Reusita de exceptie la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”

0
519

Echipa de medici din cadrul Institutului de Pneumologie a€œMarius Nasta” din Bucuresti, condusa de dr. Cristian Paleru, a finalizat interventia chirurgicala de indepartare a plamanului in cazul unui tanar de numai 19 ani. Procedura s-a realizat pe parcursul a doua etape si, in ansamblu, reprezinta o premiera nationala. in cadrul primei operatii, efectuata pe data de 7 ianuarie 2010, dr. Cristian Paleru a realizat indepartarea legaturii dintre plaman si caile respiratorii. Aceasta interventie chirurgicala poate fi urmarita in exclusivitate pe SanatateaTV.ro. Cea de-a doua operatie, realizata in cursul zilei de miercuri, a fost efectuata sub anestezie generala si a constat in intreruperea legaturii dintre plaman si inima. Astfel, riscul de generalizare a infectiei in organism este foarte scazut. in mod traditional, aceasta interventie se efectua printre doua coaste laterale, indepartandu-se mai intai legatura dintre plaman si cord, iar apoi cea dintre plaman si caile respiratorii. Acum, insa, s-a procedat invers, deoarece plamanul stang era infectat. Noutatea acestei interventii consta, asadar, in folosirea unei metode inovatoare de intrerupere a legaturii dintre plaman si caile respiratorii. indepartarea plamanului nu va avea consecinte negative asupra bunei functionari a organismului pacientului pe viitor. „Aceasta interventie chirurgicala, realizata in cadrul institutului nostru, constituie o reusita medicala de exceptie si reprezinta, totodata, o premiera in Romania. Institutul „Marius Nasta” se inscrie, astfel, in randul institutiilor medicale ce promoveaza o chirurgie toracica de nivel european”, a declarat in exclusivitate pentru SanatateaTV dr. Adrian Mocanu, managerul Institutului National de Pneumologie „Marius Nasta” din Bucuresti.

Articolul precedentPauza de masa de doua ore pentru studenti
Articolul următorAnevrismul cerebral – cauze, simptome si preventie