă, staționară.
  2. Spitalul Universitar de Urgență  București: 4 pacienți – 2 pacienți în stare generală bună, urmează să fie externați în zilele următoare; 1 pacient în stare stabilă, stare staționară; 1 pacient în stare gravă (ATI), stabil în prezent.
  3. Spitalul Universitar de Urgență „Elias”: 6 pacienți, stare stabilă, staționară.
  4. Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”: 6 pacienți: 2 pacienți în secția ATI (1 pacient în stare stare gravă, 1 pacient în stare stabilă), 4 pacienți în stare stabilă;
  5. Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”: 3 pacienți în stare stabilă (ATI).
  6. Spitalul Militar Central: 4 pacienți SMC – 2 pacienți în secția ATI, ambii stare gravă/intubați; ROL2 – 2 pacienți în stare stabilă, din care 1 pacient urmează să fie externat (posibil astăzi).
  7. Spitalul „Witting”: 3 pacienți, stare stabilă.
  8. Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”: 4 pacienți – 2 pacienți în stare staționară, 2 pacienți în secția ATI (1 pacient stabil, neintubat si 1 pacient intubat, în stare gravă).
  9. Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”: 1 pacient intubat (ATI) – stare critică.
  10. Spitalul Clinic de Urgență Floreasca: 3 pacienți, stare stabilă.
  11. 11 . Spitalul Monza – 3 pacienți, stare stabilă.

Profesorul care a dezvoltat testul din salivă COVID-19 a murit

Profesorul de cercetare la Universitatea Rutgers, Andrew Brooks, care a condus dezvoltarea primului test de salivă Covid-19 aprobat de FDA a decedat la numai 51 de ani. Moartea sa a intervenit brusc și a șocat lumea medicală.

Sora sa, Janet Green, a confirmat duminică pentru CNN că decesul a survenit în urma unui infarct, în ianuarie.

Profesorul Brooks a fost directorul operațional și director de dezvoltare tehnologică la RUCDR Infinite Biologics, laboratorul care a dezvoltat testul salivei. Testul, care a fost aprobat în aprilie 2020, a fost autorizat pentru uz casnic o lună mai târziu, mai scrie CNN.

 

Vaccinarea cu serul Moderna începe astăzi în România

România începe de luni, 1 februarie, vaccinarea împotriva COVID-19 cu serul de la Moderna, pe lângă cel de la Pfizer BioNTech.

Eficacitatea celor două seruri este aproximativ aceeași.

„Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeaşi. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager”, potrivit CNCAV.

 În ceea ce privește rapelul, la serul Moderna rapelul trebuie făcut la un interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta peste 18 ani, față de 21 de zile cât este la serul Pfizer BioNTech.

În România au ajuns, până în present, au ajuns două tranșe din vaccinul Moderna. Astfel, sunt disponibile peste 35.600 de doze.

 

SANITAS, protest la Guvern

Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS protestează luni, între orele 12:00-13:00, în faţa Guvernului, pentru respectarea drepturilor angajaţilor din sistemul medical.

„1 februarie 1990 – 1 februarie 2021: 31 de ani de activitate sindicală SANITAS! Prima aniversare în stradă! De ziua noastră ne-am fi dorit o altfel de aniversare! Dar autorităţile ne obligă, prin nepăsarea cu care tratează problemele sistemului medical şi ale celui de asistenţă socială, să cerem în Piaţa Victoriei respectarea drepturilor membrilor noştri! Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS protestează luni, 1 februarie 2021, în faţa Guvernului, în numele colegilor noştri din spitale, din centre medicale şi medico – sociale, din instituţii de asistenţă socială. Protestează pentru cei care luptă pentru vieţile noastre, pentru cei care luptă de peste 12 luni cu virusul care a provocat pandemia; pentru drepturile colegilor care sunt prezenţi în centrele de vaccinare sau sunt epuizaţi în centrele de asistenţă socială. Oamenii aceştia au înţeles că profesiile pe care şi le-au ales presupun şi prezenţa în linia întâi a războiul cu noul coronavirus; şi nu cer nimic în plus faţă de lege. Cerem doar să se respecte legea”, au scris reprezentanţii SANITAS pe pagina de Facebook a Federaţiei.

Sindicaliştii cer aplicarea corectă a Legii 153/2017, cu respectarea creşterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 şi repararea inechităţilor generate de această lege faţă de categoriile de salariaţi cu cele mai mici venituri din sistem, raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată – în special a sporurilor pentru condiţii de muncă – pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar şi acordarea stimulentului de risc pentru angajaţii din asistenţa socială.

Dr. Emilian Imbri: Posibile reacții ”mai zgomotoase” după a doua doză de vaccin. Organismul reacționează

Managerul Spitalului „Victor Babeș” din București, dr. Emilian Imbri, a declarat că a observat în rândul personalului medical din instituția pe care o conduce unele reacții ”mai zgomotoase” după vaccinarea cu cea de-a doua doză de vaccin anti-COVID-19.

Potrivit dr. Imbri, aceste reacții nu durează mai mult de o zi și reprezintă faptul că organismul reacționează, alertat fiind de la prima doză, adică creează anticorpi.

