Prima procedură de naștere naturală din istoria Unității Clinice de Primire Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”

    0
    185

    Premieră medicală în Unitatea Clinică de Primire Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. O femeie de 29 de ani, având ca antecedente personale fiziologice patru nașteri naturale, a ajuns cu ambulanţa la camera de gardă în plin proces de expulzie. Tânăra a născut în scrut timp, fiind prima naştere naturală din istoria unităţii medicale.

    „În cadrul Unității Clinice de Primire Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, personalul prezent în tură în data de 18 august, împreună cu medicul de gardă din specialitatea Obstetrică Ginecologie, au realizat cu succes, prima procedură de naștere naturală din istoria Unității Clinice de Primire Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. Pacienta, în vârstă de 29 de ani, având ca antecedente personale fiziologice 4 nașteri naturale, a fost prezentată la camera de gardă pentru dureri abdominale și hematurie anamnestică. În urma evaluării primare efectuate de Col. med. Conf. univ. Dr. Toma Mihai s-a constatat încă de pe targa ambulanței că pacienta era în plin proces de expulzie, astfel că a fost preluată cu celeritate și s-au acordat îngrijiri medicale specifice pentru nașterea naturală în urgență, pacienta fiind stabilizată, fătul fiind născut, evaluat și stabilizat ca rezultat al colaborării interdisciplinare dintre echipa medicală a Unității Clinice de Primire Urgențe și medicul de gardă din secția Obstetrică Ginecologie ale Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, a transmis unitatea medicală, pe pagina de Facebook.

    Ulterior stabilizării pacientei și nou născutului s-a efectuat transferul acestora la Spitalul Universitar de Urgență București, în atenția secțiilor Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie.

    Nou-născutul a fost transportat cu echipajul SMURD-UTIM dotat cu incubator, iar pacienta a fost transportată cu o ambulanță a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

    Articolul precedentOrdonanța referitoare la măsurile din domeniul sănătății, în transparență decizională
    Articolul următorMinisterul Sănătății renunță la restricționarea accesului pacienților la tratamente prin ordonanță președințială