„Nu s-a întâmplat numai la noi, dar au fost cazuri mai numeroase de reacții post-rapel decât reacțiile după prima doză de vaccinare. La noi, din 500 de persoane câte am vaccinat pe 27-28-29-30 decembrie, au fost trei persoane care au acuzat o ușoară durere la locul respectiv sau a doua zi, brațul dureros un pic în zona deltoidului. Acum, din practic tot 500 de oameni vaccinați cu a doua doză, 14-15 oameni au avut manifestări mai serioase, depistabile și vizibile: febră, dureri musculare – dar dureri musculare, ca și cum ar zice omul „parcă eram bătut cu maiul”- , tuse, rinoree. Au fost o zi aceste manifestări, o zi a durat toată treaba asta, după care au dispărut aceste simptome. N-a fost nimic mai grav. Dar este de remarcat faptul, iar eu bănuiesc că este firesc, este reacția organismului, care de data asta reacționează, creând anticorpi”, a explicat Emilian Imbri la un post de televiziune.

Managerul Spitalului „Victor Babeș” din București a mai precizat că, pentru a face o comparație între rezultatele imunizării la persoanele care n-au avut reacții și cele care au avut, va face în spital și o testare de anticorpi.

„Suntem curioși și vom face o testare pe persoane care n-au avut, după a doua vaccinare, decât o ușoară astenie, să vedem care este nivelul de anticorpi după cele zece zile de la rapel, și să facem și la persoanele care au avut o formă mai zgomotoasă, să vedem dacă există și vreo diferență de nivel de anticorpi”, a mai spus dr. Emilian Imbri la Digi24.

Discuții strategice cu furnizorii de vaccinuri antiCOVID-19 cu care UE a încheiat contracte

Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a purtat discuţii strategice cu directorii executivi a şapte companii farmaceutice cu care UE a încheiat contracte pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID-19, în contextul în care Uniunea se confruntă cu presiuni mari în privinţa strategiei sale de vaccinare a populaţiei.

‘Pandemia a evidenţiat factorul limitativ al capacităţile de producţie. Este esenţial să abordăm aceste provocări’, a declarat şefa CE într-un comunicat dat publicităţii după încheierea conferinţei video.

Discuţiile s-au axat pe gradul pregătirii pentru pandemie, noile tulpini ale virusului şi aspecte referitoare la producţia vaccinurilor, conform comunicatului de presă.

CE urmează să înfiinţeze o nouă Autoritate pentru pregătirea şi răspunsul în situaţii de urgenţă în domeniul sănătăţii (HERA), în cooperare cu sectorul privat, pentru a ajuta la anticiparea ameninţărilor şi pentru a veni cu răspunsuri, a mai spus von der Leyen, precizând că o schemă pilot a fost deja lansată.

‘Industria va fi un partener important’ în îmbunătăţirea pregătirii pe termen lung, dar şi în privinţa provocărilor COVID-19 mai urgente, a subliniat von der Leyen.

Von der Leyen a apreciat, pe un un ton conciliant, că ‘a fost o întâlnire foarte constructivă, cu numeroase sugestii practice’.

Firmele participante la discuţii au fost BioNTech, Pfizer, Johnson & Johnson, Sanofi, AstraZeneca, Moderna şi Curevac.

Într-un interviu acordat duminică canalului german ZDG, Ursula von der Leyen a amintit obiectivul UE de a vaccina 70% din adulţi până la începutul toamnei.

A șaptea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech a ajuns în România

Cea de-a șaptea tranșă de vaccin împotriva COVID-19 de la Pfizer BioNTech a ajuns luni dimineață în România.

Cele 163.800 doze au sosit pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

„Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, a precizat CNCAV.

Cele 163.800 de doze de vaccin Pfizer BioNTech vor fi distribuite după cum urmează:

* Centrul Naţional de Distribuţie Bucureşti: 81.900 doze;

* Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 14.040 doze – dozele vor fi distribuite din totalul celor alocate Centrului Naţional de Distribuţie Bucureşti. Transportul va fi executat cu o autospecială a MApN, însoţită de autospeciale ale Jandarmeriei şi Poliţiei, cu respectarea lanţului de frig;

* Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 12.870 doze;

* Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 22.230 doze;

* Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 16.380 doze;

* Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 10.530 doze;

* Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 19.890 doze.

„În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma să fie adusă în România luni, 8 februarie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare”, a transmis CNCAV.

În comunicat se aminteşte că dozele de vaccin sunt alocate conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare.

„Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă. În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat că va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie”, a precizat CNCAV.

Incident la secția ATI a Spitalului „Sfântul Pantelimon”: Tub ars de neon, cu o degajare de fum

Reprezentanții Spitalului „Sfântul Pantelimon” din București au anunțat că la Secția de Terapie Intensivă, în această seară, în jurul orei 20.15, un tub de neon dintr-un salon s-a ars cu o degajare minoră de fum fără flacără.

Preventiv, cei doi pacienți au fost mutați în alt salon pentru a se schimba tubul de neon, se arată în comunicatul Spitalului.

Aceeași sursă precizează că nicio persoană nu a suferit de pe urma incidentului.